ZF 24

Vodafone: Valeriu Nistor preia funcţia de director comercial B2B din martie şi va fi membru al echipei executive de management

Valeriu Nistor

Valeriu Nistor

Autor: Adrian Seceleanu

14.01.2016, 17:27 2606

Valeriu Nistor va prelua din luna martie funcţia de director comercial pe segmentul business şi va fi şi membru al echipei executive de management, conform unui anunţ transmis de companie.

“Valeriu Nistor este numit director enterprise business unit al Vodafone România, începând din data de 1 martie 2016. Valeriu Nistor va fi, de asemenea, un membru al echipei executive de management Vodafone”, conform datelor comunicate de operator.

Nistor lucra pentru Vodafone din luna aprilie a anului trecut, ocupând poziţia de director al segmentului SME (IMM) şi corporate.

Valeriu Nistor a fost şeful IBM România în perioada 2013-2014. El a lucrat timp de zece ani în cadrul Xerox, ca director de marketing pentru Europa Centrală şi de Est, apoi ca director general al Xerox România, iar ulterior ca director general al Xerox Austria.

Ulterior, el a înfiinţat împreună cu alţi parteneri Soar Management şi Investiţii, o companie specializată pe restructurarea de companii, consilierea în fuziuni şi achiziţii, care s-a extins apoi şi pe segmentul de investiţii proprii în firme.

Absolvent al Universităţii Politehnice din Bucureşti, secţia metalurgie, Nistor şi-a început cariera ca inginer în cadrul companiei Uzinsider, la departamentul de comerţ exterior. Înainte de a fi recrutat de Xerox, el a mai lucrat pentru ABB România, unde a fost inginer de vânzări şi pe la filiala românească a Ferrostall AG, unde a fost account manager.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO