Se vede treaba deja că în 2010 recolta de romane va fi cel puţinla fel de importantă ca anul trecut, de vreme ce mulţi prozatoriaşteptaţi îşi fac comeback-ul cu construcţii solide. Alături deGabriela Adameşteanu, Ioan Groşan, Radu Aldulescu sau mai tinerii -deloc de neglijat! - O. Nimigean sau Răzvan Rădulescu, trebuiesalutată neapărat apariţia celui de-al treilea roman al DoreiPavel, "Pudră" (Polirom, 2010). Bună poetă şi excelent jurnalistcultural, Dora Pavel s-a reinventat complet ca scriitor odată cuapariţia romanului "Agata murind" (2003). Tânăra romancieră n-a mairenunţat însă la proaspăta identitate şi ameninţă să devină unadintre cele mai profesioniste voci ale prozei actuale. Astfel încâtdupă Captivul din 2006, carte sub nivelul "debutului", daronorabilă, scriitoarea revine acum cu o nouă provocare.
Ceea ce caracterizează romanul "Pudră", fără a face rabat de lascriitura anterioară a prozatoarei, e impactul temei centrale. DoraPavel pare că nu poate să scrie decât dacă descoperă, în prealabil,o idee-şoc, care să întreţină tensiunea întregii cărţi. În "Agatamurind", confesiunea noir a protagonistei era alimentată difuz deun scenariu de thriller: personajele centrale ale cărţii se adunăsă asiste la mutarea rămăşiţelor pământeşti ale rudelor într-un altcimitir. "Pudră" debutează şi el cu o situaţie menită să ţinăcititorul cu sufletul la gură: Vlad Carasiniu, tânăr restaurator detablouri, se trezeşte din moarte clinică în ziua de dinainteaîngropării. Tot la fel ca în primul roman, însă, thriller-ul edeturnat de subtextul psihologic sau filozofic. Căci, departe de aaluneca într-un senzaţionalism factual (sunt ocolite atâtposibilitatea contrariantei întâlniri cu rudele, cât şi problemainstituţională, obiectivă, legată de "trezirea din moarte"),autoarea se îndreaptă, dacă se poate spune astfel, spre unsenzaţionalism metafizic, al cărui model îndepărtat e identificabilîn "Metamorfoza" kafkiană. Trezirea din moarte nu-l restituie purşi simplu vieţii pe tânărul Carasiniu, ci îi modifică totalidentitatea. Personajul central este, în cuvintele prozatoarei, "unmort indecis", care, deşi pare că posedă toate atributelenormalităţii, suferă încă de o fatală contagiune a morţii. Celecâteva ore de după marea trezire, dilatate pe ecranul întreguluiroman, alcătuiesc un complex ritual de iniţiere. "Pudră" poate ficonsiderat, de aceea, un întunecat roman picaresc, care urmăreşteparadoxala formare postumă a eroului. Excelentă e descriereagradată a re-naşterii şi a maturizării, de la deschiderea ochilorîn cavoul-uter (resimţit încă din primele momente drept "adăpostulcel mai sigur"), cu paşii stângaci ai nou-născutului pe care-lstrâng încă pantofii de înmormântare, până la prima experienţăerotică cu bizara Gina sau, în final, revelaţia proprieimorţi.
Infinit mai traumatică decât experienţa morţii - spune printrerânduri autoarea - este însă experienţa singurătăţii mortului,abandonat atât de uşor de cei din jur. Mort nu e cel care moarepropriu-zis, ci acela părăsit în moarte de către rude şi prieteni:"Dacă măcar unul dintre ai tăi ar fi avut o cât de mică îndoialăasupra morţii tale, chiar dacă n-ar fi îndrăznit să spună nimic şinu şi-ar fi exprimat cu voce tare rezervele, dar cel puţin acum, înal doisprezecelea ceas, cu puţine ore înaintea înhumării, ar fidevenit tot mai iritat şi mai îngrijorat pe măsură ce timpul trece,fără să ştie de ce, iar apoi ştiind, lucrurile ar fi stat cu totulatlfel: ar fi putut să-şi alerteze familia sau măcar să porneascăde unul singur în puterea nopţii să vadă ce-i cu tine, ce mai e cutine, dacă ai murit cu adevărat" (p. 23). De aici, şi obsesiaînstrăinării, extrem de pregnantă în întregul roman: jefuit detoate posesiunile (nimeni nu se gândeşte să-i lase în sicriu nicimăcar un ceas sau câţiva bănuţi), Carasiniu va deveni un intrus, un"suspect" care trăieşte într-un statut de semiclandestinitate,ascunzându-se de privirile celor vii. Detenta filozofică aromanului e dată de ideea că, departe de a fi un fenomen naturalsau neutru, moartea e un complex. Cei aflaţi din diferite motive înatingere cu ea sunt nişte ciumaţi, nişte declasaţi social,adevărate pericole pentru vii. Ca într-un panoptic cu figuri deceară, toate personajele care-i mediază eroului reintrarea în lumesunt, de aceea, dubluri ale acestuia: fosta colegă din copilărie,Gina, poartă stigmatul morţii întrucât locuieşte cu familia într-ocasă de la marginea cimitirului. Enigmaticul Teodor Caba a trăit şiel pe propria piele experienţa ultimă într-o cursă automobilistică.Traseul de iniţiere al lui Carasiniu e, de altfel, o lungă anamnezăîn care se amestecă o serie de istorii fantasmatice având în centrudiferite măşti ale morţii, de la dispariţia mamei în copilărie,până la sinuciderea tinerei soţii (Graţia) sau salvarea miraculoasăa lui Caba din accident. Caracteristică firelor narative secundaree permanenta oglindire simbolică a temei "mortului viu". Aspectulhalucinant al mediului, bizareria situaţiilor şi slaba consistenţăontologică a personajelor - toate par năluci, produse ale minţiitulburate a protagonistului - conferă poveştii un accentuat aspectde parabolă.
La fel ca romanele anterioare ale Dorei Pavel, sexualitatea n-areexistenţă independentă de moarte. Drept dovadă stau simetriceletriunghiuri erotice - ele însele de o rigiditate funerară -Carasiniu-Graţia-Teodor Caba, respectiv Carasiniu-Davida-Caba -, acăror dinamică rămâne ambiguă până la finalul romanului. Dacărelaţia lui Carasiniu cu Graţia, posesoarea unui "vagin mort", edestul de convenţională, excelente (probabil cele mai reuşite dinîntreaga carte) sunt pasajele care surprind tensiunea dintretânărul bărbat şi Davida Despot, o femeie aflată în pragulbătrâneţii: o relaţie platonică în care fiecare gest, oricât deneînsemnat al protagoniştilor, echivalează cu o explozie sexuală.De altfel, întâlnirea cu Davida echivalează cu sfârşitul traseuluiiniţiatic al personajului: faptul că femeia n-a aflat (sau nu paresă fi aflat) despre moartea lui Carasiniu îl absolvă total decomplex - un alt fel de a spune că mort cu adevărat nu e decât celsuspectat mort de către apropiaţi.
I s-ar putea reproşa prozatoarei doar faptul că deschide prea multeuşi false, uitând să mai populeze interiorul încăperilorcorespunzătoare. Câteva fire interesante ale naraţiunii meritau, cusiguranţă, adâncite, de la relaţia cu Gina - lăsată în suspensie înprimele capitole ale romanului -, până la raportul Graţiei cu tatălasasinat. Nici interesanta sugestie a remuşcării lui Carasiniuvizavi de falsificarea creatoare (deci eretică din punct de vedereprofesional) a tablourilor pe care le restaurează nu e dusă până lacapăt. Preocupată permanent de a vâna coincidenţele simbolicedintre personaje şi mai ales de a le descoperi relevanţa faţă detema centrală, autoarea scapă din vedere verosimilul psihologiccare ar fi putut susţine atmosfera tensionată a cărţii. Stăruitoarerămâne impresia că romanul nu reuşeşte să motiveze pe deplinsenzaţionalismul premisei centrale, că şocul din prolog, propagatîn diferite oglinzi narative de-a lungul volumului, se dilueazătreptat pe măsura derulării poveştii. Construcţia Dorei Pavel ar ficâştigat în complexitate dacă parabola ar fi fost dublată de onaraţiune realistă, care să nuanţeze simbolicul prin contrast.Astfel de regrete-reproşuri nu pot umbri, însă, calitatearomanului: "Pudră" reconfirmă talentul unei prozatoare originale,cu un imaginar şi obsesii specifice, care merită urmărită şi înviitor cu tot interesul.
Alex Goldiş (n. 26 aprilie 1982, Arad) - critic şi istoricliterar, redactor al revistelor Cultura şi Vatra. Doctor înfilologie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o tezădespre critica românească postbelică. A publicat aproximativ 150 decronici literare şi eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureştiulcultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent învolumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004;Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoş(coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
