Ziarul Financiar a propus preşedintelui Băsescu în iunie 2010 publicarea salariilor angajaţilor de la stat pe site-urile fiecărei instituţii publice, iar preşedintele a acceptat şi a cerut transparenţă instituţiilor publice.
Ministrul de interne de atunci, Vasile Blaga, s-a opus publicării cu nume şi prenume, iar rezultatul a fost că salariile sunt publice dar fără alocarea personală, ci numai aferente funcţiilor din organigramă.
Este însă insuficient. Venirea USL la putere a arătat că miza angajărilor la stat este atât de mare încât fără o transparenţă deplină în ceea ce priveşte angajaţii la stat posturile publice vor continua să fie doar un obiectiv de vânătoare pentru clienţii politici şi nu o ţintă pentru tinerii performanţi care vor să aibă o carieră în administraţie.
De aceea, ZF propune acum publicarea de către fiecare instituţie a statului pe site a numelui şi prenumelui fiecărui angajat şi a funcţiei acestuia din respectiva instituţie. Atâta timp cât sunt instituţii publice şi trăiesc din banii contribuabililor, trebuie să pună pe masă numele angajaţilor. Este, de altfel, o informaţie publică aflată într-un fel sau altul în alte baze de date – parţial pe site-ul declaraţiilor de avere www.integritate.eu sau pur şi simplu pe uşile ministerelor, agenţiilor şi ale altor instituţii care trăiesc din bani publici.
Cei 1,2 milioane de bugetari consumă anual 7,5% din PIB, adică 10 mld. euro pe an, ceea ce reprezintă aproape un sfert din cheltuielile bugetului consolidat.
Relativ la cei 20 de milioane de români, numărul de bugetari nu este mare, însă relativ la taxele şi impozitele pe care aceştia le colectează din economie, suntem pe locul trei în Europa.
Supradimensionarea aparatului bugetar este cauzată de lipsa de strategie. La vârf nu există direcţie pentru construcţia instituţională în funcţie de relaţia cetăţean-stat. Dimpotrivă, funcţiile şi departamentele se nasc în funcţie de întrebarea „Avem acest om care «a luptat» cu noi în campania electorală, ce post îi putem da?”. Şi se înfiinţează un nou post de consilier, un departament sau chiar un minister întreg.
Din acest punct de vedere este hilar ce goană poate avea loc după funcţii în guvern şi alte instituţii publice unde conducerea este numită de Parlament, precum autorităţile de supraveghere financiară sau bancară. Sunt aici oameni care susţin sus şi tare capitalul privat dar nu au lucrat o zi în viaţa lor într-o firmă privată sau care susţin sus şi tare angajarea pe competenţe dar care îşi angajează rudele, nevestele, prietenii şi prietenele fără nici cea mai mică jenă în posturi pentru care un absolvent de Harvard sau MIT nu ar avea niciodată loc.
Şi toate se descarcă în cheltuieli pentru sectorul privat sufocat de taxe. Astfel, în România, bugetarii câştigă mai bine decât în privat. Salariul mediu net pentru bugetari a fost în 2012 de 400 euro net pe lună, faţă de 300 euro salariul mediu net în mediul privat şi faţă de un salariu mediu net pe întreaga economie de 330 de euro.
Ce economii aţi făcut la buget în 2013? Când sunt întrebaţi astfel oficialii care ţin în mâini bugetul României, răspund că vin cheltuieli din urmă. Dar ce cheltuieli vin când acest guvern nu a luat puterea în decembrie, ci în mai anul trecut? Propriile lor cheltuieli poate?
În fiecare an din 2008 încoace, în pofida crizei, cheltuielile bugetului consolidat au crescut. În 2008 erau 190 mld. lei, în 2009 - 194 mld. lei, în 2010 - 202 mld. lei, în 2011 - 206 mld. lei, iar în 2012 - 208 mld. lei. Pentru 2013 sunt prognozate la 224 mld. lei.
Domnule Preşedinte, domnule Prim-ministru, puneţi pe masă în mod transparent cine sunt angajaţii instituţiilor pe care le conduceţi. Sunteţi şefi peste 1,2 milioane de bugetari. Îi cunoaşteţi? Contribuabilii vor să ştie cine le mănâncă banii şi cui să se adreseze când au de-a face cu statul.
Adică atunci când de cele mai multe ori au de luat o hârtie ca s-o ducă tot la o instituţie a statului ca să dovedească ceea ce o a treia entitate trebuie să le dea ca pe un drept. Pentru că acesta este motivul pletorei de bugetari: fiecare instituţie este o insulă cu propriile date şi nu comunică cu celelalte.
Degeaba sunt şedinţele de guvern, dacă nu există o centralizare, dacă nu se pune problema unei baze de date comune din care să fie extrase informaţiile necesare pentru fiecare entitate cu care trebuie să interacţioneze contribuabilii. Aceeaşi şi aceeaşi retorică găunoasă a reformelor pe care le „vom face“ pentru mascarea adevăratei preocupări - ghiftuirea din banii publici.
Dar măcar să vă ştim cum vă cheamă.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.08.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
