ZF 24

Robert Popescu, CEO al A&D Pharma: Investitorii străini nu sunt pregătiţi să plătească în România preţurile pe care le-ar plăti afară

Robert Popescu, CEO al A&D Pharma: Investitorii străini...

Autor: Ioana David

28.11.2013, 00:08 129
Robert Popescu, CEO al A&D Pharma, grup cu afaceri consolidate de 800 mil. euro în industria medicamentelor, spune că anul acesta lupta companiei a fost să aducă pe profit farmaciile Sensiblu care au fost afectate de „concurenţa foarte agresivă din piaţă“. Astfel, Sensiblu a pus extinderea în aşteptare, preferând să consolideze unităţile existente.
 
„Anul acesta nu prea am deschis farmacii. Le mutăm în schimb pe cele care nu sunt foarte fericite din punctul de vedere al profitabilităţii. Am pus în stand by dezvoltarea lanţului pentru că la marjele de farmacie şi rezul­tatele economice ale unei farmacii din prezent este cam greu să jus­tifici extinderea“, a spus Popescu, într-un interviu acordat Ziarului Financiar.
 
Sensiblu are peste 400 de farmacii în prezent şi este cea mai vizibilă parte a grupului A&D Pharma, care mai include distribuitorul Mediplus, dar şi o divizie de marketing & sales (care se ocupă de promovarea po­du­selor pentru companiile care doresc să externalizeze acest serviciu).
 
Managementul A&D Pharma nu a finalizat încă bugetul pentru anul viitor, iar Popescu spune că în 2014 ar trebui să fie bugetată o creştere la nivelul grupului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO