Mi-a luat o jumatate de ora sa-igasesc cartile, rascolind abia jumatate de metru debiblioteca…
In aceasta duminica de ianuarie(17.01.2010), mi s-au intamplat multe lucruri stranii. Dupa ce amgasit cu greu cele doua volume de poezie ("Gramatica mortii", 1995;"El-Roi", 1997 - sunt mandru ca la aparitia acesteia am contribuitsi eu), i-am cautat cele doua CD-uri pe care le aveam: "Mai suntpentru ca el ma este" si "Asa am trait" (ambele, 2005). La fel cain cazul cartilor, am scormonit amarnic intr-un maldar de plasticeurlatoare, pentru a da de ele sub niste compilatii de discotecaabsolut aberante. In fine, am vrut sa le ascult, dar CD-urile aurefuzat sa porneasca. Am incercat sa-l ascult pe Gusti pe YouTube,dar primul cantec era… mut. Primul site pe care am intrat, gazduindblogul lui Horia Garbea, s-a blocat dupa ce am citit comunicatuldespre Gusti…
Cu marii mei prieteni, am fostmacar o data la pescuit. Cu Gusti, am fost de multe zeci de ori, inunele sezoane aproape in fiecare weekend. Am fost, la inceput, cuun faimos Trabant, apoi, de cele mai multe ori, cu un Cielo. Deobicei, mergeam in lacurile din Baragan, dar am ajuns si in Delta(nu am cum sa uit teribila traversare, noaptea, a unei Dunari careni se parea ostila, intr-o barca, destul de amarata, de lipovean siinca de lipovean octogenar, convins ca mujdeiul trebuie frecatcrancen cu manerul de lemn al cutitului, pana cand devine omaioneza iute incalificabila, dar la fel de convins ca AndreeaMarin era cea mai frumoasa femeie din lume). Am fost impreuna lapescuit, de regula, vara, dar ni s-a intamplat sa dam si la copca,inainte de Craciun. De departe, o experienta fabuloasa a fost ceade la Strachina, prin 1997. Aranjasem, prin intermediul bancheruluiGigi Carniciu (ulterior, zice-se, incarcerat, dar ce om deisprava!), o partida in lacul de langa Tandarei. Eu, impreuna cuHoria Garbea si cu inseparabilul amic comun (al meu si al luiGusti) Dorin Maran, ajunsesem de cu seara. Era trecut de miezulnoptii, iar noi stateam la taclale, la o masa exagerata, chiar pemalul baltii. Nea Gigi avea grija sa ne trimita, cam la 3-4 ore,inca un portbagaj de mancare si bautura, crapelnita era in toi(desi noi mimam si pescuitul, lansetele fiind fixate chiar peterasa unde chefuiam; ba chiar bambinele se agitau cand si cand,obligandu-ne sa mulinam spre mal cate un caras inconstient,noctambul). Gusti, care avusese ceva treaba la Editura ALL, urma savina pe la 10-11 seara, dar nu mai raspundea la telefon si-ldaduseram pierdut. Pe la 1 noaptea, mobilul a bazait, totusi,nervos. Gusti ma anunta ca traverseaza Tandareii si ma soma sa-iexplic cum se ajunge la balta. Intreprinderea era sortita eseculuidin start: itinerarul era intortocheat, prin lanuri de porumb simai era si o bezna cumplita. Totusi, minune, dupa vreo 20 deminute, Gusti a nimerit cu masina exact langa masa noastra! A fostsingurul pescuit de noapte la care am rezistat pan' la ziua. A douazi, spre seara, nea Gigi a venit cu inca un portbagaj: trei saci cucrapoaice doldora de icre, somptuosi crapi-oglinda, somoteihiperbolici, carasi de palmares. A fost o partida chiar reusita!Gusti statea pe atunci la Dristor si mi-a povestit ce ochi au facutvecinii de bloc cand l-au reperat tarand sacul lui depeste.
Alta data, pe la apusulConventiei Democrate, in vara lui '99, ne-am dus la Ileana, trimiside seful culturii calaresene, poetul Michi Draghici, la primarulliberal Hari Parsoiu. Evident, am trezit gospodarul la 5 dimineata,cat sa aflam ca, oricum, balta era gratis, fara paznici. Debucurie, Gusti a uitat farurile aprinse, iar la amiaza bateriamasinii era dusa. Norocul nostru a fost ca am gasit un tractoristungur din Satu Mare (localnicii erau ocupati cu alte alea), carene-a tras pana la sosea. (N-am uitat povestea, nici balta, iarpeste ani mi-am luat pamant si mi-am facut casa acolo: in 2007,cred, Gusti a sadit un pom in curtea mea). Tot Michi, care ne-afacilitat multe alte partide, ne-a trimis odata la Ciocanesti, undepescuitul a degenerat intr-o masa vanatoreasca, exceland in iepuri,porumbei si purcelusi de lapte (acestia, vanati prin curtilefostului CAP). Altadata, Michi (si el ajuns, mai de demult, peplaiurile vesnice ale pescuitului) ni l-a prezentat pe Ioan Nesu,distins prozator de Slobozia si sef al ocolului silvic de laJegalia. L-am vizitat la canton cu Gusti si cu Dorin Maran, ampetrecut o noapte intreaga cu diverse vietati grasune la protap,dar si cu o inenarabila tuica de caise, amestecata cu coniac dincolectia privata a lui nea Nesu (cel care, mai apoi, ne-a introdusla nea Gigi, omul cu Strachina). A doua zi, hai la peste! Dorindevenise subit indisponibil, in urma odiosului carcalete, si aramas sa boleasca in masina, renuntand la orice farama de demnitatesportiva. Eu dadeam la caras palmas, care musca intr-un ritminfernal. Nu apucam sa alimentez cu rame, asa ca, in spatele meu,nea Nesu era dispus strategic cu cutia plina cu pretioaseleviermuitoare. Eu scoateam forfacul cu 2-3 carasi, aruncam lansetain spate, nea Nesu debarasa, apoi potrivea ramele, mi-o inapoia sianunta solemn, cu deferenta cuvenita criticului dictator:"-Incarcat, dom' Boerescu, lansati!". Un asemenea ciclu dura 2-3minute, apoi se va fi repetat implacabil pe durata a 3-4 ore. Pedig, facea legea un soare ucigator. Nea Nesu era in costum verde,cu o basmaluta innodata cochet peste chelie. La un moment dat, maintorc spre Gusti. Acesta stransese sculele si fuma tacticos. "-Cefaci, de ce nu pescuiesti? Nu vezi in ce hal trage?" "-Pai," ziceel,"e mult mai misto spectacolul pe care-l dai tu cu domnulNesu…".
Altadata, pe Valea Argovei, dupace ne amagisem o zi intreaga cu carasi banali din seria 4-5 la kil,pe la 5 dupa-amiaza ne retrageam abatuti. Cand, deodata, in dreptulbazinului 2 - "interzis" (un fel de crescatorie) - vedem un ciortanmagnific plesnind apa ostentativ, chiar in mijlocul baltii, lastalpul-reper unde se furaja pestele. Ca doi vechi complici, ne-aminteles instantaneu, din priviri! Gusti a lasat motorul sa mearga,am scos fiecare cate o lanseta, am pus viermusii cei mai grasi inace, am aruncat amandoi liniile de o parte si de alta a stalpuluidin mijlocul iazului si, dupa un minut, amandoi mulinam, icnind darrazbunand ghinionul intregului sezon. Am facut asta de trei ori,apoi am aruncat pestii in portbagaj depotriva cu lansetelenedemontate si am tulit-o original. Abia la sosea, peste vreo 10km, am scos primele vorbe…
Daca e sa aleg, insa, partidaistorica de pescuit cu Gusti, aceasta s-a petrecut intr-o comunadin Calarasi, tot gratie lui Michi Draghici. Era prin vara lui1998. Eu lucram cu jumatate de norma la Muzeul Literaturii Romane,aveam program lejer. Gusti tragea din greu la editura. Asa ca,vineri dimineata, m-am urcat singur in tren la Gara Obor, ramanandsa facem jonctiunea dupa-amiaza, la locul faptei. La Calarasi, ingara, Michi ma astepta cu Dacia de la Cultura (condusa de acelPetrica cu care avea sa intre sub un TIR la Tamadau, intr-odimineata cetoasa de decembrie, in 2000). Aveau un aer ciudat,prevestitor a nu se stie ce. M-au luat pe sus si m-au dus la ocarciuma care parea parasita. Inauntru, intuneric total. Intram, neasezam la o masa oarecare, scaunul subred da se prabuseasca submine, cand, deodata … lumini feerice, forfota de ospatari, larma demuzicanti: lautarii veniti din neant ma intampinau cu MarsulGloriei din opera Aida. Michi, mandru tare: "-Ieri, i-am angajat laInspectorat!". In fine, dupa dejunul fastuos de rigoare, cu muzici,masticatie, deglutitie excipiens q.s., hai la pescuit. O luam spreo comuna oarecare (sa fi fost Ulmu? dracu' mai stie!). Aici,descindem la primarie, unde vicele Nicu Birjaru ne invita lachiolhan intr-o camera mai din spate, nu inainte de a lasa vorbagardianului sa ni-l aduca si pe Gusti, cand va fi venit. Gardianul,in circumstantele vitrege locale (mobilul nu avea acoperire, iarafara se pornise o ploaie torentiala), devenea un element cheie alcomunicarii. Peste o ora-doua, Gusti, insa, uita de Birjaru siintreaba de domnu' vice …Gardianu. Gardianul substantiv comun,confuz de la natura, se confuzeaza si mai tare, dand un raspunsacoperitor dar neajutator: "-Nu e, domn'e, nici un viceprimarGardianu! E Nicu Birjaru, care sta pe prima ulita la stanga, infund". Birjaru statea, ce-i drept, in fund, dar nu in fundululitei, ci la cativa metri (si cateva ziduri) mai incolo, cu noi lachef. Printre rafalele de ploaie, patinand cu Cieloul - impozant,pe atunci - de la ALL pe sleaurile de noroi, pilotul, poetul,cantautorul, editorul si pescarul Augustin Fratila se departeaza denoi, o ia pe ulita predestinata, ajunge la poarta casei Birjaru,unde este intampinat calduros de mama si de soata viceprimarului(care-l confundau cu un angrosist de grane de la Bucuresti, ce urmasa cumpere recolta de paioase), fiind poftit la o alta masa, poatechiar mai imbelsugata ca a noastra (la nici o suta de metri sau oeternitate departare). Atata doar ca amicul Gusti nu se poateabtine si intreaba: "-Dar domnu' Birjaru unde e, ca aveam intalnirecu el?". La care, nevasta gospodarului lanseaza implacabil: "- Ei,unde sa fie? La masa cu niste tampiti de scriitori!". Latrau caii,latrau caii, / Cand veneau, ahei, ahaii… (Nichita Stanescu -Augustin Fratila, "Oratie de nunta")
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
