Episodul 2. La o placinta
- Ai omorat fata... sopti Girivingu nedumerit, uimit, urmarind cum firul de sange se lateste pe panza mototolita. Tocmai de sfanta zi a Craciunului. Petreceam si noi la televizor, cu veselie si muzica, ca ne simteam oameni ca toti romanii. Ca ne bucuram de prima asta care am luat-o. Si uite ce-ai facut din bucuria noastra...
Farmacata nici nu-l mai auzi. Incepu sa urle ca la mort. Ridica fata, o acoperi cu cearsaful, cu macatul, cu ce mai gasi pe pat si o zbugi afara. Tipa deznadajduita.
- Nu muri, printesa mea! Nu ma lasa chiar acusica, comoara vietii mele! Cum sa mori, regino? Cum sa ne lasi, scumpetea scumpetilor?! Nu vezi ca e sarbatoare sfanta, cum sa mori?! Aooooleeeuuuu, sariti ca mi se moare printesa, chiar acu', la mine-n brata!
Era in poarta casei, cu fata in brate, urland disperata. Girivingu incepu si el sa tipe.
- Trotilas, ba Trotilas, sari, ba, fratele meu, ca-mi moare fata, n-auzi?! Sariti, bai, ca moare zanisoara tatii. N-auziti?! Va fut muma-n penalitate la toti de nu iesiti! Voi petreceti la bautura si veselie si io cu fata moarta?! Iesiti, nenorocirea lumii de bagabonti! Sa va arda ficatii cu toti mortii mortilor de-i aveti si sa va dea canceru-n mate la toti, de nu iesiti!!!
Iesisera cativa. Multi se bulucisera pe la ferestre. Cei mai multi se pregateau de spectacol. Cand Girivingu se imbata, iesea de multe ori cu scandal si distractie. Se suia si pe stalpii de lumina si incepea sa urle mascari. Nu injura insa partidul sau guvernul. Nici autoritatile locale. Il blestema insa pe seful pietii, unul Andronas Soporan, nepot al tovarasei Rela de la Soptireanca. Si mai avea ce avea cu unul Tongu, care se zicea ca era mare de tot la Bucuresti.
Farmacata, despletita, cu poalele ridicate, zvarlind din maini in toate partile, alerga spre unul, Jani Boldescu-Caramida, un ins bulbucat, scund, burtos, mustacios, cu buzele atarnand ca doua jumatati de pepene. Era intelectualul strazii. Lucra la Biblioteca Judeteana, citea carti fara poze si mai trimitea si cronici literare la Bucuresti. I le tiparea o singura revista, Candelabrul de seara, "publicatie independenta, de arta, patrimoniu, atitudine si resuscitare nationala", scoasa de grupul de intelectuali grupati in jurul sucursalei bucurestene din sectorul 7 a prosperei firme de privati ecologice Euro-Taulet Brandaburlea & Brandaburlea, al carei proprietar-manager era Cangurasu Brandaburlea.
Jani Boldescu-Caramida avea un Trabant verzuliu. Farmacata apropape ca-i azvarli fata lesinata in brate.
- Du-o, dom' Caramida, pa viata mea, sari si du-o! Fa ce stii, dar numa' du-o la spital, la salvare, unde stii, dar ia si du-o ca sa nu moare. Pa ochii mei, du-o, sa nu moare comoara mamii si-o sa dau acatiste si pomeni pentru tine toata viata la altar, la biserica aia mare.
In cele din urma, Mantinela a fost salvata. Trei zile au stat ai lui Brandaburlea in fata spitalului si s-au rugat si au cantat pentru ea. Mutasera petrecerea de Craciun in jurul unui foc mare, in parculetul din fata spitalului.
Necazul fusese ca baiatul care ii facuse pocinogul fetei era Aurel, fiul cel mai mare al secretarului cu organizatoricul de la Judeteana de Partid din acel moment, Costache Trocaru, cumnat cu Constandin F. Panaitescu, ofiterul de la Starea Civila a Primariei. Tatal baiatului nici n-a vrut sa auda de o asemenea poveste de amor. A trimis-o pe fata imediat la Wintris. Ai ei insa, dupa patania de Craciun, n-au mai vrut sa se gandeasca la pierderea copilului.
Intr-o zi, in plina amiaza, au fost ridicati de militieni tatal fetei, Girivingu, chingar in Piata Mare, fratele lui, Trotilas, paznic de noapte la cinematograful Viata libera, unde mai tarziu Cangurasu Brandaburlea avea sa-si faca sediul central al firmei sale de salubritate, si inca vreo alti patru-cinci barbati, rude apropiate. Era si o campanie de arestari in cinstea unei apropiate consfatuiri de lucru a lui Nicolae Ceausescu cu lucratorii din Ministerul de Interne. Au fost tinuti ai lui Brandabulea mai bine de trei saptamani in arestul militiei. In cele din urma, Girivingu s-a lasat lamurit ca Mantinela se incurcase, de fapt, cu un tractorist neidentificat, din echipa celor care transportau porumbul de pe tarla in acele zile. A intervenit Goncea, promitandu-i ca, daca nu mai are nici o pretentie, vor interveni "ei" sa-l scape de ratele de la CAR-ul Salubritatii. Si s-a tinut de cuvant.
Brandaburlenii au hotarat ca, pentru binele ei, Mantinela trebuia sa ramana acasa. Si asa, in afara de Cangurasu, care terminase profesionala de tinichigii, nimeni din neamul lor nu mai avea doua clase de liceu.
Mantinela a nascut la Bucuresti, iar copilul, aranjase Costache Trocaru, a fost dat la Leaganul Sfanta Ecaterina, de langa Arcul de Triumf. Il botezasera Pardalian.
Povestea parea ca se incheiase. Aurel si-a continuat liceul in Bucuresti. A terminat si Facultatea de Comert International de la ASE. Dupa epopea Revolutiei de la Judeteana, taica-su, Costache Trocaru, a stat o vreme ascuns in Balta. Se spunea ca si-ar fi gasit adapost chiar la Chiru acela. Apoi a reaparut. Era de-acum patronul unei societati comerciale, Cotroco @ Cotroco SRL, in care al doilea actionar si director comercial era fiul sau, Aurel. Aducea minereu din Sudica pentru combinatul de alumina din padure de la Obancea.
Si tocmai cand afacerile mergeau mai bine, Aurel si-a incheiat socotelile cu aceasta lume. A fost vazut in viata pentru ultima data la restaurantul Clodie's Dandy, cu club de zi privat, pe care parintele Ioachim, de la Biserica Sfintii Constantin si Elena, il tinea printr-un nepot. Aurel a plecat pe la trei noaptea din local, singur, in Audi-ul sau. Masina a fost gasita dimineata in varful vechiului turn de apa al orasului, pe Aliorului 29 bis. Avea agatat de ea si un steag albastru cu stele, al Uniunii Europene.
Aurel a fost scos, pe la pranz, bucata cu bucata, de vidanjorul Toma Preda, zis Biluta, din toaletele ecologice aflate in parculetul din fata spitalului lui Wintris, proprietatea prosperei firme de privati Euro-Taulet Brandaburlea & Brandaburlea, al carei proprietar-manager era Cangurasu Brandaburlea.
Nu s-a putut descoperi autorul unei asemenea taresenii. In trei luni, Trocaru si-a lichidat firma si s-a tuns intru monahism la Manastirea Mandraia, din padurea de la Obancea.
Incercase si Andromanda Brandaburlea, batrana ghicitoare, s-o aciueze pe langa ea, dar Mantinela nu avea prea multa aplecare spre tainele magiei. O adusese Macatist, soferul lui Goncea, la Afinoghiu, mai mult cu de-a sila si de mila batranului, pe care-l considera unul dintre adevaratii oameni importanti din istoria Judetului.
