Ziarul de Duminică

Fantezie de dragul fanteziei

06.07.2007, 17:52 21

Copiii nesupravegheati de maturi improvizeaza adeseori asemenea istorisiri fara sfarsit, unele mai nastrusnice decat romanul lui Costi Gurgu.

Romanul Retetarium de Costi Gurgu (autor roman stabilit la Toronto, unde lucreaza ca designer la LexisNexis Canada Inc.) este un SF scris cu o mana sigura, exersata. Din acronimul SF, S ar trebui insa sters, pentru ca acest roman stiintifico-fantastic nu are nimic stiintific. Totul este fantezie pura, fantezie de dragul fanteziei, utilizare neobosita (dar obositoare pentru cititor) a capacitatii de a inventa fiinte, anatomii, obiceiuri, forme de organizare sociala etc. Foarte rar - in special in motto-uri, unde adie putin umor - se creeaza impresia ca ar fi vorba de o comedie a existentei, de o relativizare a ceea ce tindem in mod curent sa sacralizam:
"Diferenta fundamentala dintre un fril si o frilira nu este de sex, cum se vehiculeaza ideea in ultimul timp, ci intr-adevar asa cum au sustinut stramosii nostri, diferenta e gastrofilica. Frilirelor le lipseste tocmai gastrofiza, lobul pereche care atarna de o parte si de cealalta a centrului placerii (...). De aceea placerea este atat de diferit perceputa de un fril fata de o frilira."
Parodierea stilului stiintific face acest pasaj intr-o oarecare masura atragator. Cele mai multe pagini ale cartii (din cele aproape 300 cate sunt in total) sunt scrise insa cu toata seriozitatea. Costi Gurgu relateaza constiincios, ca un prozator realist, intamplari fanteziste. Drept urmare, cu toata inventivitatea sa, sfarseste prin a-l plictisi pe cititor. Aducerea in prim-plan a unor personaje himerice, in loc sa aiba caracterul unui eveniment, devine de la un moment dat previzibila:
"- Transmite-i Maritului Hitissh ca am venit din partea Maestrului Plabos.
Frilul Hitisshului afisa o figura dezgustata si incepu sa apese meticulos pe clanta.
- N-ai auzit de marele Plabos? facu uimit Morminiu.
Nici o reactie. Poarta incepuse sa se deschida, iar dropsii se imbulzeau sa iasa."
Toate aceste fabulatii, lipsite de justificare estetica, par mai degraba produsul unui delir decat al unui act de creatie. Oricare dintre cititori poate continua citatul reprodus mai sus, lasandu-se in voia unei imaginatii infantile reziduale: Dropsii iti infig in Morminiu coltii lor de polistiren extrudat, din ranile lui Morminiu curg trei globule rosii si doua albe, absorbite imediat de instalatia de recuperare a pierderilor fiziologice, apare, salvator Piti-piti, inarmat cu un strecher de ultima generatie. Si asa mai departe.
Copiii nesupravegheati de maturi improvizeaza adeseori asemenea istorisiri fara sfarsit, unele mai nastrusnice decat romanul lui Costi Gurgu. Dar nu le publica. Si nici nu se considera scriitori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO