- Cristian Crisbăşan, ce îţi este mai aproape de suflet -fotografia, scrisul, filmul?
- Toate trei. Şi dacă fotografiez şi scriu, recunosc că mi-arplăcea să fac şi film. Sau chiar să joc într-un film. Scris şiregizat de Cristi Puiu. Sau scris împreună şi regizat de el.
- Să vorbim întâi de fotografie. Am prezentat în urmă cucâţiva ani în "Ziarul de duminică" admirabilul tău album "DigitalSessions" (DAAB, Koln, 2005). A mai apărut ceva nou? Pregăteşticeva nou?
- Da, în 2007 am fost inclus (cu 4 fotografii) în antologia"The New Erotic Photography" publicată de Taschen USA. Apoi, în2010 mi-au fost publicate tot 4 imagini în antologia "NUDEPhotography" publicată de "LOFT Publications" din Barcelona.Urmează o apariţie într-o nouă antologie Taschen - "The Big Book OfVulva" - probabil în 2012. Asta îmi dă un motiv special de bucurie,pentru că de acum înainte, dacă mă mai întreabă vreun puritanîngust la minte şi bigot de ce fotografiez femei goale, am să-irăspund că fac asta fix din acelaşi motiv din care o mare editurăinternaţională ca Taschen a publicat un album de artă numit "MareaCarte A Vulvei".
- Care este lucrul cel mai ascuns, mai greu de aflat, maiminunat pe care l-ai aflat fotografiind femei, mai ales femeigoale?
- Că în fiecare femeie există un demon - treaz şi activ, înstare de veghe, adormit sau reprimat. Că de aceea, femeia este unmonstru fascinant, o fiinţă superioară bărbatului, căruia îi estecomplementară - nu egală. Că aproape toate femeile îşi doresc săfie fotografiate nud, în adâncul sufletului lor, chiar dacă nutoate vor să recunoască.
Că oglinda le minte pe femei. Şi mass-media le minte şi lemanipulează. Aceste două tipuri de reflectare a imaginii femeiisunt false, sunt nişte falsificări ordinare. Imaginea din aceste"oglinzi" nu are nici o legătură cu felul în care există cuadevărat imaginea unei femei. Eu, unul, prefer să preţuiesc femeiapentru ceea ce este şi nu să-i aduc corecţii în funcţie de nişteşabloane şi prejudecăţi stupide sau să o critic pentru ceea ce nueste şi nu poate să fie.
Că frumuseţea şi inteligenţa femeilor din România este ultimamare bogăţie naturală a acestei ţări - inepuizabilă - şi că toatefemeile ar trebui să fie fotografiate nud de artişti foarte buni,să realizăm o enciclopedie a tezaurului de frumuseţe femininautohton.
- După atâţia ani de fotografie, ai descoperit vreun misterfeminin? Există el?
- Este misterul vieţii şi femeia este singura care îl poartăîn ea. S-a dovedit ştiinţific că o femeie nu are nevoie de unbărbat sau de sperma lui pentru a procrea. Şi cred că acest misteral vieţii, este, de fapt, misterul Apei.
- Eşti unul dintre cei mai buni fotografi de nuduri, dovadăapariţia în mari albume realizate în Occident. După atâţia ani îndomeniu, ai putea spune ce deosebeşte un nud de alte fotografiiartistice?
- Sexualitatea şi erosul. Umanitatea. Emoţia umană. Unicitateaidentităţii. Un nud artistic este cea mai completă şi onestă speciede portret.
- Ştiam că preferi să lucrezi în alb-negru. E şi astăzi lafel? De ce?
Cât de importantă e tehnica în meseria ta?
- Pentru mine, fotografia este o stare de spirit, un anumitmod de a depune o mărturie vizuală despre om, viaţa ta şi lumea încare trăieşti. Fotografia este portretul subiectiv al uneiamintiri. O imagine bună este aceea care ne spune mai mult decât nearată. Eu mi-am adaptat tehnica la ceea ce simt şi ştiu că am despus, nu invers. Fotograful face fotografia, nu camera sau tehnica.Eu realizez imaginile brute in format RAW - un format care conservăîntreaga informaţie dintr-o imagine. Uneori las o imagine color.Alteori o fac alb-negru pe computer. Şi, deseori, ea ajunge să aibăla final două versiuni - şi color, şi alb-negru. Important, înfotografia artistică, nu este ce surprinzi într-o fracţiune desecundă, ci ceea ce alegi tu, ca artist, să prezinţi public, înfinal. În fond, o imagine este reprezentarea subiectivă a uneiamintiri. Este un fel de medie între ceea ce ai văzut cu ochiulliber în acea secundă, ce ai reuşit să captezi pe cameră din ceeace ai văzut şi ceea ce îţi aminteşti mai târziu că ai văzut.Deseori, ceea ce simţi despre o amintire fixată într-o imagine semodifică în memoria ta de-a lungul timpului. Şi imaginea aceeapoate suferi modificări subiective, în funcţie de felul în care setransformă în mintea ta acea amintire. Diane Arbus spunea pe bunădreptate: "Niciodată o imagine nu mi-a ieşit aşa cum am crezut căvreau. A ieşit ori mai bună, ori mai proastă".
