Ziarul de Duminică

Dan Dediu la Royal Academy of Music/ de Ziarul de duminică

Dan Dediu la Royal Academy of Music/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

04.05.2012, 00:00 35

Institutul Cultural Român din Londra sprijină proiectul Royal Academy of Music (RAM) dedicat compozitorul şi profesorul român Dan Dediu. Acesta a susţinut pe 30 aprilie şi 1 mai o serie de masterclass-uri şi ateliere de creaţie, urmate de un concert de muzică camerală care recompune originalitatea şi talentul său componistic, în interpretarea unor profesori şi studenţi ai RAM.

Parteneriatul dintre ICR Londra şi RAM a fost iniţiat în 2008, prin acordarea anuală a Bursei Enescu unui student eminent de la Royal Academy of Music. Mai mult, colaborarea este susţinută de numeroşii studenţi români, cum ar fi Florian Mitrea (pian), Anca Campanie (vioară), Mihai Cocea (violă) şi Raluca Matei (vioară), care au concertat în cadrul proiectelor muzicale organizate de Institutul Cultural Român.

Dan Dediu este profesor de compoziţie, iar în prezent ocupă funcţia de rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. A primit numeroase premii naţionale şi internaţionale de compoziţie şi interpretare (Viena, Dresda, Paris, Berlin, Ludwigshafen, 8 premii ale UCMR, Premiul Academiei Române, Premiul Enescu), precum şi comenzi ale diferitelor festivaluri, ansambluri şi interpreţi renumiţi. A compus peste 130 de opusuri ce acoperă aproape toate genurile muzicale: 4 simfonii şi alte piese pentru orchestră (Narcotic Spaces, Ornements, Studii-Motto, Spaima, Frenesia, Mantrana, Grana, Verva), 5 concerte (saxofon, violă, vioară, pian), 4 cvartete de coarde, muzică de cameră în diferite formaţii, muzică pentru pian, coruri, muzică electronică şi patru opere (Post-ficţiunea, Münchhausen, Eva!, O scrisoare pierdută).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO