Disidentul sovietic Vladimir Bukovsky (nascut in 1942) a avut de-a face cu represiunea sovietica inca din scoala (exmatriculat fiind in 1959 pentru ca a editat o revista neautorizata). In 1965 a fost arestat pentru organizarea unei demonstratii in apararea lui Alexander Ginzburg, Yuri Galanskov si a altor disidenti; a fost eliberat in ianuarie 1970. In 1971 a reusit sa trimita in Occident 150 de pagini de documente privind abuzurile din institutiile psihiatrice sovietice. A fost arestat si inchis pentru cinci ani. In 1976, pe cand era in inchisoare, a fost
schimbat cu fostul lider comunist chilian Luis Corvalan. S-a stabilit la Cambridge. Cartea din care publicam cateva fragmente, incepand cu acest numar, a aparut in Franta, in 1981 (cu titlul Cette lancinante douleur de la Liberté); a fost tradusa in 1982 in Norvegia, Spania si Portugalia; in 1983 in Germania, Olanda si Argentina, in 1987 in SUA (cu titlul To Choose Freedom) si in sfarsit la Moscova in 1990. Va aparea in curand si la editura Humanitas.
Nimic nu e mai zadarnic decat incercarea de a compara viata in doua sisteme opuse, totalitarismul, pe de o parte, si democratiile, pe de alta. Orice comparatie este si adevarata si eronata in acelasi timp. Nici macar nu reusesc sa gasesc o metafora cat de cat potrivita.
Am scris "sisteme opuse". Chiar asa este in realitate? Nu pot exista lucruri total contrare, trebuie sa existe si similitudini. Si sisteme diferite? In acest caz disparitatile trebuie sa poata fi enumerate sau cel putin sa poata fi descrise. Ar trebui sa fie posibila stabilirea unor nuante si paliere. E de ajuns sa pornesti pe aceasta cale si te alaturi occidentalilor malitiosi care afirma ca nu exista cu adevarat diferente, ci numai nuante cantitative.
Asta ne aduce intr-un fel aminte de incercarile savantilor de a compara omul cu maimuta. Totul pare asemanator: atat morfologia, cat si sistemele functionale; nici creierul nu e radical diferit. Atata vreme cat ne limitam la masurarea organelor, la analiza detaliilor, diferenta nu este evidenta. Dar e de ajuns sa iei putin distanta, sa privesti si descoperi o prapastie de netrecut. In ambele cazuri au existat stramosi comuni.
Manifestarea cea mai simptomatica a identitatii biologice a celor doua lumi poate fi observata in conditii naturale. Comportamentul, reactiile unui sovietic aflat in strainatate sunt mai elocvente decat o biblioteca plina de lucrari savante.
Ce stie sovieticul despre Occident? Ce asteapta el de la Occident? Dupa mai multe decenii de propaganda invaluitoare si zgomotoasa despre criza permanenta a capitalismului, despre exploatare, "contraste", bordeluri si somaj, despre foamete, discriminare, puterea capitalului, indata ce sovieticul debarca in Occident el este sincer convins ca se afla in paradis. Occidentul este pentru el un fel de urias magazin Beriozka (magazin in Rusia unde nu se primesc decat valute straine - n.red.) unde se gasesc de toate si unde are si el acces, caci de acum este un "strain". Nu va mai fi nevoit sa-si procure valuta prin toate mijloacele posibile si imaginabile, caci orice ban este valuta. Ce inseamna de toate? Mai intai carne, si apoi mezeluri, blugi si toale ieftine. Si sa nu uitam nici caviarul, somonul, discurile, cartile, mobila adevarata, o masina...
Dar chiar si chinuindu-si imaginatia, incercand sa-si aduca aminte de articole vazute la expozitii industriale din strainatate vizitate in URSS, el isi da seama ca realitatea depaseste cu mult toate asteptarile lui. Caci fiecare isi inchipuie paradisul propriu in functie de ceea ce ii lipsea, de ceea ce nu indraznea sa vada decat in vis. In fata unor maldare de tot felul de mezeluri, a unor munti de carne, gramezi de incaltari, haine, plus o multime de articole, de obiecte curioase despre care nici macar nu stie cum se folosesc, sovieticul este ametit. Adesea, mai ales la femei, apar adevarate psihoze. Unii cred ca aceasta bogatie nu e decat simplul efect al intamplarii, rezultatul unei greseli a serviciilor de aprovizionare si se tem ca totul va disparea dintr-o clipa in alta. Maine vor fi iar cozile obisnuite care tin vreme de mai multe ore. Asa ca incep sa cumpere fara masura tot ceea ce le cade in mana, facandu-si adevarate stocuri si nemaiputandu-se opri. La altii e vorba de psihoze de incredulitate. Din moment ce aceste bunuri sunt accesibile, expuse chiar pana in strada, prezente in toate vitrinele, inseamna ca nu sunt adevarate. Sunt falsuri, imitatii, asa cum gasesti in magazinele sovietice; nimeni nu poate cumpara asa ceva. Asta explica de ce marfa se aduna, de ce nu sunt cozi, de ce nu e nimeni interesat sa cumpere. Nu, trebuie sa pleci in alta parte, sa-ti procuri, sa cauti adevarata marfa, cea care e ascunsa pe sub tejghele, in locuri pe unde numai initiatii stiu s-o caute.
