Pentru filosoful german JohannGottlieb Fichte (1762-1814),lumea este eul. Dincolo de limitele eului nu exista nimic. Fiecaresubiect isi creeaza propriile sale legi ale cunoasterii. Totul seafla in constiinta, eul fiind punctul de plecare a oricareireflexiuni filosofice.
Chiar si ceea ce pare deosebit denoi nu este de fapt decat o reprezentare a noastra. Doarimposibilitatea de a confunda ceea ce este in afara noastra cu eulne-a facut sa detasam lumea de propria noastra constiinta. Dinpunct de vedere metafizic, tot ceea ce dorim sau trebuie sa credemeste real. Imensa hipertrofie a eului, care il face pe om sa sesimta univers si divinitate - idee, mai bine zis afect comun maimultor romantici -, este direct sau indirect debitoare filosofieilui Fichte. Acesta spusese: "Lumea prezenta este pentru om numaiexpresia legii datoriei. Daca inlocuieste aceasta lege cu o alta,apare alta lume; caci in alt chip nu exista lume pentru nici ofiinta rationala".
Doctrina stiintei se face astfelvestitoarea unei filosofii prime, este o stiinta noua,fundamentala, care are sarcina de a inlocui vechea metafizica.Aceasta stiinta trebuie sa indeplineasca o conditie deuniversalitate pentru care ar trebui mai intai sa fie dedusadintr-un unic principiu.
Pentru ca temeiul oricarei stiinteeste dincolo de stiinta insasi, temeiul experientei este de aflat,desigur, dincolo de experienta, iar doctrina stiintei are caprogram tocmai fundamentele experientei primare. Pentru Fichte,aceasta experienta primara apare la inceput ca fiind constiinta,iar explicarea constiintei se va putea face in doua moduri, carecorespund celor doua posibilitati majore de a gandi pe care fiintaumana le are. Explicarea constiintei se poate face prin dogmatism,afirmand ca lucrul este cel care afecteaza constiinta, si prinidealism, afirmand ca prin gandire se poate da o explicitarepertinenta si in spiritul adevarului constiintei, avand in vedereca experienta este rezultat al actului inteligentei.
Chestionandu-se asupraprovenientei realitatii, asupra sumei reprezentarilor individuale,Fichte ajunge la concluzia ca lucrul-in-sine este un nonsens,pentru ca tot ce avem este venit din constiinta, temeiul gandiriinu se cauta in afara ei. Toata constiinta este numai produsulactelor de natura spirituala, inteligibila. Deducand astfelexperienta din principiile activitatii cognitive, Fichte gaseste apriori temeiurile transcendente ale lucrului-in-sine, a priori saua posteriori sunt acum concepte ca avand intre ele semnulechivalentei, ele fiind deosebite doar prin felul cum ajungem laele. Cum poate filosoful sa ajunga dincolo de experienta, lainceputul gandirii? Exista oare un asemenea act de instalare si detraire a acestui izvor al oricarei cunostinte? Fichte spune ca da,ca exista in atitudinea reflexiva a ganditorului in conditii depuritate originara, este asemenea unei initieri, este insa un act,nu un lucru. Este actul eului, iar eul este actul originar alconstiintei.
Principiul doctrinei stiintei esteeul creator, liber, absolut, nedeterminant; este vorba despre eulinstituit ca eu, privindu-se spontan pe sine. Acest lucru poseda uncaracter antagonic. Un act liber de autoinstituire este in acelasitimp un act necesar dictat de necesitatea interna a eului. Aceastanecesitate interna a eului este autolimitarea lui, limitarea areoriginea in eu si nu in afara lui, pentru ca in momentul in care seautoidentifica, eul a si operat o demarcatie. Apar acum in teoriastiintei doua notiuni care se opun: eul si noneul, unde noneul estelumea, obiectul. Metoda antitetica, proprie lui Fichte, intra acumin rolul ei:
a) teza: autoinstituirea eului caeu;
b) antiteza: instituirea eului ineu;
c) sinteza: eul si noneul suntdivizibile; inauntrul eului, eul opune eului un noneu, iar noneuleste un pretext al eului pentru a se putea autorealiza.
Astfel, armonia dintre Natura siSpirit este posibila, eul absolut este imbogatit prin realizareatuturor virtualitatilor sale.
Aici se incheie prima editie adoctrinei stiintei, expusa de Fichte, urmand in 1796 si 1798lucrarile "Naturrecht", respectiv "Sittenlehre", "Dreptul natural"si "Etica", lucrari care sunt aplicatii ale ideilor din"Wissenschaftslehre".
Mai tarziu, acuzatia de ateismadusa filosofului in temeiul ideilor expuse in prefata lucrarii"Despre temeiul credintei noastre intr-o providenta divina" vaatrage dupa sine demiterea lui Fichte de la Universitatea din Jena.Acesta pleaca in 1799 la Berlin, ducand cu el probleme nerezolvatedin "Wissenscaftslehre".
Cea mai mare problema a lui Fichteo constituie lipsa unei consonante intre ideea de eu absolut siDumnezeu. In 1800, la Berlin, se redesteapta in el un mai vechi sinu indeajuns exploatat fior mistic ce va face sa se declansezeperioada a II-a a operei lui. Aceasta va consta in mare parte inrevizuirea neincetata a "Doctrinei Stiintei". Fichte va incerca deacum sa dezvaluie valentele teologice ale "euluiabsolut".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
