Spionii români "fac să tremure NATO"
Acest titlu este inspirat, de fapt, de titlul unui volum apărutîn Franţa, care se ocupă de activitatea în această ţară a uneireţele de spioni români condusă de agentul român Mihai Caraman(Pierce Accoce, Daniel Pouget, Le réseauCaraman; 13 Roumains font trembler l'OTAN, Paris,1972), dar el se justifică prin faptul că, într-adevăr, agenţi aiserviciilor de informaţii ale RS România au fost activi şi aureuşit fapte notabile în Europa şi chiar în afaracontinentului.
"Diamantul cel mai de preţ"
…al activităţii sale informative afost considerat de către Aleksandr Mihailovici Saharovski,coordonatorul "reţelei" de consilieri sovietici din diferiteministere din România în perioada 1949-1953, organizareaserviciului de informaţii român. Calificarea poate fi apreciată cavenind din partea unuia dintre cei mai avizaţi şi longeviviconducători ai spionajului sovietic.
De fapt, organizarea şiactivitatea spionajului român, cel puţin până la începutul anilor´60, a fost rezultatul conducerii sale de către agenţi KGB şi GRU,Gheorghe Pintile (Pantiuşa), Alexandru Nicolschi, care, în perioadainterbelică, fuseseră trimişi ca spioni în România, NikonovSerghei, în anii ´30, - rezidentul şef sovietic înRomânia.
CIA în România
În prima parte a Războiului Rece, contraspionajul din România,ca şi din alte ţări ale Lagărului sovietic, a fost confruntat cuofensiva serviciilor de informaţii vestice, mai ales a CIA, care afinanţat înfiinţarea Oficiului pentru Coordonare Politică (OPC),însărcinat cu desfăşurarea de operaţiuni clandestine în acestspaţiu. În afară de obţinerea de informaţii, scopul acesteiorganizaţii, ca şi al altora, la care au aderat şi diferite statevestice, era organizarea de grupuri de rezistenţă ce urmau să intreîn acţiune în momentul declanşării unor operaţiuni militare. S-atrecut ulterior la paraşutarea unor agenţi care trebuiau săorganizeze acţiuni de sabotaj. Potrivit istoricului Ernst Volkmann,aceste acţiuni trebuiau să constituie "preludiul esenţial pentruinfiltrarea şi apoi destabilizarea regimului comunist din România".Iar unul dintre conducătorii contraspionajului român, generalulNeagu Cosma, consideră că lansarea de agenţi a constituit "cea maivastă şi costisitoare acţiune de spionaj întreprinsă vreodatăîmpotriva României". În anii ´50, în privinţa numărului de agenţişi a resurselor alocate, operaţiunile desfăşurate în România de CIAs-au aflat pe locul doi după cele din Albania. Cele mai multedintre aceste operaţii au fost însă dejucate cu sprijinulexperimentaţilor agenţi KGB care acţionau aici.
Tot astfel s-a întâmplat cu reţelele organizate din iniţiativaCIA în România coordonate de diplomaţi din misiunile ţărilorvestice, trecându-se la organizarea unor procese de răsunet în careau fost condamnate, pe baza unor dovezi reale sau "fabricate", lagrele pedepse şi a unor "colaboratori" români ai acestorreţele.
În tot cazul, cel puţin în această perioadă, "ofensiva"informativă a CIA şi a altor agenţii vestice a eşuat.
Ofensiva spionajului românesc
Mai ales după moartea lui Stalin, şi spionajul/contraspionajulromânesc au trecut printr-un proces de reorganizare, început cuîndepărtarea consilierilor sovietici şi a unor persoane dinconducerea Securităţii considerate ca necorespunzătoare pentru"obiectivele naţionale" care urmau sa fie urmărite şi în acestdomeniu.
Acest proces a fost accelerat mai ales în perioada în care laconducerea statului s-a aflat Nicolae Ceauşescu.
Înfiinţat în 1972, Departamentul de Informaţii Externe alRomâniei (DIE), din cadrul Consiliului Securităţii Statului, aveaîn atribuţiile sale spionajul în statele vestice, mai ales îndomeniul tehnologic. "Brigada emigraţie" se ocupa cu spionajul înrândurile diasporei româneşti, combaterea activităţilor îndreptateîmpotriva regimului comunist, în special împotriva preşedinteluiNicolae Ceauşescu, şi anihilarea acţiunilor dizidenţilor dinrândurile exilului. "Serviciul D" conducea operaţiunile subacoperire, inclusiv cele de dezinformare.
Atribuţiile DIE au fost preluate în 1978 de Centrul deInformaţii Externe (CIE)din cadrul Consiliului (Departamentului)Securităţii Statului (1978-1989) al R.S. România. Înfiinţareaacestei agenţii a fost legată, în principal, de defectareageneralului Ion Mihai Pacepa, şef adjunct al Departamentului deInformaţii Externe, ceea ce a dus la epurarea şi reorganizareaîntregii activităţi de informaţii externe.
Pe de altă parte, se înregistrează, potrivit politicii dedistanţare faţă de URSS, şi o îndepărtare a spionajului/contraspionajului român de cel din celelalte state socialiste,chiar excluderea sa din "comunitatea de informaţii" a acestuia,trecându-se la o "ofensivă" pe cont propriu…
"Măsurile active" ale Securităţii
Deşi relaţiile dintre spionajul sovietic şi cel românesc s-audiminuat considerabil, ajungându-se chiar la o confruntare întreele, serviciile de informaţii româneşti au preluat o serie dinmetodele KGB/ GRU, concretizate în aşa-numitele "măsuri active".Principala dintre ele era activitatea de obţinere, prin metodeilicite, de informaţii, ca şi de sustragere de tehnologie avansată.Într-o şedinţă a Comitetului politic executiv al PCR, însuşiNicolae Ceauşescu analiza "rodul" activităţii ministerelor, dar şia celor 300 de agenţi secreţi trimişi peste hotare, în ţările celemai dezvoltate - Germania, Japonia, Anglia, Franţa şi, desigur, SUA-, cu sarcini precise de a fura tehnologii de vârf, care aveau apoisă fie transpuse în România.
Dintre "măsurile active" au făcut parte şi acţiunile dedezinformare/ manipulare, vizând o serie de personalităţi aleexilului şi bisericii româneşti (este de amintit înfiinţarea unorpseodo-asociaţii ale acestora, cum a fost ACIER sau infiltrareaagentului Silviu Craciunas în Asociaţia Culturală a Românilordin Anglia). S-a trecut însă şi la folosirea unor metode dure, caremergeau de la răpiri (cazul lui Oliviu Beldeanu, conducătorulgrupului care a atacat Legaţia României de la Berna, Traian Puiusau al turcologului Aurel Decei), chiar la pregătirea unorasasinate, cum au fost cele îndreptate împotriva dizidenţilorromâni Paul Goma sau Virgil Tănase, dar şi a unor agenţi românicare defectaseră (Ion Iacobescu, Ion Mihai Pacepa).
În tot cazul, agenţii români şi-au probat într-o serie deîmprejurări profesionalismul, au produs uneori o reală impresie şichiar… temeri, nefiind scutiţi însă şi de "căderi spectaculoase".Aflându-se sub presiunea "comandamentelor ideologice", au acţionatuneori dincolo de precepte morale, sub pretextul, adesea invocatulterior, al aflării în "serviciu comandat".
Spionajul românesc pe meridianele lumii
Într-adevăr "harta" spionajului românesc se amplifică în moddeosebit în anii ´70-´80, trecând uneori dincolo de fruntariileEuropei.
Una dintre ţintele predilecte ale spionajului românesc a fostFranţa, mai ales prin activitatea lui Mihai Caraman, care,din 1960, reuşeşte să constituie o reţea de "corespondenţi", agenţicare transmiteau informaţii din cadrul ministerelor de Externe,Apărării, Finanţe ale Franţei, dar şi din birourile NATO carefuncţionau în acea perioadă la Paris. De aici au fost sustrase12.000 de pagini de documente strict confidenţiale, producând maripagube organizaţiei, ceea ce i-a făcut pe unii analişti săconsidere că cei 13 români care au făcut parte din "reţeauaCaraman" au produs pagube serioase alianţei nord-atlantice, reuşindchiar "să zdruncine" organizaţia. Într-adevăr, între acestedocumente se aflau şi unele referitoare la planurile de atac şiapărare ale NATO, precum şi schema infrastructurilor organizaţieipână în 1985. Se pare că informaţiile sustrase de "reţeaua Caraman"au făcut ca trupele Pactului de la Varşovia să intre fără problemeîn Cehoslovacia, în august 1968. Ulterior, sovieticilor nu li s-aumai dat decât conspecte ale acestor documente. În 1991, Caramanestenumit director adjunct al Serviciului Român de Informaţii, devenindulterior director al acestuia. A fost înlocuit din funcţie în mai1992, în urma cererii exprese a lui Manfred Wörner, secretargeneral al NATO.
O altă ţară în care spionajul românesc a obţinut succesedeosebite a fost Austria, mai ales în ceea ce priveşteracolarea unor agenţi din cele mai importante instituţii alestatului, cancelaria federală, ministere, poliţie.
Una dintre cele mai importante acţiuni ale spionajului românescs-a desfăşurat în R.F. Germania, unde, prin intermediul unordiplomaţi români de la Bonn, s-a organizat "capacitarea" celui maipericulos terorist al vremii, Ramirez Sanchez, alias Carlos("Şacalul") în vederea organizării unui atentat împotriva sediuluiredacţiei româneşti a postului de radio Europa Liberă.
În Elveţia, spionajul românesc a fost activ de timpuriuprin acţiunile lui Solvan Viţianu, însărcinat, între altele, sădescopere eventualele conturi ale Anei Pauker. Atentatul împotrivaLegaţiei României de la Berna (1954) s-a datorat tocmai faptului căaceasta era unul din centrele spionajului românesc din Europa.
În Israel, spionajul românesc a fost implicat direct înrealizarea contactelor cu Mossad şi autorităţile din această ţarăîn vederea perfectării emigrării unor evrei din România în schimbulunor sume de bani.
