Episodul 4. Sarata telemeaua olandeza!
Si asa a si fost. Doua sau trei saptamani mai tarziu, la Casa de Cultura a Sindicatelor a avut loc un miting spontan, la care un grup de initiativa, format din cativa ziaristi de la fostul ziar judetean de partid Victoria socialista, devenit acum Vestitorul saracean, doi profesori de la liceu (unul de istorie, altul de fizica) si cativa functionari de la Posta, ADAS si Finantele Publice au hotarat reinfiintarea Vechiului Partid Istoric. In sala erau 100-150 de simpatizanti care scandau frenetic numele lui Afinoghiu (Tilica) Bacanel-Obanceanu, vechi militant al partidului, pe care il doreau presedinte al formatiunii reinfiintate. Erau figurantii de la cinematografie, specialisti in filmele cu ilegalisti, in care trebuia sa apara opozitia reactionara a vechilor partide istorice. Fusesera adusi, special de la Buftea, in patru autobuze, de catre prozatorul Burtancureanu. Multi dintre ei, pentru coloratura si autenticitate, purtau chiar costume de epoca imprumutate de la magazia de recuzita a studiourilor.
O delegatie a grupului de initiativa s-a dus la Obanceanu si l-a adus pe sus la intrunire. Locuia la trei strazi departare si ii astepta infrigurat. L-au preluat si, pornind spre intrunire, au ocolit putin pe alte strazi, ca sa ajunga pe Bulevardul Republicii, in capatul dinspre stadion. Acolo ii asteptau, incolonati ca la defilarea de 23 August, cateva grupuri de manifestanti, reprezentativi pentru componenta sociala a capitalei de judet.
Pe tot drumul spre Casa de Cultura, alte grupuri de simpatizanti se formau spontan, alaturandu-se coloanei, urmandu-l pe Afinoghiu, scandand diverse lozinci, intre care cea mai des repetata era: "Jos comunistii, sus Bacanel!" Erau pensionarii de la Casa lor de Ajutor Reciproc, mobilizati si instruiti de pictorul Condrat Focan, vicepresedintele Casei, in functie inca de dinainte de triumful Revolutiei de la Judeteana. Presedintele Casei, Timotei Pancovici, fost director al Directiei Financiare, suferise un infarct chiar in dimineata cand se declansase Revolutia. Pancovici urmarise la televizor fuga Ceausestilor de pe acoperisul Comitetului Cental, navala multimii revolutionare in cladire, ascultase uimit vacarmul Revolutiei si incepuse sa tremure, sa transpire si sa-l ruineze o diaree groaznica. Recunoscuse intre cei care intrasera printre primii in sediu o veche cunostinta din vremea cand fusese, pentru trei ani, instructor al ceceului pe probleme economice: Dominic Tanase, pe care il credea inca la inchisoare, pentru afacerea cu cele sapte sute saizeci de vagoane de sfecla care nu ajunsesera niciodata la Chitila, la fabrica de zahar.
Dominic fusese magazioner-sef, o biata rotita intr-un angrenaj mult mai complex, unde intrau fel de fel de insi, de la taranii care semnau ca au predat chintale si tone de sfecla pe care niciodata nu le cultivasera, la achizitori care nu preluau nici macar o capatana din valoroasa materie prima si pana la sefii de gara care faceau acte pentru garnituri de tren ce niciodata nu plecasera din garile lor. Cazuse pe Timotei nenorocul sa descopere toata taresenia. Cum nu se puteau gasi alti vinovati, indicatiile de la partid fiind clare, nici o urma de frauda, doar neglijenta in serviciu a magazionerului, Dominic fusese ridicat si condamnat la ani grei de puscarie. Timotei primise mai multe mesaje prin care era avertizat ca el va fi primul pe care se va razbuna Tanase in momentul liberarii. Naucit de cele vazute la televizor, Timotei ceda nervos, inima nu ii mai rezista si, doua zile mai tarziu, cand triumfa si Revolutia de la Judeteana, deceda in spitalul doctorului Wintris.
Reusise sa incheie, totusi, situatia contabila la zi si pe aceea privind achitarea ratelor de catre cei care facusera imprumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pe luna precedenta, noiembrie.
Focan pictase si un mare portret al lui Bacanel, pe care il purtau doua pensionare imbracate in costume populare, deschizatoarele coloanei care de-acum se ingrosase in urma lui Obanceanu.
De fapt, pictorul reconditionase un mai vechi portret al lui Tudorache S. Teodorescu (Fekete Lajos), din anii '50, candva un activist de frunte al partidului, vechi ilegalist, care condusese inainte de razboi regionala comunista din zona. Incepuse sa-l picteze cu gandul de a-l expune la Anuala Artelor Plastice din toamna lui 1952. Se implineau atunci 15 ani de cand Tudorache S. Teodorescu statuse ascuns cateva zile la Soptireanca. Ideea compozitiei era ca Tudorache venise acolo, in plina ilegalitate, sa refaca, prin discutii de om la om, unitatea miscarii comuniste din regionala, dupa ce, in toamna lui 1936, mai multi membri de partid refuzasera sa dea curs indicatiei Cominternului de a se inscrie voluntari in brigazile internationale care aveau sa lupte de partea republicanilor spanioli. Mai mult, doi simpatizanti, lucratori din port, intrasera in echipele formate de legionari tot pentru a fi trimise in Spania ca sa lupte de partea lui Franco.
