Bucurestiul-"Babylon" s-a coagulat in urma unei alergari continue, purtand in venele sale si trecutele fugi inspaimantate ale unor sate intregi din fata navalitorilor. De aici nervozitatea orasului. Dar poate si dintr-o reminiscenta psihologica purtata subconstient de aceia care se obisnuisera cu fuga, din tata-n fiu, si care au ramas cu acest obicei, de a alerga, de a fi agitati, nervosi, agresivi. Pana si vulgaritatea consumata colectiv este o urmare a sastiselii de mizerie si insecuritate, disconfort si neajunsuri.
Radu Cosmin descrie in romanul Babylon, publicat de editura "Rampa" in 1921, o capitala alergica, aflata "intr-o perpetua alergare. De dimineata pana seara, si noaptea pana'n in zori, era o continua goana ametitoare dupa castig, dupa fericire. Umilul muncitor cu mana sau micul slujbas alerga cu sudorile pe frunte, pentru o paine. Speculantii, samsarii de bursa, actionarii cu miile si marii excroci ai zilei alergau dupa imbogatire. Femeile cu fagaduinti de rai in priviri, alergau rosii de fard si ametite, dupa jumulire! Sexagenarele mascuite si fezandate alergau dupa imberbii si minorii prietenelor. Mascaricii si proxenetii alergau dupa vanaturi noi, dupa copile de 13 ani, cu vitiul in sange din leagan. Soferii alergau beti pe strazile capitalei dupa victime noi pe care le striveau si le lasau cadou Morgei. Negustorii se intreceau intre ei in alergari de jaf. Un kilogram de fragi il vindeau cu 200 lei, un pui fript cu 60 lei si un costum de haine cu 4000! (azi, peste 4 milioane minim - n.m) Parlamentarii alergau dupa permise, permisele dupa vagoane, vagoanele dupa lei si leii dupa excroci. Pungasii alergau dupa lovituri, sergentii dupa pungasi si toti laolalta dupa imparteala... Fetele nemaritate alergau dupa baieti, baietii dupa franci si francii dupa Simplon. Cu toata valuta scandalos de scazuta, se gaseau in Babylon-ul tarapana destui lei ca imbuibatii vietii sa alerge spre Paris. Si calatorii bine ghiftuiti, alergau dupa tren, trenurile dupa accidente, accidentele dupa victime. Pana si mortii alergau dupa cimitir, caci cimitirele fugeau de ei. O ordonanta a primariei vestea Capitala ca nu mai sunt locuri la cimitire".
Bucuresteanul anilor '20 avea o multime de situatii pentru a-si motiva nervozitatea cotidiana: "alerg dupa o solutie! Cum s-o scot la capataiu cu viata, caci nu mai e de trait cu salariile de maturatori de strada cu care Statul isi plateste slujbasii si singurii muncitori cinstiti. As vrea sa fug si eu in strainatate dar nu-i chip. As vrea sa mor, dar n-am cum. Valuta nu te lasa sa pleci! Guvernul nu te lasa sa traiesti! Primarul nu-ti da voie sa mori, ca nu mai sunt locuri la cimitir!".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
