Ziarul de Duminică

ai totusi se poate: in Romania a fost fabricat un iaht

26.06.2000, 00:00 60



Pentru a fi fericiti, oamenii, oricat de practici ar fi, nu au nevoie doar de bani si de pozitie sociala. Andrei Rochian poate spune oricand si oricui ca motorul care i-a propulsat viata pe o cale greu de banuit a fost nevoia de a crea. Rochian a absolvit Academia de Marina la Constanta si a lucrat - o face si astazi - ca ofiter in marina comerciala. "Da, e o munca destul de frumoasa, dar nu iti ofera satisfactia lucrului facut de tine. Trebuie doar sa respecti cat mai bine niste reguli si sa faci anumite lucruri deja stabilite intr-un timp dat. Asa ca, dorind sa fac efectiv ceva, mi-am deschis acum cativa ani o firma de marochinarie. Faceam tot felul de genti pe care le vindeam in magazine de lux pe Calea Victoriei... Mi-am creat foarte repede o nisa in piata, dar activitatea asta nu ma multumea. Era prea mica, prea putin ofertanta pentru mine. Pana la urma mi s-a oferit ocazia de a face acest iaht, primul iaht construit in Romania".

Andrei Rochian a cunoscut in urma cu cativa ani o familie romano-americana dispusa sa incerce construirea unei asemenea ambarcatiuni aici. Americanul care tinea foarte mult sa faca asta este expert-contabil specializat in firme internationale. El a convins o fundatie din Statele Unite sa sprijine un astfel de proiect, fiind vorba, in primul rand, de calificarea unor oameni intr-o meserie destul de banoasa, cum este aceea de constructor de iahturi, si de importarea unor noi tehnologii in Romania. Apoi si-a creat o firma si a purces la construirea ambarcatiunii. aeful de proiect al primului iaht romanesc a fost Andrei Rochian.

De doi ani, Andrei Rochian lucreaza, in medie, cu cate zece oameni. "E un iaht clasic, construit din fibre de lemn tratate prin laminare, ceea ce ii asigura un corp deosebit de rezistent si usor. Totul a costat in jur de 120.000 de dolari, iar pretul lui de piata ar fi cam de 300.000. Valorii unui iaht i se ataseaza un anumit numar de ore de munca. In general, pentru iahturile mici, cum este acesta - adica de 10 metri lungime si de sapte tone greutate - se incepe de la sapte mii de ore de munca, dar este vorba acum de iahturi care nu folosesc tehnologia laminarii. Numarul de ore de munca e mult mai mare atunci cand laminezi".

Proiectul "arcei" a fost facut de catre unul dintre cei mai renumiti specialisti in domeniu si este cotat printre primele cinci din aceasta clasa.

Primul iaht fabricat in Romania este aproape gata. Acum, Andrei Rochian planuieste sa-si faca propria firma de constructie de iahturi. In acest scop, cauta pe Internet diversi straini dispusi sa-si construiasca o asemenea ambarcatiune in Romania.

"Aici costurile sunt mult mai mici, asa ca pentru ei poate fi, pana la urma, si o afacere. Desi pretul iahturilor variaza in functie de imprejurari (nu exista o bursa foarte sigura care sa-ti spuna cat face un anumit tip de iaht), o asemenea ambarcatiune facuta in Romania, unde materialele si munca sunt mult mai ieftine, poate fi vandut in Occident la un pret de doua ori mai mare. In plus, calitatea unui iaht facut aici poate fi mult superioara, pentru ca acolo, in marile ateliere de constructie, nimeni nu mai are timp sa lamineze si sa slefuiasca fiecare piesa la milimetru, asa incat suprafata iahtului sa fie perfecta, etansa".

La sfarsit, Andrei Rochian mi-a spus ce poate fi un iaht pentru cineva care isi pemite asa ceva: "un instrument de visare. Marii industriasi ai Occidentului, prinsi in lumea atat de dura a afacerilor, nu au timp sa se plimbe cu el. Dar, in mijlocul nebuniei zilnice, pot sa viseze ca o vor face odata".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO