SIrbu cade in plasa cu ochiuri mici a regimului pentru asa-numita "omisiune de denunt". La sfarsitul lunii octombrie 1956, conform documentelor din Cartea Alba a Securitatii, sau pe 1 noiembrie, conform unei marturii tarzii a lui Stefan Aug. Doinas, Marcel Petrisor, cunoscut al acestuia din 1950 si student la filologie, ii face o vizita la redactia revistei Teatrul. In discutia purtata aici si acum, Marcel Petrisor se refera la evenimentele din Ungaria si invoca posibilitatea ca o "manifestatie similara" sa aiba loc si la noi, "ajutata de elemente din cadrul ostirii". Din declaratia facuta ulterior in fata instantei de catre Doinas, reiese ca de fata a fost si colegul sau de redactie, Ion D. Sirbu. Alaturi de acesta, el si-a exprimat indoiala fata de posibilitatea unei asemenea actiuni; iar la intrebarea lui Petrisor "ca daca vor fi evenimente similare cu cele din Ungaria vor fi si ei alaturi sau nu, ei au evitat un raspuns."
Faptele, atat de limpezi in succesiunea lor, vazute dintr-un unghi al normalitatii sau barem al moderatiei ideologice, devin, in optica deforma(n)ta a regimului ce intelege sa reactioneze vehement si consistent la evenimentele din Ungaria, foarte tulburi, incarcate cu vinovatii
ce-si vor tot schimba conturul si natura pe durata anchetei. Pentru orice om de buna credinta si care nu este daltonist moral sau lexico-semantic, e cat se poate de clar ca: 1. Nu exista absolut nici o legatura intre grupul lui Marcel Petrisor si cei doi redactori ai revistei Teatrul;
2. Relatia de amicitie a lui Marcel Petrisor cu Stefan Aug. Doinas nu il face pe fostul "cerchist" sa adere la programul si proiectul actualului student la filologie; 3. La discutia celor doi, Ion D. Sirbu asista si ia parte din simplul motiv ca se afla atunci in birou, redactia revistei Teatrul fiind locul sau de munca; 4. Nu numai ca cei doi redactori de la Teatrul nu impartasesc ideile lui Marcel Petrisor, dar ei le pun din capul locului sub semnul indoielii si evita sa raspunda la intrebarea punctuala a vizitatorului, care ii vizeaza; 5. Nici unul dintre ei nu vrea sa se implice sau sa fie implicat in asa ceva, si din intregul lor comportament rezulta acest lucru; 6. Pe scala pretinselor culpe, cea a lui Marcel Petrisor este mai vizibila, a lui Stefan Aug. Doinas: inexistenta, iar a lui Ion D. Sirbu: imposibil de imaginat.
Acestea fiind faptele (este un fel de a spune, caci nu exista fapte, in scena respectiva), sa vedem interpretarea lor, ce ne apare ca neverosimila, nebuneasca sub raportul unei adevarate justitii, dar care se inscrie perfect in logica deviata a gandirii si aplicatiilor totalitare. In februarie 1957, Doinas este arestat pentru nedenuntarea unei "organizatii subversive". Acuzat de infractiune de omisiune a denuntului, e condamnat la 1 an inchisoare. In ancheta, somat, el declara: "Mai era de fata in birou un alt vechi prieten al meu, dramaturgul Ion D. Sirbu, coleg cu mine de redactie". La procesul lui Doinas, Sirbu vine ca martor al apararii, vorbind "ca Danton" in favoarea acestuia. Pe 16 septembrie 1957 este si el arestat, pentru culpa de omisiune de denunt a lui Doinas. (Nota bene: nu a lui Marcel Petrisor, membrul organizatiei subversive, ci a colegului de redactie cu care acesta vorbise pret de cateva minute.) Este condamnat - dupa circa 6 luni de ancheta in arestul Ministerului de Interne - la 1 an inchisoare. La procesul lui Sirbu, Doinas fiind chemat si venind ca martor al acuzarii...
Jumatate din pedeapsa lui Sirbu se echivaleaza cu durata anchetei si a procesului, astfel ca pe 16 septembrie 1958 el ar trebui sa fie eliberat. In martie 1958, cand mai are de stat 6 luni in detentie, este transferat direct la Jilava, in celula nr. 19, camera numita "de eliberare". Dar pedeapsa i se prelungeste cu 1 an, pentru "atitudine dusmanoasa": a doua condamnare, care dubleaza cuantumul primeia. Iar pe 16 decembrie 1958, primeste a treia condamnare, cea mai grea si mai absurda: 7 ani de inchisoare corectionala plus 4 ani de interdictie corectionala, cu suspendarea drepturilor. Delictul? Uneltire contra ordinei sociale. 1 devine 2 si 2 devine 7. Pornindu-se de la "vina" lui Sirbu de a se fi aflat in biroul redactiei revistei Teatrul, atunci cand numitul Petrisor Marcel l-a vizitat pe numitul Popa Stefan (Doinas), fostul ilegalist comunist, unul dintre putinii, foarte putinii membri de celula comunista pe timpul dictaturii antonesciene va face ani grei de puscarie politica in timpul socialismului real, eliberandu-se abia in 1963. Generozitatea regimului il dispenseaza de ultimul an din cei sapte ai condamnarii finale.
Ce se poate intelege de aici? Aproape nimic, daca nu schimbam unghiul si nu ne pozitionam pe aliniamentele de ideologie si practica ale regimului existent in Romania intre 1948-1989. Nimic, din aceasta tragica odisee a lui Ion D. Sirbu, nu are sens in sine sau prin raportare la un sistem de valori si de repere larg acceptate. Dar toate secventele sunt extrem de semnificative pentru lipsa de axa morala a lumii in care traieste si se chinuieste Sirbu, pentru uimitoarea nevertebrare a acestui univers aproape flasc. In interiorul sau fetid, meritele umane devin defecte, turnatoria ese privita ca o virtute si un act patriotic, iar putinii oameni care au luptat inainte pentru cauza comunista sunt trecuti prin toate apele suferintei de catre indivizi perfect adaptabili - si adaptati - la conditia maligna a totalitarismului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
