Usile autobuzului cu care calatoream amandoi se deschideau si se inchideau, la comanda soferului, cu ajutorul unui dispozitiv pneumatic. Din cauza unui racord neetans, pe unde se pierdea aer, la fiecare oprire si plecare a autobuzului se auzea un suierat-plescait-gajait curios, ceva de genul:
– Pascs-t-ssc-psa-psa-sac!
– Smas-smas-ceap-s-taca-pas!
La un moment dat, printr-un joc al hazardului, care nu se repeta, probabil, decat la o mie de ani, s-a realizat urmatoarea combinatie de sunete:
– Cat-e-cea-sssul?
Intrebarea parea rostita in soapta, pe un ton conspirativ, de un individ profund ingrijorat, din spatele nostru.
George Arion, amabil si prompt, s-a uitat la ceas si a raspuns:
– Zece si jumatate.
Dar in clipa imediat urmatoare, cautandu-l cu privirea pe cel ce-i adresase intrebarea, a descoperit ca in locul respectiv nu era absolut nimeni. Uimit, s-a uitat atunci intrebator la mine, iar eu i-am confirmat ceea ce i se parea incredibil:
– Nu e absolut nimeni. Ai vorbit cu o usa de autobuz.
Nu i-am mai spus, ca sa nu-l enervez prea tare, ca daca mai asteapta o mie de ani ar putea sa auda si un „Mul-tu-messsc!"
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