In ziua in care Goncea il vizita pe Bacanel-Obanceanu, era chiar ajunul Sfintilor Mihail si Gavriil. Mantinela cocea ceva la bucatarie. Batranul Afinoghiu aranja pe masuta de la fereastra un portret al Regelui Mihai I, un buchet de flori uscate, intr-o vaza rosie, o bucata de bentita tricolora si cateva decupaje din presa anilor '30-'40, in care erau fotografii ale ale Marelui Voievod de Alba Iulia, cum se intitula pe atunci viitorul ultim rege al romanilor, impreuna cu tatal sau, Carol al II-lea. Intre ele si una mare, cu cei doi plimbandu-se in caleasca regala pe strazile Londrei, in vizita din noiembrie 1938. Goncea recunoscu dintr-o privire caleasca. Era aceeasi in care se plimbasera si Nicolae si Elena Ceausescu, in vizita lor din iunie 1978 in capitala britanica.
- Va pregatiti de... zambi Goncea, apropiindu-se de masuta si cercetand amuzat decupajele. Chiar mangaie usor petecul de gazeta cu trasura regala, ca si cum ar fi vrut sa o puna cat mai bine in lumina.
- Cum trec anii, ofta mai apoi, ducandu-se spre pat. Netezi cuvertura vargata si se aseza tolanit intre doua perini. Trece timpul, cu ani cu tot, unul dupa unul, ca la defilare, si peste noi, dar trece si peste istorie.
Ofta, coplesit de povara timpului care, dupa cum isi incretise fruntea, puteai crede ca, in chiar acele clipe, trecea in mars fortat si peste el.
- Adica, ofta din nou Goncea, voiam sa spun ca m-a inspirat poza aceea cu trasura, ca cum ar fi la un moment dat nu mai stie istoria cum devine faptele si persoanele. Ca esti rege, ca esti secretar general, pana la urma trasura ramane aceeasi. Dar timpul... Timpul, va dati seama, maestre Bacanel, cum se aseaza si trece, tot trece?!
Mantinela aparu din bucatarioara. O camaruta care era, de fapt, si baie (cu un dus derivat direct din conducta de apa calda), si bucatarie, si toaleta. Tinea in maini o tava cu placinta.
- Coane, aproape ca striga femeia, placinta e gata. Ciorba am terminat-o. Ce mai fac?
Goncea o trase de sort:
- Nu mai faci nimic, fa. Te roiesti. Nu te-ai prins ca dom' Bacanel e ocupat acuma? Nu vezi ca are musafiri?!
Afinoghiu ii facu semn ca asa-i, poate sa plece, nu mai avea nimic de facut.
- Da io maine nu viu, chicoti femeiusca. Ca maine e sfantul Miai si Gavrila si da gagiu meu bairam. Mergem si la padure, la manastire, daca nu ploua!
- Ti-ai gasit si tu barbat? chicoti Goncea. Pa cine, fa, ca pana acuma nu prea le aveai cu babardeala si monta. Credea lumea ca ai ramas de dilie, de cand cu...
Mantinela nu-i raspunse. Privi doar lung spre Goncea, usor intrebatoare, nedumerita, ca si cum nu l-ar mai fi vazut pana atunci. Isi foi tantosa sortul.
Chicoti mandra:
- Da, bre, mi-am gasit. Si e baiat de treaba, asezat si la meseria lui. De la comperativa de la cizmaria de pa Straduintii, de la Posta. Miai ii zice. Miai Gentimir, bre! Barosan, ca pune pingele la toata stabimea de la Posta! Cu el ma petrec.
Se mai infoie o data fluturandu-si sortul. Facu apoi o plecaciune cum vazuse la televizor ca fac baletistele si, izbucnind in ras, se intoarse in bucatarie.
Goncea surase. Sopti mai mult ca pentru sine:
- Ce poate sa faca futerea dintr-o muierusca! Zici ca-i tampita si cand colo ea numai la belivarez si Gogu Pompieru gandeste. Te uiti la ea de mila, ca-i nenorocita de destin gandesti, si cand colo iepsunica saliveaza si gangureste cu pofta doar la debretinul de-l ai in dotarea ta naturala.
Intinse mana si rupse o bucata de placinta. Musca pofticios.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
