Ziarul de Duminică

Cuvinte într-un accelerator de particule/ de Alex. Ştefănescu

 Cuvinte într-un accelerator de particule/ de Alex. Ştefănescu

Autor: Stefanescu Alexandru

02.12.2010, 23:51 82

Cumfuncţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţionează pecititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialul defaţă.

Acesta este conceput sub formaunui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuţie înpaginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii înscenă, să-i spunem domnul "Italice" (replicile sale sunt tipăritecu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe deînvăţat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestăsau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit(spre deosebire însă de mulţi tineri reali, el are fair-playşi o dorinţă reală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", esteun iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte şi săexamineze şi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domnse deosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de aexplica pe înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectuldiscuţiei îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cuajutorul cuvintelor, emoţia estetică.

- Mai există la NichitaStănescu un mod de a se opune tradiţiei şi anume acceptând-o cu ofervoare fără precedent, ducând-o până la ultimeleconsecinţe.

- Cred că ai dreptate. Mă gândesc,de exemplu, la faptul că prin tradiţie poezia presupune o fineţe aobservaţiei, un realism care s-ar putea numi un realism princiar."Ruptă de mişcări de valuri ca de bulgări de lumină"… "Tâmpla-ibate liniştită ca o umbră viorie"… "Cir-li-lai, cir-li-lai, ca-ncopaie când te lai"… "E-atâta linişte în jur că-mi pare c-audlovindu-se de geamuri razele de lună"… În asemeneaimagini-performanţă au fixat poeţii dinaintea lui Nichita Stănescusemnale aproape insesizabile şi, în orice caz, greu definibile alelumii înconjurătoare. Nichita Stănescu intră în competiţie impetuosşi, în această privinţă, bate toate recordurile, atingând oincredibilă acuitate a senzaţiilor. Face o adevărată risipă defineţuri. Şi asupra cititorului acest exces are un efect ciudat: sesimte ca în Eldorado, unde aurul, obţinut în alte părţi cu greu, caun nepreţuit trofeu, poate fi văzut peste tot, sub formă de pietrişşi lespezi. Aproape nu există poezie de Nichita Stănescu în care sănu apară această luxurianţă: "O dungă roşie-n zări se iscase şiplopii, trezindu-se brusc, dinadins cu umbrele lor melodioaseumerii încă dormind, mi i-au atins"… "Din punctul de vedere-alpietrelor, soarele-i o piatră căzătoare, oamenii-s o lină apăsare"…"Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai gura mea iubeşte, şi iată,m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine, încât abiapot merge printre ele fără să mă rănesc"… "Pe câmpu-ngheţat caiimureau, câte unul, în picioare, cu ochii deschişi, de piatră.Vântul îi răsturna pe rând, câte unul, bubuiau pe rând, câte unul,ca pe-o nesfârşită tobă de piatră". O acuitate extraordinară apareîn reprezentarea intimităţii, care întotdeauna i-a preocupatpe poeţi, fiind, poate, esenţa însăşi a lirismului. NichitaStănescu vorbeşte de îndrăgostitul care îmbrăţişează cu coastele şide dorul care i se face sângelui de inimă. Sedus de ideea deperformanţă, el nu ţine seama de riscul unei înţelegeri naturalistea imaginilor anatomice şi siguranţa sa îl determină pe cititor -dacă are destulă elasticitate - să accepte perspectiva pur poetică.Practicarea poeziei ca ars combinatoria (îndeosebi de cătreavangardă) este, la fel, dusă până la o fază paroxistică. Nici ominte, oricât de inventivă, nu poate să nu se recunoască învinsăatunci când poetul apare însoţit de "turma sa de lei străvezii",când descrie un lanţ vertical de soldaţi atârnat de un nor ("Eu mălas s-alunec pe şirul lor/ ca pe-o frânghie,/ şi-alunecând,cataramele/ centurilor lor, îmi zgârie faţa.") sau când reformeazăo sintagmă milenară: "foaie verde de albastru".

- Şi totuşi nu înţeleg careeste "soluţia" găsită de Nichita Stănescu…

- Supusă unei agitaţiineobişnuite, prin evitarea fulgerătoare a oricărui traseu liricprestabilit, şi unei temperaturi înalte, prin permanenta tendinţăspre "maximum", materia poetică se transformă de la un moment datîn altceva, aşa cum se transformă materia obişnuită în plasmă la opresiune imensă sau la o temperatură de zeci de milioane de grade."Limba poezească" a lui Nichita Stănescu iese din acest acceleratorde particule pe care îl reprezintă confruntarea cu tradiţia într-ostare de febră intelectuală fără termen de comparaţie.Evitarea-parodierea stilurilor poetice de până la el şi, în acelaşitimp, asumarea capricioasă a acestor stiluri dintr-o dorinţă decompetiţie care se stinge repede prin prea uşoara acumulare devictorii generează, în cele din urmă, un limbaj poetic cu totuldiferit de cele precedente şi, totodată, un limbaj poetic carereprezintă o sinteză a celor precedente. Vorbeam de locuitoruldintr-un mare oraş care ştie să se strecoare cu abilitate prinmulţime, fără să atingă pe nimeni. Să ni-l închipuim acum peacelaşi locuitor nu urmând o ingenioasă traiectorie labirintică,ci, pur şi simplu, ridicându-se la un moment dat de pe pământ şiplutind deasupra aglomeraţiei. După acumularea de numeroaseexperienţe poetice în cultura noastră, Nichita Stănescu este celcare a mutat dintr-odată totul în alt plan. A trecut pe o nouăbuclă a spiralei.

- Şi ce se întâmplăaici?

-La acest nivel, o libertateameţitoare, ca într-o epocă de pionierat, i se deschide în faţă.Cuvintele trec cu uşurinţă de la o categorie gramaticală la alta:"N-ai să vii şi n-ai să morţi/ N-ai să şapte între sorţi/ N-ai săiarnă primăvară/ N-ai să doamnă, domnişoară"; "Astăzi eu mă mut din«sunt». Ce poveste/ Este/ a fost mâncat de către nu este." Aparcuvinte inexistente în dicţionare: "Noi nu vrem să fim geniali,/noi vrem să fim trimbulinzi". Lumea - cum visa G. Călinescu - setransformă într-un "joc de mari curcubeie". Conturul trupuluiomenesc, considerat atâta vreme un tabu, se desface din el însuşi,ca un emiţător de forme schimbătoare: "Scoate-mi pielea de pe mine/poate vrei o amforă,/ poate vrei să bei dulbine/ Doamnă verdeCamforă.// Poate că le este sete/ ale dumneavoastror plete,/ poatecă vă sunt uscate/ paişpele cel de carate".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO