-Admirabilă cartea dumneavoastră de debut, "Estetica lui Norman Manea", înainte de toate pentru că pare o abordare cinstită, care se opune unor stereotipii prin argumente. V-aţi ocupat, constat din scurtul CV, de mai mulţi ani de literatura exilului românesc. De ce aţi ales să debutaţi cu o carte despre Norman Manea?
- Totul a început în 2004 când am intrat în contact cu cărţile lui Norman Manea. Eram în ultimul an de facultate şi citisem romanul difuz-autobiografic Întoarcerea huliganului & eseurile despre totalitarismul românesc din Despre clovni: Dictatorulşi Artistul. Mi s-au părut, în primul rând, diferite. Aveau o accentuată amprentă central europeană, pe care nu o mai regăsisem în literatura română postbelică. Asocierea cu Czesław Miłosz, György Konrád, Imre Kertész, Aharon Appelfeld sau Bruno Schulz mi se părea izbitoare. Fireşte, observaţia asta aveam să descopăr că nu-i decât un clişeu exportabil al receptării scriitorului. Dar pentru mine efectul ei a fost decisiv. În 2007, când îmi alegeam tema cercetării doctorale, am oscilat între Norman Manea şi Gheorghe Crăciun. Autorul optzecist mă atrăgea tot prin plurivalenţă: era un prozator experimental, un teoretician subtil, un eseist percutant. Ne părăsea prematur chiar în acel an, aveam în faţă opera "definitivă", mi-ar fi plăcut să-i dedic un studiu pe care consider că-l merită deplin. L-am ales, în schimb, pe Manea. A fost o alegere intuitiv-empatică, ştiam prea puţine despre receptarea lui străină, nu anticipam amploarea bibliografiei. De fapt, acesta este şi motivul pentru care mi-ar fi fost imposibil să mă ocup pe îndelete de cartografierea exilului literar românesc (de altfel, un proiect distinct). În Estetica lui Norman Manea, am preferat să contextualizez şi să înţeleg până la capăt universul imaginar şi amplitudinea etică a acestui autor român, unul dintre puţinii deveniţi universali nu doar prin traducerea în peste douăzeci de limbi, cât prin comentarea intensivă o cărţilor sale în spaţiul european şi american.
-Dacă este să dau crezare semnalărilor elogioase de pe coperta a patra - şi nu văd motive să nu dau crezare! - cartea dumneavoastră nu numai că are meritul pionieratului, dar vă şi recomandă drept un foarte înzestrat tânăr critic, atent la detalii şi nepărtinitor. Cum aţi prezenta dumneavoastră înşivă, în câteva fraze, acest debut editorial?
- Fiind prima monografie dedicată subiectului - nu-i vorba doar de spaţiul românesc - s-ar putea spune, fireşte, că are "meritul pionieratului". Afirmaţia este măgulitoare, dar constituie doar premisa unei judecăţi de valoare. Altfel, toate cărţile ce abordează pentru prima dată un subiect sunt, fatal, "pioniereşti". Eu sper ca meritul ei să fie exegetic, să reprezinte o contribuţie onestă, frecventabilă pentru viitorii cercetători. Am încercat să dau volumului o formă narativă, epurată de preţiozităţi academice. Două lucruri mi s-au părut esenţiale: documentarea direct la sursă (am lucrat două luni chiar în arhiva personală a lui Norman Manea de la Bard College, New York) şi accesibilitatea manuscrisului (cititorul nu este decât în mod excepţional un specialist în domeniu). În prima parte propun o incursiune în universul literaturii rafinat-crepusculare a autorului Plicului negru, iar în a doua comentez eseurile din Despreclovni şi bântui o întreagă "arhivă inoportună" pentru a reconstrui trei scandaluri publicistice spectaculoase unde Manea fusese protagonist (prefer să nu le divulg, au savoarea lor amară).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
