ZF News

Consiliul Patronatelor Bancare a numit-o director executiv pe Oana Petrescu de la Deloitte

Consiliul Patronatelor Bancare a numit-o director...

Autor: Ciprian Botea

10.03.2015, 00:03 1284
Oana Petrescu, liderul echipei financiar-bancare din cadrul Deloitte, a fost numită director executiv al Consiliului Patronatelor Bancare (CPBR), o organizaţie patronală care reuneşte şase bănci locale, care deţin jumătate din activele sistemului bancar. CPBR a fost înfiinţată anul trecut, reprezentanţii patronatului afirmând că scopul a fost de a crea o organizaţie complementară Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). ARB reuneşte 39 de bănci locale, inclusiv cele şase bănci membre ale CPBR, adică BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit Ţiriac, Volksbank şi ING Bank. Oana Petrescu lucrează în cadrul Deloitte din 2012, iar anterior a fost vicepreşedinte a BCR, cea mai mare bancă locală. Ea a ocupat şi o poziţie de membru în consiliul director al ARB. Preşedinte al CPBR este Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank. ARB este condusă din poziţia de director executiv de Florin Dănescu, fost director general al RIB, iar funcţia de preşedinte este deţinută de Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO