ZF 24

Tarom a scos la vânzare bilete la reducere pe Bucureşti -Timişoara, rută unde concurează cu gigantul Ryanair

Autor: Mirabela Tiron

29.12.2016, 15:29 4544

Compania aeriană de stat Tarom a scos la vânzare bilete la promoţie pentru călătoriile pe ruta internă Bucureşti-Timişoara, pentru perioada 1 ianuarie-25 martie, rută pe care concurează cu gigantul low-cost Ryanair.

"Preţul biletului este de 30 de euro cu  toate taxele incluse (pentru o călătorie dus-n.red) iar pentru călătoriile dus-întors preţul unui bilet este de 60 euro (toate taxele incluse). Oferta este limitată ca dată de vânzare şi călătorie", se arată într-un anunţ al companiei de stat.

 Tot pentru această rută compania Tarom a mai pus în vânzare alte bilete de la 40 de euro pentru un cursă dus şi 79 de euro pentru călătorii dus-întors.

Pasagerilor companiei de stat li se asigură transport gratuit al bagajului de cală în limita maximă de 23 kg (1 bagaj pentru Clasa Economy) plus 10 kg bagaj de mână.

Preţul unui bilet dus-întors pe Bucureşti-Timişoara este de 60 de euro pentru perioada 12-15 ianuarie, cu rezervare făcută astăzi pe site-ul Tarom, în timp ce la Ryanair biletul dus-întors  costă 20 de euro, potrivit datelor de pe site-ul gigantului low-cost.

Ryanair, cea mai mare com­pa­nie aeriană low-cost din Eu­ropa, a investit într-o bază pe aeroportul din Timişoara prin alocarea unei aeronave iar în noiembrie a început să opereze  zboruri către şapte destinaţii, inclusiv către Bucureşti.

Odată cu expansiunea jucătorilor low-cost pe piaţa internă, compania românească de stat Tarom a pierdut monopolul pe care îl deţinea în sectorul zborurilor interne. În plus, la jumătatea anului viitor va rămâne singurul jucător doar pe rutele Bucureşti-Suceava şi Bucureşti - Satu Mare.

Companiile aeriene vor ajunge să opereze zboruri pe 12 rute interne de la jumătatea anului viitor, aproape dublu faţă de jumătatea anului trecut, piaţa zborurilor interne fiind tot mai râvnită de transportatorii low-cost care pariază în atragerea clienţilor pe preţuri mici.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO