ZF 24

Schimbare la vârful Poştei: Consiliul de Administraţie a numit un nou preşedinte

Schimbare la vârful Poştei: Consiliul de Administraţie...

Autor: Mirabela Tiron

10.12.2013, 15:25 786

Consiliul de Administraţie al Poştei l-a numit pe Adrian Apolzan în funcţia de Preşedinte al companiei, după ce Marian Pantazescu, numit în iulie anul acesta, a renunţat la această poziţie „din „motive personale””, potrivit oficialilor companiei. Pantazescu îl înlocuia în funcţie pe Adrian Volintiru, numit în decembrie anul trecut, care a renunţat deasemenea la această funcţie.

Apolzan făcea parte din Consiliul de Administraţie, ca administrator neexecutiv, începând cu luna decembrie 2012.

Schimbarea de la conducerea companiei a fost anunţată astăzi, când ZF a publicat un articol despre operatorul poştal, “„Foşti şefi ai Poştei în perioada 2005-2008 trimişi în judecată pentru abuz în serviciu. Actele de abuz şi ineficienţa managerilor numiţi politic au făcut din Poştă o „gaură neagr㓠de 121 de milioane de euro””.

„„Poşta Română a finalizat, în cursul acestui an, primele etape ale procesului de restructurare şi modernizare, ce au avut ca obiectiv imediat restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei, asigurând astfel, premisele creşterii competitivităţii Poştei Române pe piaţa liberalizată a serviciilor poştale””, au transmis oficialii companiei.

În perioada 2009-2012 Poşta, care operează cea mai mare reţea de distribuţie din ţară, a adunat pierderi de 536 milioane de lei (121,8 milioane de euro) şi continuă să fie pe pierderi. Anul trecut, compania a avut afaceri de 1,2 miliarde de lei (272 mil. euro) şi pierderi de 52 milioane de lei (11,8 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Pentru perioada 2014 - 2016 direcţiile strategice ale administratorilor CNPR urmăresc echilibrarea balanţei operaţionale şi înregistrarea de profit dar şi diversificarea portofoliului de servicii în zona serviciilor financiar-bancare si a serviciilor de asigurări.

„Echipa de management a Poştei Române are ca obiective principale diversificarea serviciilor oferite, creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţa de profil, într-un context economic marcat de reducerea volumului prestaţiilor poştale, concurate puternic de dezvoltarea sectorului comunicaţiilor online”

La finalul anului trecut la Poştă a fost instituit management privat, Ion Smeeianu fiind desemnat director general, deşi ocupa şi anterior această funcţie pe care a fost numit politic.  Ceilalţi membri ai consiliului sunt Dinu Sava Malacopol, Adrian Apolzan, Gelil Eserghep, Adrian Cighi din partea Fondului Proprietatea.

După ce a disponibilizat 3.650 de angajaţi, Poşta Ro­mână, care operează cea mai mare reţea de dis­tri­buţie din ţară dar care nu a reuşit sub „management privat“ să iasă de pe pier­deri în primele nouă luni din acest an, a anunţat „mo­der­nizarea oficiilor poştale“, dar a pus pe listă doar 45 de oficii dintr-un total de 5.600 de unităţi. Şeful companiei susţinea însă că anul viitor este bugetat un profit de 100 mil. lei (22,2 mil. euro).

Mihai Toader, fostul  director general al Poştei Române în perioada 2005-2008,  şi alte trei persoane din fosta conducere a companiei au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu, realizat prin semnarea unui contract pentru achiziţia de produse informatice. Produsele ar fi  fost cumpărate la un preţ supraevaluat de 12 ori, ceea ce ar fi cauzat companiei un prejudiciu de  circa 6,6 milioane de euro, potrivit DNA.

Poşta este deţinută de stat prin Ministerul pentru Societatea Informaţională cu un pachet de 75% şi de Fondul Proprietatea cu un pachet de 25%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO