ZF 24

Patriarhul rus Kiril a primit cadou un avion de vânătoare

Patriarhul rus Kiril a primit cadou un avion de vânătoare

Autor: Ioana Bojan

17.09.2014, 14:33 332

Kiril a primit avionul de vânătoare după ce le-a oferit icoane sfinţite de el însuşi muncitorilor de la uzina care produce aeronave civile şi militare, a anunţat Biserica marţi, într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Patriarhul, cu care preşedintele Vladimir Putin a dezvoltat o relaţie apropiată în ultimii ani, le-a vorbit muncitorilor despre importanţa de a apăra statul rus. "Rusia nu poate fi un vasal. Pentru că Rusia nu este doar un stat, este o întreagă civilizaţie, este o poveste de o mie de ani, un vas cultural eterogen, de o putere enormă", a afirmat el, potrivit agenţiei RIA Novosti.

"Pentru a putea trăi o viaţă suverană, trebuie, dacă este necesar, să fim capabili să ne apărăm patria", a adăugat el.

Biserica lui Kiril este aliniată la politica lui Putin privind unirea ţărilor din fosta sferă de influenţă sovietică, Biseria Ortodoxă rusă având o influenţă considerabilă prin cei 165 de milioane de membri ai săi în Rusia şi în alte foste republici sovietice.

Criticii Bisericii Ortodoxe ruse afirmă că aceasta acţionează ca un minister al Guvernului lui Putin, inclusiv în afacerile externe, şi avertizează că acest lucru s-ar putea întoarce împotriva sa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO