-De mulţi ani, la mai toate întâlnirile literare sau culturale la care participaţi se vorbeşte de dvs. ca despre un tânăr critic, o speranţă a criticii literare. Între timp, rămânând tânăr din punct de vedere biologic, v-aţi maturizat extraordinar din punct de vedere creativ, nu e an să nu lansaţi cel puţin o carte, de obicei mai multe, participaţi la un număr imens de evenimente culturale, pe lângă activitatea de profesor univesitar. Dvs. cum vă simţiţi, cum vedeţi situaţia? Vă mai socotiţi un lider al tinerilor?
-Da, exista această percepţie, circula această imagine, cu tot ce implică ea. Însă adevărul e că eu niciodată nu am vrut să fiu un tânăr critic, reprezentant ori exponent al tinerei literaturi. Am vrut să fiu critic „şi atât”, fiindcă a fi critic literar mi se pare cea mai frumoasă profesiune.
S-a vorbit şi s-a scris, într-adevăr, despre maturitatea mea, cu mult înainte de cei 40 de ani de acum; despre faptul că aş fi serios, echilibrat: caracteristici şi însuşiri rezervate de regulă celor mai vârstnici. Adică tânărul e musai să fie într-o ureche, pentru a arăta că e tânăr, iar vârstnicul e obligat să fie înţelept... Realitatea statistică aceasta este, nu neg, însă a face din ea un clişeu şi un format în care să-i vârâm pe toţi nu e dezirabil.
În concluzie, dacă voi fi fiind echilibrat, cumpănit, moderat, serios, aceasta nu s-ar datora maturităţii mele, ci înseşi profesiunii pe care mi-am ales-o. Un critic aşa trebuie să fie: serios, moderat, cumpănit, echilibrat; şi nu-i nici un merit personal în asta. E fişa postului.
-Cum mai împăcaţi activitatea editorială cu cea redacţională? Care primează?
-Editor propriu-zis, „pur”, n-am fost, nici măcar atunci cînd conduceam Editura Institutului Cultural Român. Am acceptat funcţia pentru că nu am vrut să-l refuz pe un om la care ţineam şi ţin foarte mult: Augustin Buzura, pe atunci Preşedintele ICR. Dar a fi editor propriu-zis înseamnă a avea o anume abordare, specifică, asupra câmpului cultural, sensibil diferită de cea a unui critic literar. A fi editor înseamnă a face tot ce ţine de apariţia unei cărţi, cu corecturi, stilizări, sugestii făcute autorului: să modifice, să taie, să adauge.
În schimb, a fi critic înseamnă a lucra cu produsul „finit”. De aceea şi refuz să citesc manuscrise. Spun (şi cred în asta): dacă eu vă dau sugestii de îndreptare, cum mai pot fi, apoi, critic al cărţii dvs.? De aceea, am mers spre formula coordonatorului de colecţie şi a consilierului editorial, mai întâi la Corint (unde am coordonat colecţia Scriitori români), apoi la Polirom (unde coordonez colecţia Opere). Cine să fie consilieri editoriali, dacă nu criticii şi universitarii?
Pentru mine, Polirom este editura ideală, e locul unde se „întâmplă” literatura română de azi, aşa cum, înainte de 1990, se „întâmpla” la Cartea Românească. Şi totuşi, dacă cineva mi-ar spune: nu-i poţi critica volumul autorului cutare, fiindcă a apărut la Polirom, a doua zi aş renunţa. Dar iată că, din 2007 încoace, nu mi-a spus nimeni asta.
-Cum vedeţi critica literară de azi? Există o generaţie de critici buni care vin după dvs?
-Critica literară de azi trebuie să aibă efervescenţa literaturii de azi, dar şi rigoarea, calmul analitic, evaluarea obiectivă a criticii dintotdeauna. S-a spus, după ’90, că literatura este în criză; apoi, că ficţiunea e în criză; mai încolo (mai spre noi), s-a spus că poezia a murit, că romanul abia se mai târăşte...
Fireşte că, în această grilă catastrofistă, şi criticii literare i-a venit rândul să-şi dea duhul, în comentariile unor aşa-zişi specialişti în structura câmpului cultural. În realitate, cum vede orice observator atent, şi literatura, şi critica prezintă o vitalitate invidiabilă. Dacă sectoarele economiei româneşti ar avea productivitatea literaturii, am redeveni un mic tigru est-european şi am mai şi exporta produse, aşa cum am exportat (prin Institutul Cultural Român, pe timpul lui Horia-Roman Patapievici, în programele coordonate de Florin Bican) produse literare: romane şi chiar volume de versuri.
Au fost ani ai deschiderii noastre către lume; mai mult, ai apartenenţei literaturii române la un spaţiu cultural incomparabil mai larg. Îmi place să sper că politicile culturale ale ICR Patapievici vor fi continuate, după „straniul interludiu” la care am asistat cu toţii, cu jenă.
Critica literară de azi se cuprinde între Gheorghe Grigurcu, veteran al criticii de poezie, un clasic al discernerii valorii poetice, şi Cosmin Ciotloş, tânărul cronicar al României literare. Vorbim despre cronicari, adică despre cei care scriu săptămânal despre cărţi; fiindcă, altfel, recenzenţi sporadici sunt incomparabil mai mulţi. Criticii tineri care vin „după mine” sunt buni şi foarte buni; totul e să aibă continuitate în ceea ce fac. Cronica literară este un maraton dur; şi dacă nu ai plămâni pentru aşa ceva, e preferabil să-ţi alegi alte arii profesionale, ca să nu te ratezi.
-Se poate face critică literară bună pe blog sau pe facebook? Cât de mult ajută blogurile şi Facebookul în promovarea cărţilor?
-Blogul, site-ul, reţeaua de socializare sunt suporturi. Se poate face critică literară bună pe orice suport, după cum se poate face critică literară proastă în aceleaşi condiţii. Eu, de pildă, am ales să nu fac judecăţi de valoare literară pe Facebook, deşi mulţi mi le cer, direct ori indirect. Le formulez în cronicile mele din Observator Cultural, la care fac link pe Facebook. Aşa mi se pare corect.
Blogurile şi Facebook-ul ajută, indiscutabil, la diseminarea informaţiei şi la promovarea ori chiar vinderea cărţilor. Lansarea cărţii Cinematograful gol, în noiembrie 2011 (aceea la care a citit minunat din carte Victor Rebengiuc), a fost prima secvenţă de „înşurubare” a mea în realitatea unui public larg. Până atunci – ce era? Erau prietenii mei apropiaţi, destul de mulţi şi ei, dar care veneau la toate lansările mele fiindcă îmi erau şi îmi sunt prieteni. Erau şi sunt oameni pe care îi cunosc atât de bine, încât de fiecare dată trebuie să fiu atent să nu le spun aceleaşi lucruri ca data trecută... Or, la acea lansare majoritatea era formată de oameni pe care îi vedeam în carne şi oase pentru prima oară: prieteni de pe Facebook interesaţi de literatură şi de scrisul meu.
În timp, dacă prietenii vechi au rămas aceiaşi, publicul acesta nou al meu s-a mărit incredibil. Bineînţeles, nu de la sine. Cititorii mei au văzut că mă interesează opiniile lor, că dialoghez cu ei, că nu am acea aroganţă dâmboviţeană a geniului obligat să coboare către „vulg”. Am cumva în grijă această comunitate de cititoare şi cititori, activă pe Literatura de azi (site-ul şi pagina de Facebook). Încerc să-i ofer, să-i oferim calitate artistică şi rigoare critică.
-Ce credeţi că trebuie să conteze mai mult pentru un scriitor, mai ales unul tânăr: felul în care e primit de critică? felul în care e primit de cititori, în cazul în care e diferit? premiile literare?
-Se întâmplă destul de rar ca un scriitor tânăr să fie primit foarte bine, la debut, de către cititori. Cititorii nu au de unde să-l cunoască, fiind el debutant. Cei care fac oficiul de evaluare şi impunere/ respingere sunt cronicarii literari. De aceea am şi spus că cele mai profesioniste jurii literare sunt cele în care se află cât mai mulţi cronicari literari. Pentru că aceştia chiar citesc cărţile noi care apar şi, prin urmare, sunt cei mai în măsură să dea un verdict.
Să luăm un exemplu spectaculos: cel al lui Marius Ianuş. Acesta a fost ocolit de premiile literare, iar notorietatea lui nu mai e atât de mare acum, de când a devenit credincios, ca atunci când era post-avangardist şi „fracturist”. Credinţa vinde mai puţin decât scandalul. Deci Ianuş nu are premii; şi nici cititori foarte mulţi nu are.
Da, dar ne are pe mine şi pe alţi câţiva critici, care-l consideră unul dintre cei mai buni poeţi de după 1990. Va avea un capitol în Istoria literaturii române. 1920 – 2020, dacă voi fi sănătos şi dacă voi trăi, vorba lui Tolstoi. E deci dintre scriitorii noştri pentru care viitorul literar sună bine, indiferent de problemele, necazurile, neîmplinirile pe care le pot avea.
Cred că oricine preferă formula om cu probleme/ scriitor foarte bun formulei om fără probleme/ scriitor mediocru.
Ecuaţia aceasta e valabilă şi pentru criticii literari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
