Ziarul de Duminică

Bucurie si durere

Bucurie si durere
13.07.2007, 22:04 38

Despre poetul Swinburne se stie ca angaja doua prostituate ca sa-l biciuiasca. Amintirea pedepselor corporale din internatul colegiului il facea sa tremure de placere...

Comentand In Praise of the Whip: a Cultural History of Arousal a lui Niklaus Largier, Brian Dillon reia - pe www.newstatesman.com - afirmatia lui Roland Barthes, care constata ca falsilor moralisti le scapa din vedere esentialul perversiunilor, anume ca aceste mult-blamate dorinte furtive fac, totusi, oamenii sa se simta mai bine. Largier insusi comenteaza optiunea personajului lui Proust, baronul de Charlus, de a fi biciuit de niste marinari: "Dorinta lui de a fi pus in lanturi si de a fi batut era, cu toata uratenia ei, un vis la fel de poetic precum dorinta altora de a merge la Venetia sau de a avea o amanta". (Sado-) Masochismul nu este, neaparat, un fetis cu conotatie negativa. Poate dicta ritmul vietii intime, poate puncta delicios momente de agonie sau poate transforma rutina matinala casnica (de pilda, stoarcerea pana la sange a cosurilor de pe spatele partenerului) in momente de placere reinviata.
Democratia bucuriei intime nu tine cont de prescriptiile moralei comune: a-ti placea calusul in gura nu te transforma, automat, intr-un dusman al societatii. O bataita la fundulet, chiar supraponderal(a) fiind, nu are legatura cu violenta pernicioasa, nu semnifica in mod principial agresiune sau brutalitate. Dimpotriva, poate trimite la o estetica subtila, ale carei dozaje si reglaje fine au mai degraba de a face cu tandretea a rebours decat cu oprimarea aproapelui. Flagelarea nu inseamna intotdeauna o pedeapsa sau nu neaparat una nedorita. Automortificarea practicata in manastirile medievale se lega de aspiratia monahilor, altminteri bantuiti de obsesii priapice, spre puritate. Un cnut cu bile, utilizat mestesugit, dar neconcesiv, te putea aduce mai aproape de patimile Mantuitorului, indepartandu-te simultan de feluritele ispite descrise de o sumedenie de autori, de la Diderot si Sade, la Damian Stanoiu si Caragiale ("manastire - maici - chef"). Sfanta Theresa de Avila se rostogolea goala prin spini, iar Rosa de Lima isi infigea ace in cap si purta, la randu-i, coroane de maracini.
...Inca o data, sexualitatea si misticismul tind asimptotic unul catre altul, din conjunctia lor rezultand, vai, o durere care nu e fara de placere sau, dupa caz, care nu este lipsita de sfintenie. Ma doare, auh!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO