Editura Curtea Veche va publicain curand versiunea romaneasca a romanului Toate familiile fericitede Carlos Fuentes, traducere din limba spaniola si note de EugeniaAlexe Munteanu.
Carlos Fuentes (Panama, 1928)este unul din cei mai reprezentativi scriitori ai boom-uluilatino-american. Licentiat in drept al Universitatii Autonome dinMexic, dupa primele sale romane, Regiunea cea maitransparenta (La region mas transparente, 1959)si Moartea lui Artemio Cruz (La muerte de ArtemioCruz,1962) a devenit unul din principalii reprezentanti ailiteraturii hispanice din secolul al XX-lea. Dintre cele maiimportante titluri ale sale mentionam Terra nostra (1975),Cristofor nenascut (Cristobal nonato, 1987), Aniipetrecuti cu Laura Diaz (Los anos con LauraDiaz, 1999), Jiltul vulturului (La silla delaguila, 2003) si cel mai recent, Toate familiilefericite (Todas las familias felices, 2006). In afara deromane, a scris numeroase povestiri, eseuri, piese de teatru siscenarii de film. Considerat ca fiind un punct de referinta alculturii mexicane s-a angajat intens si in viata politica sisociala din tara sa, si a tinut conferinte la diferite universitatide prestigiu ca Princeton, Harvard, Columbia sau Cambridge. Printrenumeroasele sale premii literare remarcam Premiul Romulo Gallegos(1977), Premiul National Mexican de literatura (1984), PremiulCervantes (1987), Legionea de Onoare franceza (1992), si PremiulPrincipe de Asturias de Literatura (1994).
"Eu provin dintr-o familie incare fiecare membru le facea rau intr-un fel celorlalti. Apoi,caindu-se, fiecare isi facea rau lui insusi."
Un om este umilit de seful lui;fiul sau ar vrea sa-l umileasca si mai mult. Fiul Presedintelui serazvrateste impotriva tatalui sau, dar depinde de protectia lui. Ofemeie, suporta, din dragoste, sadismul sotului ei. Un comandanteste nevoit sa aleaga care din cei doi fii ai sai va muri. Un popaisi ascunde fiica intr-un sat. Toate familiile fericite esteo polifonie narativa a ramificatiilor conflictuale din Mexic si,prin extensie, din lumea intreaga.
"Nimeni in afara de CarlosFuentes nu putea sa fi scris un roman de romane." (El Pais)"Stralucita si simbolica incursiune literara intr-un registru alzilelor noastre." (El Mundo)
Prezentam, in continuare, unfragment din acest roman.
7. Leo le-a spus ca partea bunaa absentei cand o pereche se indragosteste dar nu sta impreuna, eca acest lucru mentine vie dorinta.
Lavinia n-a fost de acord. Aspus ca absenta nu inteteste dorinta, ci o omoara. Si adauga in modplastic: "Dragostea la departare e-o prostie foartemare".
Cordelia interveni si spuse caabsenta este ca o rezerva dulce dar insuportabila a urmatoareiintalniri.
- Eu am vrut sa stau departefara sa doresc asta - opina Leo, lasand in aer concluzia la carenici una dintre cele doua femei nu voia sau nu putea saajunga.
- Prefer sa spun prostii decatsa ma doara - a spus in mod excentric Lavinia.
- Adica de-asta le spui? - zambicu malitiozitate Leo.
- Nu indraznesc in fata a douapersoane mai in varsta ca dumneavoastra - ii zambi la felLavinia.
Leo scoase un hohot de rasfurios.
- Imi plac femeile care in ciudafaptului ca sunt femei, sunt deosebite.
Cordelia ridica din umeri sifacu o grimasa de dezaprobare. Ce credea Leo ca femeia este ouniforma? In orice caz, nu semanau barbatii intre ei mai mult decatdoua femei oarecare? Lavinia rase:
- Ne impodobim cu pene precumsalbaticii, ne scurtam si ne lungim fustele conform canoanelormodei, whatever that means, nu chelim, nu trebuie sa neradem (pe fata) si lenjeria noastra fina nu poate fi ghicita,suntem divine!