- Care este limita între artă şi pornografie cândfotografiezi femei goale în cele mai "seducătoare"poziţii?
- Nu există "poziţii seducătoare". Ele devin seducătoare numaiprin ochii şi mintea celui care le priveşte. Pentru unii, o femeiefrumoasă goală este o operă de artă, pentru alţii doar un obiectsexual sau chiar mai rău, o curvă ordinară. În fond, ce estepornografia? Este doar ceea ce am reuşit noi, Occidentul modern şicontemporan să facem din ceva ce în Asia este de mii de ani poezie,iubire, sexualitate, artă, magie, mister, Kama Sutra, psihologie,emoţie umană, naturaleţe. Am transformat asta într-un fruct oprit,într-un bau-bau fals şi s-a întâmplat ca la marea prohibiţie dinAmerica interbelică. Cred sincer că, dacă nu s-ar fi impusprohibiţia, ca să facă unii mulţi bani, numărul alcoolicilor şicelor decedaţi din comă alcoolică ar fi fost mult mai mic. Aşa seîntâmplă cu un lucru când îl interzici. Aşa a devenit reprezentareanudităţii şi sexualităţii umane pornografie. Pentru că, fiindinterzise ca vizual, unii s-au apucat să facă imagini (filme saufotografii) golite de viziune, conţinut, concept şi emoţie umană,rezumându-se strict la o anumită spectaculozitate a mecaniciisexului. Pentru că aceasta a devenit tentantă şi spectaculoasă,devreme ce a fost interzisă. Recomand oricui interesat de subiectsă citească "Trupuri de femei, priviri de bărbaţi. Despresociologia sânilor goi" de Kaufmann, (apărută la Humanitas) ca săvadă când şi de ce a devenit imaginea nudităţii umane oproblemă.
- Ai fost de curând invitat în Franţa. De ce?
- Am fost invitat de consulul României la Bordeaux şi de AnneKarine Peret - critic şi curator de artă, director al centruluicultural "Espace 29" - să iau parte, în calitate de conferenţiar,la un eveniment cultural dedicat Zilelor Europei, organizat înparteneriat cu La Maison de L'Europe, Institutul Goethe - Bordeaux,Centrul Cultural Francez din Timişoara şi Primăria oraşuluiBordeaux. Tema a fost "Diversitatea culturală în creaţia artiştiloreuropeni". Conferinţa a avut loc în sediul Institutului Goethe. Înafară de mine, au vorbit filosoful şi profesorul de filosofiefrancez de origine ploneză, Mateusz Panko şi artista francezăAmandine Braconnier. Intervenţia mea a avut o parte vorbită şi oparte de proiecţie de imagini din creaţia mea. Am vorbit liberdespre cum văd eu creaţia artiştilor vizuali (fotografi) dinRomânia şi din ţările foste comuniste şi despre felul în care faceu imagine. La finalul conferinţei, o doamnă din sală a venit lamine cu soţul ei de mână. Avea vreo 70 de ani şi se vedea că fuseseo femeie foarte frumoasă. Mi-a zis că demult nu i-a mai părut aşade rău că este bătrână şi că, dacă ar fi fost tânără, mi-ar fipozat nud oricând. Apoi, am avut o întâlnire excelentă cu vreo 20de studenţi români de la universităţile din Bordeaux şi am stat devorbă aproape o oră. Au fost trei zile minunate, iar oraşulBordeaux este extraordinar.
- Când vei deschide o expoziţie cu fotografiile tale? Crezică n-ar avea public?
- Nu ştiu când voi mai deschide o expoziţie. Ultima am avut-oîn februarie 2010 la Galeriile Artmark. Mi-aş dori să realizez omare retrospectivă din creaţia mea - cele mai bune imagini din 10ani, 2001-2011 - dar este nevoie de bani. Nu pot investi înprinturi fotografice de calitate, dacă după aceea nu reuşesc săvând lucrări. În România nu se colecţionează artă fotografică, dinpăcate. Dacă mi-aş permite să fac expoziţia asta pe banii mei, aşface-o, ca oamenii să vină şi să vadă. Este o mare diferenţă întreo imagine văzută pe computer, tipărită într-un album şi un printfotografic de calitate. Printul fotografic - de colecţionat şi puspe perete - nu o să dispară niciodată.
- Am citit cu mare plăcere textele tale despre kitschul detoate zilele, publicate în urmă cu mulţi ani în "Ziarul deduminică", apoi în două volume distincte. Presupun că descoperi încontinuare kitschul în jurul nostru. De ce nu mai scrii despreasta?
- Scriu de vreo 2 ani şi jumătate în "Jurnalul de Duminică",suplimentul săptămânal al Jurnalului Naţional şi aici, uneori,ating în articolele mele şi tema kitschului. Mai scriu rubrica deparfumerie din revista lunară "Shopping Report". Nu cred că o sămai scriu despre kitsch pentru că, din păcate, s-a generalizat şi,de aceea, nu mai provoacă nimănui emoţii. E ca şi cum ai scriedespre apă. Nu mai interesează pe nimeni.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