"Spionajul diplomatic"
…a fost un alt domeniu în care agenţiile de informaţii româneştiau excelat. În 1975, a fost adoptat Decretul 363, care aîmputernicit DIE să dea grad militar oricărui salariat, indiferentde funcţie, din sistemul Ministerului de Externe şi al altorministere şi instituţii cu atribuţii externe, care deveneau astfel"ofiţeri deplin conspiraţi". De fapt, asemenea activităţi sedesfăşuraseră deja anterior, după aprecierea unor persoane care auactivat în acest domeniu, în Ministerul de Externe existând oadevărată "armată invizibilă", ca să folosim expresia celui care acondus o vreme spionajul românesc, Ion Mihai Pacepa, coordonată"din umbră" de CIE/DIE. Asemenea "agenţi sub acoperire" se aflau latoate eşaloanele diplomaţiei româneşti, începând de la nivelulambasadorilor. Potrivit mărturiilor fostului ofiţer deinformaţii, care a activat în cadrul Ministerului de Externe, LiviuTurcu, marea majoritate a personalul acestuia, ca şi a celui carese afla la misiuni erau ofiţeri DIE. Nici organizaţiileinternaţionale, ONU, UNESCO nu au scăpat atenţiei
Securităţii. Şi totuşi, tradiţiile autentice ale diplomaţieiromâneşti nu au dispărut: nu poate fi trecut cu vederea faptul că,şi în perioada Războiului Rece, au existat o serie de acţiuni,iniţiative ale diplomaţiei româneşti orientate în sensulintereselor reale al Românei, care s-au bucurat de apreciereinternaţională.
"Defectorii"
Cât de reală era aderenţa ideologică a personalelor implicate înactivităţi informative la "cauza comunismului" reiese şi din faptulcă foarte mulţi dintre ei s-au dezis de aceasta, punându-se înslujba unor agenţii străine, nu întotdeauna din considerenteideologice, ci şi… materiale. Cel mai important defector român,generalul Ion Mihai Pacepa (al cărui rol rămâne, de altfel,controversat…), nu a fost nici primul, nici ultimul defectorromân, în afară de el existând peste 20 de agenţi care au alesaceastă cale, destul de periculoasă dat fiind că ei erau puşi suburmărirea Securităţii care viza chiar suprimarea lor.
Nu poate fi trecut cu vederea că, între asemenea defectori auexistat şi persoane care s-au angajat cu sinceritate în acţiuni dedemascare şi chiar contracarare a activităţilor spionajuluiromânesc, cum a fost Pavel Haiducu, care a contribuit direct înFranţa la zădărnicirea iniţiativei de anihilare a unor dizidenţi,sau Liviu Turcu care a încercat, fără succes, să alertezeconducerea spionajului românesc în legătură cu acţiunile de izolarea ţării datorate politicii regimului Ceauşescu. Informaţiipreţioase spionajului american au fost transmise şi de "cârtiţa"din Ministrul de Externe, Mircea Răceanu.
Fereşte-mă, Doamne, deprieteni…
...este titlul elocvent al volumului publicat recent deistoricul american Larry Watts consacrat acţiunilor pe care înprincipal KGB le-a desfăşurat în România, începând din perioada încare ţara noastră se angajase în acţiuni independente, consideratecă se îndepărtau de la "idealurile comuniste".
De altfel, asemenea acţiuni vizau şi alte state din Lagărulsovietic, atunci când se manifestau asemenea tendinţe sau aveau unscop... preventiv. În acest scop, a fost concepută "operaţiuneaBaikal", care prevedea ca agenţii KGB din ţările socialiste urmausă racoleze şi să infiltreze în ţările socialiste "agenţi sub steagstrăin", provenind din Vest, care urmau să spioneze. "OperaţiuneaProgress", iniţiată de Andropov în 1968, avea sarcina decontracarare a "greşelilor ideologice" şi trecerea, de asemeneaprin agenţi sovietici infiltraţi la vârf, la acţiuni de "combatere"a lor.
România s-a bucurat însă de atenţia specială a KGB/GRU prinaplicarea, încă din 1969, a "Planulului Dnestr" vizând înlocuirealui Ceauşescu; acţiuni diversioniste; provocarea unor stări despirit potrivnice în rândul minorităţilor naţionale care să ducă laacţiuni represive din partea armatei, Securităţii; recrutarea deagenţi. Potrivit unor opinii autorizate, în anii ´70, KGB adesfăşurat în România aceleaşi tipuri de acţiuni ca în Europa devest. A fost conceput "Planul M", care prevedea măsuri derezistenţă în cazul unei invazii, dar şi acesta a fost cunoscut decătre sovietici mai ales datorită acţiunii unor persoane de rangînalt din conducerea armatei care, în cele din urmă, au fostanihilate de contraspionajul românesc.
În tot cazul, este posibil ca acţiunile spionajului sovietic (şinu numai…) să se fi desfăşurat şi cu ocazia evenimentelor dindecembrie 1989, dar aceste împrejurări urmează să fieelucidate…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
