ZF 24

Lafarge Ciment investeste 58 mil.euro pentru cresterea capacitatii

21.11.2007, 13:13 15

Compania Lafarge Ciment va majora pana la sfarstiul anului 2008 capacitatile de productie si distributie cu peste un milion de tone de ciment la cele trei fabrici din Medgidia, Hoghiz si Targu Jiu, investitia totala pentru acest proiect ridicandu-se la 58 milioane euro, informeaza Mediafax.

Prima faza a proiectului va duce la extinderea capacitatii cu 500.000 de tone si se va incheia la finele anului 2007.

"Sectorul constructiilor este unul din cele mai dinamice din Romania si ne asteptam ca aceasta crestere sa continue si in urmatorii ani. Astfel am decis cresterea capacitatilor de macinare, de ambalare in saci si de ambalare-paletizare ale celor trei uzine de ciment din Medgidia, Hoghiz si Targu Jiu", a declarat, intr-un comunicat, presedintele Lafarge Ciment Romania, Philippe Questiaux.

Investitiile totale includ modernizarea a doua mori de ciment, doua instalatii noi de ambalare a cimentului in saci si de infoliere.

In plus, compania analizeaza detaliile pentru demararea unui proiect de pregatire a sezoanelor de livrare 2009-2010 constand in investitii majore in fabrica de la Medgidia pentru orientarea unitatii catre piata locala si cresterea suplimentara a capacitatii in Romania.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO