Taica-meu imi povestea ca, intre cele doua razboaie mondiale, circula o vorba prin cancelariile europene. Daca vrei sa inveti diplomatie, trebuie sa treci neaparat pe la Bucuresti. Probabil ca era ceva samanta de adevar in treaba asta, pentru ca mi-au confirmat-o si altii. In orice caz, tata o spunea cu mandrie patriotica, adica vezi-Doamne, in micul Paris se invartesc toate interesele lumii, iar dambovitenii sunt cei mai mesteri in a le manui. Nici ceilalti cu care am vorbit, multa vreme dupa ce tata nu mai era printre noi, nu se departau prea mult de talcul acesta mangaietor de orgolii. Recunosc ca pana si eu m-am lasat purtat de val si am acceptat ca atare acest fragment de mandrie nationala. Pana cand mi-am gasit mai mult timp sa ma aplec asupra lucrurilor. Cine ma cunoaste bine stie ca am o tendinta progresiva si, din pacate, ireversibila, sa ma aplec asupra lucrurilor. Mi-a clopotit in cap, de exemplu, ca nu atat maiestria in arta negocierii era in discutie, nici finetea nuantelor, cat caracterul imprevizibil al deciziilor si incarcatura conjuncturala a acestora. Nu incape indoiala ca atunci cand ai de a face cu acelasi personaj, dar propozitiile sale sunt diametral opuse de la o ora la alta, trebuie sa ai, daca nu nervi de otel, cel putin un dar imens al diplomatiei. Iata un lucru pe care nici tata, in fond nespecialist in domeniu, dar nici altii mai breji nu-l stiau.
Cum se face diplomatie la Portile Orientului, unde, nu-i asa, totul e luat in deradere - sa nu se supere pe mine cititorii sensibili, nu fac alteva decat sa citez faimoasa formula a lui Raymond Poincare, aleasa drept motto de Mateiu I. Caragiale la ai sai Crai de Curtea-Veche - o vedem cu ochii liberi. Cine vrei si cine nu vrei se pronunta, ofera solutii si strecoara sugestii. Imbatati de aerul tare al inaltimilor sau pur si simplu de ecoul frenetic al tribunelor, oameni politici ori afaceristi de succes, ba uneori chiar si manuitori ai condeiului se trezesc nascand axe imposibile, punand la punct mari puteri mondiale, calchiind din limbi pe care nu le stapanesc prea bine expresii cu rezonanta absurda in limba romana, demonstrandu-si de fapt inconsistenta. Culmea este ca Ministerul nostru de Externe - creuzetul in care ar trebui sa se fabrice solutiile viitorului, cu grija, cu profesionalism, cu atentie si, mai ales, cu simt al prespectivei - este mai preocupat sa acopere pasii strambi ai sefului institutiei decat sa consilieze grijuliu si competent miscarile noastre de azi si de maine pe aceasta arena mondiala extrem de agitata. Mai mult, mai sensibili la citatul din Poincare decat la politichie, externistii au nascut si o noua expresie in limba romana. Ei vorbesc despre desfasurari "in marja" cutarui eveniment. Expresie preluata din pacate si de multi ziaristi recent alfabetizati. Am cautat cu lupa prin dictionare, sperand sa ma insel. Ei bine, nu; marja inseamna rezerva de care se poate dispune intre anumite limite. "En marge de" este "pe marginea", adica pur si simplu in afara agendei oficiale. Dar, vorba ceea, que voulez-vous?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