Leo si Lavinia voiau sa spargagheata emanata de respiratia intretaiata a Cordeliei. Dintr-o data,aceasta simpla conversatie (aceasta complicata prezenta a celortrei in casa amantului comun) o pusese pe Cordelia intr-o pozitiedefavorabila din cauza varstei, lucru pe care ea nu obisnuia sa-laccepte, mai ales pentru ca asta era repetata insulta pe care i-oarunca sotul ei Alvaro.
In mod vizibil, nevasta luiAlvaro avea inca o data varsta nevestei lui Cristobal. Numai cuLeo, Cordelia n-a simtit niciodata diferenta pe care tinereascaprezenta a Laviniei o scotea in evidenta. Cele doua femei si-au datseama de distanta ce le separa. De asemenea adevereau faptul cavarsta nu conta pentru Leo.
Ras in cap si cu craniul batandin albastru, mandibule puternice, panza de paianjen ce-i inconjuraochii cand reci ca gheata cand zambitori (ironici?), impertinentasprancenelor arcuite, senzualitatea buzelor ironice (zambitoare?),totul facea ca acest barbat sa aiba varsta pe care el dorea s-oaiba cand cu Lavinia, cand cu Cordelia.
De remarcat era faptul ca, fiindamandoua de fata, atitudinea sa era aceeasi ca atunci cand se aflacu fiecare in parte. Si-au dat seama ele. Si-a dat seama el. Leoinainta cu pionii sai pe o tabla de sah al carui stapan era el darunde piesele se miscau cu o economie a hazardului foarteasemanatoare - gandi barbatul - cu cea mai periculoasa dintreindependente. In acel moment si-a dat seama ca trebuia sa actionezeimediat, cu indrazneala, chiar cu graba, prin surprindere dar faravulgaritate.
Adica, cat timp au stat la unpahar, Leo si-a amanat miscarile personale.
Cele doua femei au plecat, inacelasi timp, nepunandu-se de acord decat cu privire la decentaobligatie de a nu ramane nici una singura cu Leo.
Inainte de-a iesi (dupa ce si-auluat gentile, dupa ce si-au aranjat fusta una, pantalonii cealalta,parul amandoua) Leo le-a intrebat:
Ce parere aveti de tabloul luiHokusai? Ce va spune?
Lavinia si Cordelia s-au privitnedumerite.
8. Voia sa faca totul laperfectie. Impartirea spatiului permitea tot felul de combinatii.Luand ca centru al jocului dormitorul mare, in el se intra pe o usadin coridor sau prin doua bai aflate de o parte si de alta adormitorului master bedroom (camera nuptiala?), amandouaechipate cu tot ce era necesar: closet, cuier, dulap pentruincaltaminte, schimburi, halate de baie. Cele obisnuite. La stangasi la dreapta dormitorului se deschidea usa fiecarei bai.Dormitorul in sine era un cuib moale, acoperit cu covoare, parfumatcu aromele persane ale acestora mai mult decat cu orice altaranjament floral artificial, lasand corpurile libere sa transpire,sa perceapa miresmele, si, daca trebuia, sa puta ca sa nu-si piardaanimalitatea legaturii, sa n-o secatuiasca pana la disparitiatotala intr-o simpla functie ceruta de inlocuitori mintali datoritaabsentei stimulentelor fizice.
Leo Casares si-a pus un halat indungi albastre si albe si se distra gandindu-se cum or sa intre,din fiecare baie in dormitor, cele doua femei carora le daduseintalnire, fiecareia in parte, fara ca cealalta sa stie de celedoua bai gemene separate de un singur pat. Facuse exercitii toatadupa-amiaza in sala de gimnastica fara sa se spele dupa aceea. Voiasa proclame in mod olfactiv masculinitatea sa animalica. Refuza sainlocuiasca eventualele jigniri cu efluvii de lavanda. Voia saposede si sa fie posedat in spiritul filozofiei augustine asexului, atat de inculcat in scoala catolica, ca un obiceianimalic. Simtea nevoia sa verifice, cu doua femei in acelasi timp,ca natura animalica poate coexista cu cea umana, daca in sfarsitCordelia accepta coitul anal sau daca Lavinia s-ar multumi doar cucel normal. Anal ca animalele. Normal ca eroii. Dar placerea intrei, ca zeii.
A intuit corect. Seara la orazece fix, cum ii ceruse fiecareia, au deschis usa cea din stangaCordelia, cea din dreapta Lavinia.
Lavinia, cum ii era obiceiul aaparut goala. Cordelia, cum obisnuia, intra infasurata intr-unhalat. In mijlocul dormitorului, le astepta Leo cu halatul pe el. Oprivi pe una, apoi pe cealalta. Privi spre fundul dormitorului.Acolo se afla tabloul japonez cu marea si cerul, talazuri si tarmulabrupt. Nu se uita la femei. Se uita la pictura. Pentru ca ele saia atitudine. Pentru ca ele sa inteleaga. Ca acesta era urmatorulpas in relatia lor. Ca Leo nu le cerea sa iubeasca alt barbat,diferit de el si nici de proprii lor barbati Alvaro si Cristobal.Ca asta nu era de ajuns ca sa se excite. Ca noua regula era asta:voi si eu, toti trei impreuna, cele doua femei sibarbatul.
Asta ne lipsea. Acesta e pasulnecesar spre nestiut, spre ceea ce-o sa vina dupa aceea. Intalnireapamantului si a marii si a cerului. Vor intelege Lavinia siCordelia ca din momentul acela amandoua erau prizonierele dorinteibarbatului? Vor indrazni sa-i satisfaca acea dorinta sau i-o vorzadarnici si prin urmare vor distruge totul, vor sterge imagineatabloului, vor reveni nu numai la faza anterioara a perechilorLeo-Lavinia, Leo-Cordelia, ci la solitudinea conjugala,Lavinia-Cristobal, Cordelia-Alvaro, deoarece el, Leo, ar dispareapentru totdeauna din vietile ambelor femei daca ele, acum, nuinaintau spre el?
Evita sa le priveasca. Pentruasta era acolo tabloul lui Hokusai. Pentru ca Leo sa-si concentrezeatentia asupra operei de arta pe care sexul n-o putea atinge,degetele abia dac-o puteau mangaia, cu toate ca mainile o puteaudistruge. Pentru ca sa-l indeparteze pe Leo, in acel moment, decuriozitatea bolnavicioasa de a le vedea pe cele doua femei, de aobserva atitudinea lor, de a le ghici intentiile, de a comparatrupul tanar al Laviniei cu trupul matur al Cordeliei, de a vedeacum se vedeau cele doua femei sau de a sti daca se privesc macar,daca evita sa se priveasca, daca au ochi doar pentru sobrul,indepartatul, poate neintelesul, poate seducatorul sau care se lasasedus domn si stapan si sclav voluntar, Leo Casares.
Ii citeau gandurile lui Leo celedoua femei? Isi dadeau oare seama ca aceastamise-en-scéne elimina geloziile, inabuseainvidia, interzicea prejudecatile banale? Cine ar indrazni aici siacum, in dormitorul ridicat la rang de sanctuar personal al luiLeo, cine ar indrazni sa-i jigneasca pe ceilalti doi? Cine jignestepierde. Si daca unul pleaca, ramane perechea. Si daca nu ramaneperechea de ieri, maine iti gasesti o noua pereche. Un joc nou,mereu initiatic, al carui punct culminant era acum sauniciodata.
- It'sawin-win situation - a murmurat Leo, rezumand ceea ce stia castiu si ele, pentru ca in fond si la urma urmei, pe bucati, pe icipe colo de-a lungul timpului, fiecare pereche (Leo-Lavinia,Leo-Cordelia) spusese sau intuise sau gandise asta. Numai ca panasi in cea mai perfecta geometrie a placerii amanate sau a cruzimiimeditate, apare demonul placerii si contra acestuia lupta acum Leo,ca sa se poata uita tinta la tablousi sa evite sa priveasca sau safie privit de ele. Bineinteles ca frumusetea exista - a spus foarteincet. Dar numai o clipa.
Trebuia sa sacrifice prezentulimperfect al frumusetii. El s-a gandit la asta. Dar ele stiau? Leose simti pe muchie intre o fericire aproape supranaturala si osuferinta prea fizica. Sovai. Ele nu se manifestau. Fusese usorsa-si concentreze atentia asupra fiecareia in parte. Va fi greu sale acorde atentie amandurora in acelasi timp? In ce ordine se vorproduce placerile fiecaruia, ale perechii inevitabile al triouluipotential? Era orgasmul "mica moarte" sau sinuciderea temporara?Sinuciderea si moartea incercau in acel moment sa-si faca loc inmintea infierbantata si in acelasi timp lucida a lui Leo. Ce voia?Sa scape de barbatii Cristobal si Alvaro? Sau sa scape de femeileLavinia si Cordelia. Leo pregatise aceasta scena pentru a face incaun pas, pentru a pune la incercare nu fidelitatea conjugala pe careo stia depasita, ci intensitatea emotiilor, pe care si-o imaginaamanata. Nu avea nevoie sa se uite la Lavinia (goala?) nici laCordelia (halat?) ca sa stie ca situatia nu-l scotea din joc peticalos, pe verdele demon al geloziei. Nu era nevoie sa le vada casa stie asta pentru ca o simtea in pieptul sau.
Asta a fost ce l-a alarmat. Casi-a inchipuit pasul urmator dupa un menaje-a-trois. Erapasul spre reconstituirea perechilor. Nu revenirea la legaturileconjugale. Nici macar conservarea trioului, ci alianta celor douafemei impotriva lui, impotriva lui Leo, ele doua singure impotrivabarbatului solitar ce isi propunea, in seara aceasta, sa faca amorcu ambele doar ca sa ajunga la punctul culminant si sa avortezeextazul, sa intrerupa placerea pentru a le exaspera pe amandoua sia le obliga sa doreasca din nou, inca o data, si inca o data, siinca ...
N-a vrut sa le priveasca in aceaclipa. Ar fi vrut sa le spuna ca distanta oarba conserva misterul,ca le dorea pe amandoua departe de el ca sa continue sa leintuiasca. Si-a dat seama ca mai spusese asta. Ca in loc saavanseze in intentia lui, mergea ca un rac, indarat. Ca imaginatialui il obliga s-o ia inainte, ca sa infranga orice obicei dintrecut prezent sau viitor, spre posibilitati poate de neatins farasa inteleaga ca dorinta lor ar putea fi sa inceapa totul din nou casa se iubeasca mai mult.
Stiind ceea cestiau?
Uitand totul?
Care era urmatorulpas?
Totul lua forma unui duelimperfect. Leo refuza sa se uite la ele. Se ruga ca scena aceastasa nu le faca sa se plictiseasca de el, de ele insele, deirecuperabila situatie anterioara. Toate astea i-au trecut prin capca un fulger. Sa accepte obisnuinta era cea mai mare infrangere, deneacceptat pentru el. Pana la urma, intr-adevar, totul era un duelimperfect intre dorinta si consumarea acesteia; repetabil saunerepetabil. Leo cu o inocenta aproape edenica (asa cu o fragilacompasiune fata de el insusi, gandi), voia doar ca satisfactia deazi sa ne lase nesatisfacuti pentru a dori si a ajunge lasatisfactia din ziua urmatoare.
Asa intelegeau ele situatia? Dece nu spuneau nimic? De ce nu se miscau? Ar indrazni vreuna din ele- Cordelia sau Lavinia - sa distruga trioul propus in mod tacitcrezand ca astfel vor reveni la cuplul anterior? Sau el, Leo,distrusese pentru totdeauna orice legatura posibila cu ele? Isidadeau seama (Lavinia, Cordelia) ca Leo le facuse favoarea de a ledemonstra fiecareia in parte ca vietile lor erau false, caartificiul oferit de Leo era adevarul, in ciuda faptului caera un artificiu, la fel ca in pictura japoneza?
- Tot ce-am facut este pentrubinele familiilor fericite.
Cum sa spuna asta, daca elinsusi era incapabil s-o creada? Sa creada orice? Chiar sica aceste femei puteau fi mai fericite cu sotii lor decat cuel?
Aceasta idee i-a provocat unhohot de ras de nestapanit. A hotarat sa le infrunte, razand,cantarindu-le pe cele doua femei. Triumfator. Acesta ar fi momentulfavorabil pentru ca lucrurile sa se precipite. Un raset pentru a leierta si a se ierta, spulberand totul ca pe o mare gluma, uncadavru delicios al sufletului suprarealist a lui Leo. Saupoate un hohot halucinant, aproape dracesc, sfidand imaginatiafemeilor, o invitatie fatala la o copulatie impartasita care sareinnoiasca si chiar sa depaseasca relatiile intre cei trei. Marelepact, euforic, falnic calcand totul in picioare, intre Leo, Laviniasi Cordelia.
Le-a lasat sa se uite la tablouljaponez. S-a rasucit ca sa le priveasca in fata pe cele doua femeipe care tocmai si le inchipuise in spatele lui nemiscate, iesindfiecare din baile alaturate, indreptandu-se spre patul pe careurmau sa-l imparta. Sau indepartandu-se de pat, reintrand in bai,disparand...
- Trebuie sa ai multa lipsa deimaginatie ca sa rupi o legatura amoroasa - si-a spus Leo foarteincet.
9. Asezat pe canapea in fatatabloului cu marea agitata si faleza nemiscata, Leo fuma o tigarablonda, incalcandu-si hotararea de la inceputul anului, sa renuntela orice viciu secundar. Lasa ca volutele de fum sa adauge un strattransparent si fugace picturii. De ce se agita marea daca nu semisca tarmul? De ce era atat de capricioasa lumea fizica? Potrivitdorintei lui Leo in noaptea aceea totul trebuia sa se transforme,sa se travesteasca, sa se multiplice. Marea s-ar calma. Tarmul s-arinalta murmurator, frematator, pana ar deveni o intinsa pasunestearpa populata de corpuri necunoscute care ar inainta goale darinfasurate in valuri negre transparente, ca figurile lui ManuelRodriguez Lozano in salonul principal al apartamentului din stradaSchiler.
El nu a identificat acele douacorpuri. Nu le-a recunoscut. Si-a dat seama ca nu cunostea culorilepe care i le oferea lumea picturii. Erau prea noi, poate fericite,in orice caz infricosator de pure. Culorile erau pure siindraznete. Figurile, in schimb, pareau impure siconfuze.
Leo a scuturat din cap. S-auitat tinta la tablou. Era sticla pura. Era transparent. Era operade arta perfecta. Fiecare punea in ea ceea ce dorea sa vada. Nimicmai mult. Si nimic mai putin. Acesta era miracolul tablouluijaponez. Era o opera virtuala. Era un vid pur lichid ca aerul,aerian ca oceanul. Era o oglinda invizibila. Era o poveste ce sereinnoieste vesnic...
10. Cand a intrat in baie, agasit oglinda manjita cu pasta de dinti si tubul stors aruncatneglijent in cosul de gunoi.
Leo a ridicat din umeri. N-avrut sa calculeze care din cele doua folosise aceastabaie.
Fragment din volumul cu acelasititlu, in pregatire la Editura Curtea veche. Traducere din limbaspaniola si note de Eugenia Alexe Munteanu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
