S-a-ntâmplat să iau parte, nu de mult, la un eveniment culturalextrem de interesant. Nu contează locul, nici protagoniştii,întrucât ceea ce vreau să spun este general valabil. Trebuieprecizat însă că evenimentul era unul de prim rang, din toatepunctele de vedere - inclusiv financiar şi logistic - şi că aveamai multe dimensiuni. Între altele, se lansa o carte şi se inauguraun spaţiu cu valoare istorică şi arhitecturală, renovatminuţios.
Cum e şi normal într-o asemenea împrejurare, au vorbit câtevapersoane implicate. Vorbirea lor a confirmat, o dată în plus, cevace observasem mai de mult: spaţiul public cultural românesc estedominat de o sfâşietoare tristeţe. Omul care coordonasereconstituirea unei clădiri întregi, de pildă, în loc săpovestească pasionat, emoţionat, entuziast şi - de ce nu? - cumândrie despre ceea ce făcuseră el şi echipa lui, a vorbit aproapeîn şoaptă, părând foarte, foarte necăjit.
O să-mi spuneţi că nu toată lumea s-a născut cu daruri oratorice,că e vorba aici de temeperament, fire, dicţie etc. Poate. Dar sigurare legătură şi cu mentalitatea. Înainte de a ne plânge căsocietatea, presa sau autorităţile nu acordă culturii şi, îngeneral, lucurilor de valoare interesul pe care acestea îl merită,trebuie să avem puterea să recunoaştem că noi nu ştim să impunemacest interes.
Uitaţi-vă la realizatorii documentarelor străine, dar şi la ceiinvitaţi să vorbească în cadrul lor. Unii sunt bătrâni, alţii sunturâţi sau bâlbâiţi, dar tuturor LE STRĂLUCESC OCHII atunci cândvorbesc despre un subiect care-i pasionează. Strălucirea ochilor nuse predă la cursurile de oratorie, actorie ori jurnalism. Nu existăcurs de căldură a vocii şi nici unul de entuziasm şi bunădispoziţie.
Vernisajele de expoziţii sunt triste, lansările de carte sunttriste (chiar când face cineva vreo glumă îndoielnică), desimpozioane şi alte întruniri ce să mai zic! Înmormântarecurată.
Cultura nu e o bucurie? Arta nu e o îndumenezire, o beatificare?Apariţia unei cărţi, deschiderea unei expoziţii nu sunt - MAI ALESîn vremuri de criză - prilejuri de celebrare? În realitatearomânească, te duci acolo şi rămâi cu senzaţia că toată lumeaspune: "Ei!, am făcut-o şi pe asta... Dracu' ştie de ce... Foartegreu... Nu prea se merită, în lumea asta de doi lei..."
Poate că lumea asta nu e chiar de doi lei. Poate că există oameni -mulţi, puţini - care vin cu bucurie şi speranţă acolo, nu-iîmprăştiaţi!
tczarojanu@yahoo.com
TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n. 1956) a absolvit secţia de Informatică aFacultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea delicenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»",publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani îninformatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile delimbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian,săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorialcu volumul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, PremiulUniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa luiCorneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cuîncetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea deproză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează înTVR, fiind realizatorul talk-show-ului "În spatele uşilordeschise", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică,Revistei Flacăra şi Radio România Cultural.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
