In primii ani ai copilariei mele, am fost macinat de teama de bolile contagioase. Mama, ea insasi ingrijorata ca odraslele sale sa nu "ia" cine stie ce maladie de pe strada, de la scoala sau de cine stie unde, ne cocolosea cum putea mai bine.
Cea mai infricosatoare pe vremea aceea - nu trecuse prea mult de la sfarsitul razboiului si nici nu se introdusese pe scara larga penicilina - era poliomielita. O boala ce putea fi prevenita, dar mult mai greu, daca nu era chiar imposibil de tratat pe atunci. Una dintre precautiile de baza era imunizarea dupa retete babesti. Mama ne-a confectionat niste pungute de matase in care a pus un catel de usturoi si o bucatica de camfor, ingrediente pe care le inlocuia periodic. Nu stiu cat de eficiente erau de fapt, cert e ca nu am fost atinsi de morbul teribil si ne-am petrecut copilaria cat de cat linistiti. Nu am fost scutiti de alte necazuri, asa-numitele boli ale copilariei, ca oreionul, scarlatina sau pojarul, de tot felul de gripe care se abateau primavara si toamna peste capul nostru. Chiar daca am trecut prin suferinte cu destul curaj, am ramas cu o spaima adanca de orice fel de boala, de orice forma de zacere la pat.
In asa hal, incat pana si o rana mai mult sau mai putin banala a cuiva din preajma mea ma indeparta de cel in cauza pentru multa vreme. In imensa colonie in care locuiam, de fapt ansamblul unei rafinarii dezafectate din cauza distrugerilor razboiului, aveam mai multi vecini. Printre care si un cuplu foarte distins, cu un fiu adolescent. Barbatul era cam terorizat de sotie. Aceasta, obsedata ca va muri inca de tanara, macinata de o boala incurabila, pastra dosit bine un mic revolver de dama, achizitionat in vremuri de mult apuse. Intr-o zi, fiul a dat peste tainita si a luat arma sa se grozaveasca fata de restul pustimii. Tot intorcand-o pe toate partile, a reusit sa se impuste in picior. Scandal in mica noastra comunitate, anchete peste anchete, nici nu stiu cum a scapat de puscarie detinatoarea pistolului, in vremuri atat de tulburi. Ei bine, vreme de luni de zile, am fugit ca dracul de tamaie de bietul flacau, de teama ca vremelnica lui incapacitate sa nu se ia!
Curios este ca, pe de alta parte, niciodata nu am pus propriile imbolnaviri pe seama altora. De fapt, necazul meu cel mai frecvent a fost amigdalita, care s-a lasat cu zeci de recidive de-a lungul anilor, pana dicolo de prima tinerete. Amigdalita mi-a purtat si noroc, insa. De pe urma unei internari, cand eram cu galcile in flacari, am iesit din spital imbogatit cu o mare si frumoasa prietenie, care imi lumineaza zilele si acum.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
