Puţine filme au stârnit, în ultima vreme, atâtea polemici,epitete, entuziasme reale - şi indignări la fel de puternice -precum Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, semnat de AndreiUjică. Este doar unul dintre meritele a ceea ce multe voci s-augrăbit să categorisească drept film documentar şi, prin extensie,film documentar eşuat, argumentând în acest sens şi avândnedumeriri legitime în faţa "deraierilor" lui Andrei Ujică de la ungen cu reguli clare. Autobiografia..., în fapt un film demontaj muncit şi gândit de realizator împreună cu Dana Bunescu(autoarea montajului, dar şi a montajului de sunet) ţine, maicurând, ca viziune, de fibra poetică şi de trăirile din perioada"Fată de caro / Sub cer indigo" a lui Ujică-cel care scria versuripentru Phoenix alături de Şerban Foarţă, pe care o şi descrieundeva "În perioada aceea lucram cu Şerban Foarţă la textele pentruPhoenix şi trăiam într-o bulă literară care ne permitea să respirămîntr-o altă realitate".
Ca documentar, a fost atacat pe diverse motive, de la lipsa decronologie, ordine şi coerenţă la o încercare manifestă deedulcorare a imaginii dictatorului defunct. Doar că nu e vorbanicidecum despre aşa ceva. Cele trei ore de film care ni sederulează prin faţa ochilor reprezintă nu reluarea plicticoasă (cums-a anticipat) a imaginilor epuizante prin vid de conţinut atelejurnalelor de ştiri din epoca de aur, ci o punere în scenăhalucinantă, răscolitoare, suprarealistă. Prin montajul său (quiprodest cărui gen i-o aparţine el, până la urmă), Andrei Ujicăîntoarce cu îndrăzneală, poezie, umor şi cruzime spre public scenarotativă a zecilor de ani pe care i-am trăit sub Ceauşescu, pentrua ne reaminti trapele şi culisele, sforile, trucurile ieftine şidetaliile groteşti ale vieţilor noastre amprentate definitiv deacest personaj şi de suita lui.
Nu este vorba atât despre lucruri noi, senzaţionale (deşigestica ieşită din conformismul secvenţelor oficiale pare să-lumanizeze pe alocuri pe dictator), ci despre un montaj pe careautorul a avut inspiraţia de-a nu-l supraîncărca prin comentariisau verdicte, preferând lumina crudă a imaginilor care vorbesc prinele însele. Rezultatul este un tablou uluitor, pe care nicidioramele cu indieni, cowboy şi dinozauri de la Muzeul NaţionalSmithsonian nu-l întrec. Cuplul Ceauşeştilor în vizită la reginaAngliei, trecând întâmplător pe lângă inscripţia DeepThroat, stânjeneala de rudă săracă, imediat sesizabilă prinalăturarea celor doi cu regina, cu Nixon ori De Gaulle, vizita înstudiourile hollywoodiene, cu un Ceauşescu la fel de crispat, multmai puţin încântat de zglobiul Universal Studios Glam Tram decât deo vizită de lucru la Cocârlaţii din deal, cei doi făcând baie înmare, alungând muştele pe terenul de volei, că de jucat nu ştiau săjoace, nici măcar să se îmbrace pe terenul de sport altfel decâtîn... capot şi papuci de casă, străbătând terenurile de vânătoarefără măcar să priceapă cuvântul în sine, tot ei plimbându-se cusania în cojoace de un alb neverosimil, ca în Crăiasa zăpeziipentru uzul dictatorilor. Plus alaiul de activişti de partid care-iînsoţeau pretutindeni, cu mutre porcine, costume din stofă scumpăboţite pe corpuri şleampete, nefamiliarizate cu eleganţa, cocuriidioate şi dizgraţie revărsată, care reprezentau, chipurile, elitanoastră politică.
Din toată această trecere ipotetică prin mintea lui Ceauşescuşi, implicit, printr-o istorie care ne-a costat prea mult şi ne-amodificat definitiv, Andrei Ujică reuşeşte să reconstituie unportret şocant de realist, lipind într-un desen nou şi palpitantcioburi vechi din ceea ce ştim cu toţii. Portretul unui om careşi-a trăit viaţa într-o aberantă buclă de adoraţie faţă de sine şide propriile convingeri (la care vibra sincer, se spune), dar carea avut ambiţia şi dorinţa oarbă de-a include "întregul popor" înaceastă ascensiune care nu mai putea fi oprită.
Portretul unui om căruia filmul îi dezvăluie grimase felurite,zâmbete aproape simpatice uneori, dacă nu ar trăda mai întotdeaunaautoîncântare, o siguranţă de sine bine plasată în context atuncicând se simţea important, o charismă incontestabilă, o isteţimeînnăscută, dublată însă de o viziune absolut rudimentară asupralumii (comentariile lui despre poezie, artă, cultură erau denecomentat, iar machetele arhitecturale absolut incomprehensibilepentru mintea lui), o viclenie fără leac, în fine, o grandomaniecopleşitoare, dezvăluită de unul dintre cele mai uimitoare momenteale filmului - un discurs ţinut oarecum în intimitate, în faţa unuimic grup de apropiaţi, când, în lipsa pupitrului, dictatorulmărunţel gesticulează fără sens, privind în toate părţile şinicăieri, ca Omul Indicator din Pădurea fără rost. Toate acestea,deşi în cea mai mare parte a filmului captivează şi amuză, nu-l facdeloc pe Ceauşescu mai simpatic, scuzabil ori digerabil calider.
Chiar dacă pe parcurs filmul ne readuce în memorie mai toatebancurile cu "Ceaşcă", "Piticu'" sau oricum i-au mai spus oamenii"după", aproape alintându-l, rezultatul este amar, tulburător şidureros. Vrăjitorul nu din Oz, ci din Carpaţi, se dovedeşte ominciună adevărată, o figură proclamată în mod grotesc la rang devoievod, ctitor ş.a.m.d. şi lăbărţată ireversibil peste viaţa amilioane de români. Iar efectul filmului, deşi Andrei Ujică nu s-aapropiat de "subiectul" său cu ură sau dispreţ, ci (după cum apovestit într-un interviu) cu un soi de înţelegere faţă de chipuldevenit măcar familiar după atâtea ore de studiu, nu este nicidecumrepunerea dictatorului pe vreun soclu. Culpabilizarea dinoff l-ar fi făcut probabil, prin recul, mai uman, mai simpatic,de aceea Andrei Ujică a preferat caracterizarea lui Ceauşescu prinpropriile imagini şi gesturi, care îl arată pe "preaiubit" în totridicolul său.
După această teribilă şedinţă de spiritism colectiv, stranie şiprobabil binevenită după atâţia ani, deşi încă ne scormoneştememoria cu asprime, niciun spectator ieşit din sală nu poate uitasau ignora partea întunecată a acestui personaj. Pentru noi toţi,cei contemporani cu el, Ceauşescu este o fantomă lugubră. Abiapentru copiii drăgălaşi, asemenea celui de pe rândul din spate,care întreba: "Mamă, dar de ce strigă oamenii Ceauşescu - BCR?!" şialte asemenea chestii, va fi greu, imposibil, abracadabrant săînţeleagă cine a fost Ceauşescu şi mai ales de ce... Dar despreaceste lucruri într-un episod viitor...
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Producţie 2010.Regia: Andrei Ujică. Premiera: 29 octombrie. Distribuit în Româniade Voodoo Films
ANDREEA CHIRIAC-HENTEA (n. 21 ianuarie 1970, Bucure[ti),absolvent` (1994) a Facult`]ii de Jurnalism [i {tiin]eleComunic`rii din Universitatea Bucure[ti. A fost redactor culturalla "Tineretul Liber", "Cotidianul" [i "Ziarul de Duminic`",specializându-se în critica de film, semnând [i în publica]ii despecialitate precum "Pro Cinema", "Re:publik", "Apropo", "ProTVMagazin", "The One", "Playboy". A f`cut parte din staff-ul TIFF -edi]iile din 2007 [i 2008 - ca redactor principal al caietuluifestivalului. Din 2009 colaboreaz` tot la o rubric` de film laRadio România Cultural.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