In ierarhia valorilor se poate constata o criza de proportii. La aeroportul din Zürich contemplam sacosa in care-mi pusesem comorile mele din inchisoare, cutitase, lame de ras, carti, bogatii acumulate vreme de ani de zile si de care eram atat de mandru. Reusisem sa adun unul cate unul acele obiecte, le cususem in captuseala hainei, tremuram pentru ele la fiecare control. In ultima clipa luasem chiar si o carpa de sters pe jos - ce imbecilitate! - pentru a ateriza la Zürich! Si dintr-o data totul nu mai insemna nimic, comoara mea era complet fara valoare.
Sovieticul isi petrece cea mai mare parte a vietii in griji fara sfarsit pentru a gasi si a-si procura lucrurile cele mai elementare. Cata indemanare, cat spirit inventiv trebuie sa ai pentru a face ceea ce in Occident nu necesita decat cinci minute! Iata ca aceasta experienta, acest patrimoniu nu mai au nici o valoare intr-o clipita.
Asa ca prima senzatie pe care o avem in paradis este aceea de a nu ne dumiri, de a fi dezorientati, abatuti.
Obisnuiti cu uniformitatea lumii sovietice, cu monotonia ei, suntem zapaciti de varietate, de animatia care domneste pe strazi la orice ora din zi si in orice moment al saptamanii, de aceste multimi de oameni care nu fug nicaieri, mai ales tinerii. Ai impresia unei sarbatori permanente, a unei zile de targ. Lipsa de griji este, cred, definitia cea mai exacta a atmosferei care domneste in Occident. Nu intalnesti, ca la noi, acea aglomeratie, acel furnicar de oameni constant nervosi, care au nevoie de fiecare minut liber pentru a face o groaza de lucruri marunte ce constituie, si ele, viata.
Niciodata, pe strazile oraselor rusesti, nu am vazut atatia tineri inactivi ca aici. In timpul zilei vezi mai ales pensionari, bunici cu copii. In timpul pauzelor de pranz strazile se umplu de o multime de oameni morocanosi. Si asa, pana seara, cu perioade intense si cu goluri; aceasta imbulzeala de oameni grabiti tine locul vietii urbane. Vezi foarte putini tineri. Ce ar putea face tinerii pe strada? Cafenelele sunt pline si trebuie sa stai mult timp la coada ca sa poti intra. De altfel acestea nu sunt niste locuri unde sa te poti distra, totul este reglementat, standardizat. Timpul cat mananci o frigaruie, bei un vin, imediat dupa aceea trebuie sa pleci pentru a ceda locul altora. Mai ramane cinematograful. Sunt desigur si programe organizate de petrecere a timpului liber, tot felul de case de cultura si de cluburi, cu inevitabilele coruri de amatori si cluburile sportive. Totul e atat de artificial, de controlat, de tern incat nu poate constitui un substitut al vietii sociale sau un adevarat timp liber petrecut in mod placut. Numai asociatiile sportive se bucura de o anumita popularitate. Cel mai adesea existenta unui sovietic de nivel mediu se rezuma la o irepresibila plictiseala, un sentiment de vid si in acelasi timp la griji constante legate de aspecte marunte ale vietii dintre care fiecare devine o problema insolubila. De aici o rata extraordinara a infractiunilor si un alcoolism de masa.
Un alt lucru, aici, care ne sare imediat in ochi: absenta betivilor. Nu vorbesc de cei care au baut putin mai mult si se amuza intre ei. Din acestia gasesti oricati vrei, oricine bea in timpul zilei un pahar de vin sau doua halbe de bere, singur sau cu prietenii. Atitudinea fata de bautura este radical diferita. Scopul nu este, ca la noi, sa se imbete pana cand isi pierde cu totul cunostinta, pana la abrutizarea totala, ci sa fie in mod placut bine dispus, sa poata comunica mai bine, sa nu mai fie crispat. Nu intalnesti aici oameni care sa nu iasa din betie mai multe saptamani, foarte rar poti sa vezi trupuri rasturnate pe strazi, detaliu imuabil in peisajul sovietic urban. Este chiar greu sa folosesti, apropo de ceea ce se intampla la noi de catva timp, cuvantul alcoolism. Ar fi mai nimerit sa vorbim despre un fel de autopsihoterapie populara. Oamenii se imbata cat mai repede posibil, pana la pierderea cunostintei, pentru ca ciuda si ura acumulata sa poata exploda spontan, la vederea primului venit. Atunci cand intalnesti un prieten e imposibil sa nu incepi sa bei cu el si, o data ce ai inceput, e imposibil sa nu te imbeti. Cel care ramane treaz trezeste banuieli: cine stie ce ascunde?
Dar iata ca am trecut de granitele patriei mult iubite. Sunt multi cei care scapa de vechile obiceiuri. Vodca se vinde peste tot si pretul ei este accesibil - nu e nevoie sa strangi cureaua ca sa aduni o rubla si nici sa de adapostesti prin vreun gang. Poti sa bei pana te saturi, nimeni nu e afectat de asa ceva. De altfel, sub orizonturi straine, bautura parca nu "aluneca". Lipseste atmosfera de fraternitate etilica.
Fragment din cartea lui Vladimir Bukovsky - "Aceasta sfasietoare durere a libertatii", in pregatire la Editura Humanitas. Traducere din limba franceza de Ileana Busuioc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
