William Totok istorisea că, in 1986, Securitatea le-a zisscriitorilor şvabi bănăţeni, lui Richard Wagner, Hertei Müller, luiRolf Bossert şi altora, că ar fi mai bine să emigreze in Germania,decât să mai stea pe meleagurile ţării lor de baştină.
Ceauşescu a adoptat ceea ce Komintern-ul făcuse de prin aniişaptezeci, şi anume să considere că un scriitor dizident este maibine să fie dat afară din ţară, unde putea face prozeliţi şi scrieliteratură impotriva regimului. In concluzie un astfel de insprezenta un pericol mai mare pentru societatea socialistămultilateral dezvoltată, decât dacă era azvârlit afară din Romania.Ducă-se cu ai lui, care tot emigrează de ani de zile in Germania.Şi statul român mai şi incasează un ban pe ei. Profitabil,pragmatic. Ceauşescu ştie să facă afaceri. In Germania, o să-şizică dizidentul şvab povestea o vreme, după care interesul mediascade, poate şi lui ii e frică să vorbească pentru a nu face răurudelor, care şi ele pot fi date afară din slujbe, dacă se-ngroaşăgluma.
Aşa că Securitatea a izgonit-o la propriu pe Herta Müller dinţară. După ce o dăduse afară in 1979 din slujbă, a dezrădăcinat-odefinitiv, in 1987. Ce să-i faci, dacă munca de lămurire cu ea n-adat roade, cum se intâmplase cu alţii, care s-au dat pe brazdă? Cesă-i faci - Hertei, desi din neam de ţărani, nu-i plăceaagricultura. Aşa că şi-a trădat tradiţia. Mai bine-zis, datul pebrazdă.
Exilul n-a fost, aşadar, voit, cum ar putea credea mulţi. Peatunci, Herta avea un sprijin in iubirea pentru soţul ei,scriitorul Richard Wagner, ceea ce o făcea să supravieţuiască. Sănu se scufunde in mocirla de zi cu zi. Cu atât mai mult cu câtscriitoarea bănăţeană nu-i optimistă din fire. Nici viaţa n-ainvăţat-o să fie altfel. A văzut atmosfera de promiscuitate dinsatul ei, Nitchidorf, nu departe de Timişoara, unde copiii adesease năşteau din infidelitatea soţilor şi soţiilor, unde oportunismulnu-i ocolea nici pe harnicii şvabi, care-şi plecau şi ei, ca şiromânii, capul, ca sabia să nu-l taie. Şi asta n-avea de-a face cusocietatea comunistă, ci cu atâtea lucruri care contraziceau ceeace asculta duminica in biserică. Acolo, rudele şi cunoştinţeleimbrăcate in straie de sărbătoare, erau smerite, pentru ca, imediatdupa ce ieşeau de acolo, să uite tot ce auziseră. Ca şi cum n-ar fifost duse la biserică. Aşa că Herta Müller şi-a pierdut de timpuriuincrederea in oameni. Şi-a pus in schimb toate speranţele iniubire, iubirea care ar putea-o salva de la moarte. Nu acea moartecare duce la cimitir, ci moartea sufletului, care ucide multinainte ca trupul să moara.
Şi când iubirea n-a mai ţinut-o deasupra apei, a inceput săscrie. Să-şi exorcizeze toate trăirile, să depene realitatea urâtăcu atâta indăratnicie. Scrisul a ţinut-o in viaţă. Scriind, scotearăul din ea, dar şi frumosul şi se uita la ambele, ca şi cum n-armai fi făcut parte din sufletul ei, ca şi cum partogeneza asta arfi insănătoşit-o pe loc. Sufletul bun, in trup, sufletul rău, inafara lui, scris pe pagini albe, cu negru, desigur că in negru,pentru că-l vedea ca pe un mormânt in care să scape de el.Totdeauna cu negru scris. Ingropat.
Şi plecarea in Germania. Dezrădăcinarea. Da, să pleci şi să-ţipărăseşti pământul copilăriei, acolo unde ai trăit atâtea bucuriicând erai mic, acolo unde te-ai indrăgostit prima oara, unde te-aicăsătorit, unde ai invăţat şi ai crescut, de bine, de rău. Cum poţipărăsi un astfel de loc?!? Da, poţi, pentru că aşa trebuie. Să-ţipărăseşti copilăria, ca şi cum n-ar fi existat. Să treci de lacartelarea zahărului şi a uleiului de gătit, de la dictatură, lalibertate şi bunăstare. O ţară care te lua in braţe. O ţară in carete intorceai definitiv, după sute de ani, odată cu sufletul deşvăboaică-româncă. Pentru că tu te intorceai cu toată istoria ta desute de ani pe pământ austriac şi românesc. Te intorceai inGermania şi cu limba română, şi cu mititei şi sarmale, şi cuCrâmpoşie şi Cadarcă. Nu numai imbrăcată in limba germană, ca-ntr-omantie, şi la bine şi la rău. Veneai şi cu limba română in suflet,limba care te-a turnat la Securitate, dar şi cea care te-a iubit inculorile toamnei. Da, dezrădăcinată.
In Germania, Herta trăieşte incă in coşmarul şi bucuriileromâneşti. Ea n-a reuşit niciodată să plece din România, pentru căsufletul ei a fost mult prea adânc torturat in tinereţea ei aici.Sufletul ei a fost mult prea adânc incântat de frumuseţile de-aici.Aşa că trupul ei este in Germania, iar sufletul sălăşluieşte peunul dintre câmpurile străjuite de dealuri ale satului Nitchidorf.Uneori, când mă uit la copacul de la mărginimea satului, o văddându-se in leagăn acolo, prins de-o cracă puternică. Are şapte anişi ghiozdanul in spate. Imi zâmbeşte, după care chipul devine tareserios. Ca şi cum ar fi, deodată, un om mare. Nu-mi vine să-mi credochilor. Herta Muller! Intorc privirea spre cer a mirare. Cândprivesc din nou intr-acolo nu mai văd nici un pom, nu mai văd niciun leagăn atarnat de-o cracă puternică. N-o mai văd pe Herta. Numaică eu ştiu că-i tot acolo.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