Tabloul il infatisa pe Tudorache S. Teodorescu la o fereastra prin care se zarea, in departare, padurea de la Obancea, dinspre care veneau, randuri-randuri, cete de proletari si tarani, ca niste falnici stejari porniti la lupta, purtand steagul rosu al comunistilor. Compozitia avea sa se intituleze "Ilegalistul cheama codrii cadrelor la lupta". Nu a mai apucat sa definitiveze tabloul, Tudorache S. Teodorescu cazand in dizgratia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, odata cu grupul Vasile Luca, Teohari Georgescu si Ana Pauker, acuzati de "deviationism de dreapta". A vrut sa i-l daruisca mult mai tarziu, cand Tudorache ajunsese director la Tipografia "Cartonul Rosu". A renuntat, temandu-se ca gestul sau sa nu fie interpretat cumva ca o ploconire, tarzie, in fata fantomelor trecutului.
In 1968, cand la Plenara din aprilie a fost reabilitat, printre altii, si Lucretiu Patrascanu, Focan a vrut sa refaca tabloul, dand portretului trasaturile acestuia. Patrascanu statea tot in fata unei ferestre, prin care se zareau de data aceasta o padure de blocuri, fabrici si un fel de macarale de care atarnau pancarte cu citate din discursul lui Nicolae Ceausescu la acea istorica Plenara. De partea cealalta a ferestrei, dand sa-l cuprinda pe Patrascanu ca un fel de mantie ocrotitoare, dragastoasa, falfaia un mare steag rosu, cu stema Partidului Comunist Roman, asa cum fusese ea adoptata la Congresul al IX-lea al partidului, din 19-24 iulie 1965.
Focan nu era insa convins ca pictura va fi apreciata de cei de la Uniune, in conducerea acesteia fiind inca multi dintre oamenii lui Alexandru Draghici, cel care executase ordinul lui Dej de ucidere a lui Patrascanu. Maestrul insa facuse cu un an inainte portretul directorului Institutului de Studii Istorice al Partidului (comanda primita printr-un adjunct al acestuia, generalul "papasa") si a crezut ca-i mai bine sa se intereseze daca Institutul ar putea sa-i cumpere portretul fostului ministru de Justitie.
Directorul nu i-a dat un raspuns clar. A suras doar visator, soptind mai mult ca pentru sine: "Patrascanu... Lucretiu era scolit, fiu de intelectual. Avea multa carte, desigur. Dar ambitie de a parveni si mai multa. Voia sa ne lumineze partidul si lucra si pentru Soare-Rasare, si pentru Soare-Apune, uitand ca lumina care ne lipsea noua sa ne intareasca in lupta trebuia sa vina doar de la muntii si apele astea, de aici, ale noastre, dacice. Cum o sa surprinzi dumneata toate astea intr-un tablou, oricat talent de pictor ai avea...?" Focan n-a inteles decat ca directorul acela n-o sa-i cumpere tabloul pentru Institut si ca mai bine ar fi sa renunte la portretul lui Patrascanu.
Acum, pentru alegerea lui Bacanel, retusase doar conturul obrajilor fostului lider comunist si schimbase steagul rosu cu stema Partidului Comunist Roman de sub fereastra ramasa tot larg deschisa cu un tricolor gaurit. In fundal lasase aceleasi blocuri, fabrici si macarale, doar ca acestea aveau acum atarnate semnele electorale ale Vechiului Partid Istoric. Din coltul din dreapta-sus, un inger suradea bucalat, desfasurand o pamblica tricolora, pe care statea scris: "Renasterea Natiunii si a Sperantelor Natiunii, prin credinta in Dumnezeu si Rege si actiunea Vechiului Partid Istoric Nou!"
Secretarul Casei de Pensii, care facuse mobilizarea pe baza listelor celor ce aveau rate la Casa de Ajutor Reciproc, le promisese participantilor la manifestarea spontana de simpatie pentru Bacanel ca vreme de doua luni li se va amana achitarea ratelor fara penalizari si ca, dupa terminarea festivitatii, vor primi fiecare cate un kilogram de telemea olandeza, trei banane, un baton de ciocolata Vangelina si doua perechi de ciorapi italieni, toate acestea din ajutoarele umanitare sosite cu doua zile inainte din rezervele NATO scoase de la garantie.
Zvonul ca se vor imparti ajutoare in telemea si banane la Casa de Cultura se raspadise cu repeziciune si printre cei care, de pe trotuare, urmareau defilarea pensionarilor. Incetul cu incetul, coloana s-a ingrosat, incat, in cele din urma, au navalit in sala de festivitati a Casei cateva sute de noi spectatori entuziasti, scandand numele lui Bacanel. Venise in mare graba si o echipa de-a lui Cangurasu Brandaburlea, care ocupase usile din spate ale Casei de Cultura, unde cativa infanteristi descarcau dintr-un camion cu prelata bidoanele albe cu telemea olandeza.
Sarata foc telemeaua aceea de la ajutoare, aveau sa remarce cei care mai apucasera si ei cate o bucata, dupa ce trimisii lui Cangurasu isi luasera cuvenita parte de bidoane...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
