ZF 24

Rompetrol publica materialul din bilet

18.01.2007, 13:05 14

Grupul petrolier condus de omul de afaceri Dinu Patriciu, Rompetrol, a publicat toate materialele transmise in luna noiembrie, 2005, mai multor institutii de stat printre care se numara Guvernul, Senatul, Camera Deputatilor, Consiliul Suprem al Magistraturii si Presedintiei, dar si Delegatiei Comisiei Europene, materiale la care a facut referire premierul Calin Popescu Tariceanu in biletul transmis presedintelui Romaniei, Traina Basescu.

Toate scrisorile au atasat cate un memorandum in care compania isi prezinta in mod detaliat argumentele, amintind ca ancheta a fost initiata in urma unui raport emis in martie 2004 de catre Departamentul Securitatii Nationale din Administratia Prezidentiala, condus de Ioan Talpes.

"Ne-am adresat, la acel moment, celor mai inalte institutii ale acestei tari si, apoi, forurilor europene, in cel mai transparent mod posibil. Acest demers nu poate fi, deci, apreciat ca o incercare de influentare sau coruptie, ci de a semnala incalcarea flagranta a drepturilor si principiilor fundamentale care stau la baza unei societati moderne", spune Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol.

In legatura cu declaratiile presedintelui de ieri, Patriciu este de parere ca "este ocazia pe care Traian Basescu a folosit-o ca sa creeze o diversiune si sa prezinte tendentios un apel firesc ca pe unul de parteneriat cu asa zisele oligarhii."

"Desi cu presedintele discutasem despre necesitatea unui parteneriat intre mediul de afaceri si cel politic, intr-o intalnire pe care am avut-o intr-un cadru privat, tot in 2005, iar atitudinea fusese cu totul alta", a conchis Patriciu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO