Este zi. Sub pleoapele închise ale lui Michael se văd uşoaremişcări ale globilor săi oculari. Touchstone şade relaxat pe unfotoliu lângă patul lui şi vorbeşte calm, zâmbind cuînţelepciune...
- Visul este calea spre o viaţă mai frumoasă. Fuga dintr-orealitate mizerabilă într-o iluzie încântătoare.
Michael îşi deschide ochii, dar rămâne nemişcat, ascultând.
- Hai să trăim într-o ţară de vis, dacă realitatea este atât deticăloasă şi lipsită de speranţe. Hai să trăim cu imagini mailuminoase, să îndulcim realitatea sumbră...
Michael se ridică în şezut. Îl priveşte contrariat peTouchstone.
- Oh, scuză-mă. N-am vrut să te trezesc.
Touchstone se ridică şi se îndreaptă spre uşă. Iese. Michael seuită în jur, mahmur. Descoperă pe perete pictura bufonului, căruiaochii îi sunt acum mai bine accentuaţi. Au prins mai bine formă şipersonajele din spate, care parcă vor să-l prindă, dar picturarămâne în continuare tot vag conturată. Michael coboară din pat cugesturi nesigure. Se duce la baie şi se spală pe faţă. Iese dincameră şi se îndreaptă spre scări cu paşi precauţi. Coboară treaptăcu treaptă. Linişte mormântală înspăimântătoare.
- Hei!
Niciun răspuns. Mai coboară câteva trepte şi mai face oîncercare.
- E cineva aici?
O tăcere la fel de apăsătoare. Michael ajunge la intrarea salonuluişi se opreşte câteva clipe. Prin uşa larg deschisă vede portretullui Touchstone care acum este zâmbitor. Intră în salon, uitându-seîncruntat la tablou şi vorbindu-i.
- Salut. Ai de gând să mai stai mult cu grimasa aia pe faţă?
De pe canapea se aude o tuse provocatoare. Michael, surprins, îlvede pe Touchstone care stă picior peste picior. Priveşte iar spretablou.
- Nu e o grimasă. Este zâmbetul meu. Aşa am fost imortalizat.
- Unde-s ceilalţi?
- Ceilalţi?! Mi-e teamă că acum trebuie să ţi-i prezint peceilalţi... ceilalţi.
Michael îl priveşte nedumerit. Touchstone este calm, dar are şi unaer uşor ştrengăresc.
- Ăilalţi, de fapt, sunt plecaţi la vânătoare. Dar trebuie să aparădin clipă-n clipă.
Touchstone îşi toarnă un pahar de vin şi ridică privirea spreel.
- Vrei si tu?
Michael îl priveşte urât. Touchstone ridică din umeri şi bea.
- Bun. Chiar foarte bun!
Michael îl fixează cu privirea.
- Cred că ai o mare legătură cu tot ce mi s-a întâmplat.
- Eu? He, he. Nu eu te-am adus aici.
- Asta aşa e, dar...
- Şi-apoi vorbeşti de parcă s-ar fi terminat totul, când, de fapt,de-abia acum începe.
Se aud afară paşi şi voci. Michael se uită speriat spre fereastrăşi vrea să pornească într-acolo.
- Stai lângă mine, mai avem doar câteva minute.
Michael ezită, însă apoi se apropie resemnat şi se aşază langăTouchstone.
- Te ascult.
- Sunteţi înzăpeziţi...
- Suntem!
- Sunteţi! Touchstone îl priveşte sever, accentuând. Şi liniiletelefonice sunt întrerupte. A nins foarte mult în ultimele ore. Şivânătorii ăştia, arată spre afară, de unde vin zgomotele, suntfoarte periculoşi. Să ai mare grijă. Nici nu-ţi mai pot spune săfugi. Aseară ai fi putut.
Michael se ridică tensionat. Touchstone îi face semn să seaşeze.
- Cea mai apropiată aşezare locuită de oameni este la vreo 15mile.
- Dar unde sunt tipii ăia de aseară?
- Ăia? Păi un' să fie? Sunt tot acolo. Dar tu nu mai eştiacolo.
- Dar unde? Văd că sunt în acelaşi loc, în aceeaşi cabană.
- Asta aşa e, dar... dar acum este alt timp.
Michael a înmărmurit. Touchstone rămâne cu privirea aţintită undevaspre tavan. Michael i-o urmăreşte şi descoperă un înscris cubeteală pe o grindă - "La Multi Ani - 2005". Michael scoate unstrigăt de surprindere. Touchstone îşi ia un aer moralist.
- Te-am atenţionat că vinul este din anul 2004.
Se aude uşa de la intrare deschizându-se şi câteva tropăituri peloc.
Michael priveşte într-acolo, dar persoana care probabil îşi scuturăzăpada de pe bocanci nu apare încă în cadrul uşii.
- Şi ce vrei să spui?
- Şşş, mai încet! Că suntem în anul 2004, fireşte. Înaintea AnuluiNou 2005.
- Eşti nebun? Glumeşti?
- Nu!
- Ce nu?
- Nici, nici. Suntem aici, exact la sfârşitul lui 2004.
Michael rămâne câteva clipe fără nicio replică. Disperarea îl facesă nu mai vorbească în şoaptă.
- Dar cum o să mă întorc?
- Ne vor deszăpezi mâine, cel târziu poimâine, îi răspunde bărbatulrobust şi gras, îmbrăcat în haine kaki de vânătoare, care tocmaiintră şi se îndreaptă spre şemineu. Michael îl priveşte cu oexpresie teribil de confuză, însă interpretată ca întrebătoare decătre vânător.
- Câţiva copaci au blocat drumul. De la vijelia puternică deazi-noapte. Trebuie să aşteptăm.
Vânătorul îşi trage o palmă peste frunte, aducându-şi brusc amintede ceva, şi porneşte spre bucătărie
- Ăştia vor să te omoare azi!
- Cine-s ăştia?
- Păi eu să ştiu? Nişte amici de-ai tăi. Te-au invitat aici tocmaipentru că-ţi cunosc studiile despre vampirismultransilvănean.
- Dar nu-l cunosc pe ăsta... Şi eu nu am prieteni vânători, nicimăcar cunoscuţi. Pentru mine, asta este specia umană cea maidetestabilă.
Touchstone ridică din umeri. Michael este înfricoşat.
- Cu ăştia nu mai ţine. Ori tu, ori ei! Omoară-i!
Michael se uită îngrozit la Touchstone. Se îndreaptă spreieşire.
Michael iese în faţa cabanei. Ceva mai departe, patru barbaţi stauîn jurul unui foc şi prăjesc un animal proaspăt vânat. Michael seapropie de ei, circumspect. În parcare sunt trei maşini înzăpezite,dar niciuna nu este a lui. Ajunge lângă vânători. Au toţiechipamente groase de vânătoare şi figuri aspre. Puştile lor,băgate în huse, sunt aşezate pe o pătură. Vânătorii îşi taie bucăţimici de carne şi le mestecă satisfăcuţi.
- Fugea bine lighioana.
- Dar glonţul meu a fost mai iute.
- Ce să zică şi el? Băi, nu l-a filmat nimeni când a ochit dinpoziţia aia marţială?...
- Hai, luaţi şi mâncaţi şi nu vă mai împungeţi. Michael, treci şitu peste convingerile tale şi ia o îmbucătură, că nu mori.
- Ăă... Nu, mulţumesc.
- Nu ştie ce pierde.
Michael le priveşte feţele şi începe să-şi maseze braţele.
- Brrr, dar e tare frig. Mă duc să mă îmbrac mai gros.
Michael porneşte spre cabană.
Intră precipitat şi se duce direct în bucătărie. Deschide mai multesertare până găseşte unul în care sunt câteva cuţite. Îşi alegedouă, unul mai mare şi unul mai mic. Iese şi urcă scările în fugă.Intră în camera lui şi începe să se îmbrace. Îşi bagă un cuţitîntr-un bocanc, iar pe celălalt la curea. Deschide geamul, care dăîn spatele cabanei, şi îşi dă drumul în zăpadă. Se ridică şi selipeşte de perete. Ascultă câteva clipe şi porneşte spre anexa delemn. Din spatele acesteia începe pădurea deasă. Se uită înadâncimea ei, apoi se uită în spate, tresărind la auzul unor hohotede râs îndepărtate. Fuge în pădure, înaintând la vale prin zăpadamare.
Din când în când se uită înapoi. Cade. Se ridică, se scutură dezăpadă şi porneşte iarăşi în fugă. Apoi încetineşte şi continuă sămeargă cu aplomb, uneori împleticindu-se şi afundându-se în nămeţiimari. Se opreşte pe un dâmb de unde se vede mai bine spre vale,printre copacii mai răriţi, şi se uită cu atenţie, căutând în zaresemne ale unei aşezări umane.
Munţi înalţi, cu piscuri acoperite de mantia albă a...
- Pascal, scriitorule, încetează cu descrierile astea inutile şitâmpite, spune Touchstone.
- Păi...
- Mie să nu-mi zici "păi"! Tu ştiai că scriitorii ăia din secolele18 şi 19 sunt vinovaţi de imbecilizarea actuală a maselor. Pentrucă acum exact aşa ceva este în plină desfăşurare, imbecilizareagenerală.
- Hmm...
- Niciun "hmm"! Reţine, chiar poţi să şi scrii, doar să nu-ţi fieteamă ca vreun viitor editor să-ţi refuze manuscrisul, în cazul încare vrei să-l publici. Vrei?
- Cred ca da. Da.
- Oamenii, pentru că li s-a băgat pe gât două, trei secole oliteratură extrem de descriptivă, au început să gândească şi să-şiimagineze din ce în ce mai puţin. Ochii minţii lor, ştii cum sespune, nu?, n-au mai văzut nimic. Şi atunci alţi şmecheri profitoris-au gândit că dacă tot sunt aşa de amorfi mintal să le dea ceva pemăsură, să speculeze situaţia, status quo-ul... Şi au inventatcinematograful şi televiziunea. Şi cu asta, gata! Ai înţeles?Scuză-mă acum, am ceva de vorbit pe tema asta şi cu Michael.
Touchstone apare brusc lângă Michael, speriindu-l.
- Hei, am vorbit cu ăla care ne scrie povestea. Acum vorbesc cutine. Ia spune, tu crezi că trebuie să descrii în scenariile taleprea amănunţit pe unul sau pe altul dintre personaje?
Michael îl priveşte bulversat.
- Tu ai luat-o razna? Ăştia mă fugăresc şi tu n-ai altceva mai bunde făcut?
Touchstone îi ignoră indignarea.
- Ba te rog să-mi răspunzi sincer. Dacă descrii un personaj bondocşi urât, dar Tarantino zice că-i dă rolul lui Brad Pitt, cefaci?
- Nimic.
- Păi vezi, aşa că va conta numai părerea lui, imaginaţia lui.Poate că Tarantino încă nu a fost imbecilizat. Aşa i-am spus şi luiPascal, he, he, nu lui Blaise, ci ăstuia care scrie acum. Auzi şitu, descria munţii ăştia de-aici, uite-i, înalţi, înzăpeziţi şiîmpăduriţi, mare scofală, ca toţi munţii. Ăştia care citesc să-şiimagineze şi ei, ce dracu'. Păi Blaise Pascal a descris natura, totspaţiul adică, mult mai simplu - o sferă infinită al cărei centruse află în toate părţile iar circumferinţa în niciuna şi gata,asta-i tot! Nu-i mai bine aşa? Sau uite cum m-a descris pe mine laînceput: masiv, dar nu gras. Dar eu pot lua o mie de feţe, dacă nuchiar mai multe, o mie şi una, he, he. Cum să mă mai descrie atuncicineva, ha? Spune-mi tu mie!
- O să mă gândesc, dar acum trebuie să fug!
Touchstone îl priveşte. Pufneşte nemulţumit şi dispare. Michaeltrage adânc aer în piept însă încremeneşte speriat când aude vocearăguşită din spate.
- Hei, nu te mişca!
Michael, albindu-se brusc la faţă, lucru însă greu de observatîntr-un mediu atât de înzăpezit, priveşte în dreapta lui, de undes-a auzit vocea înceată, şi descoperă un bărbat uscăţiv şi înaltcare-şi ţine puşca la ochi.
- Nici nu respira! E ceva acolo. Uite, acolo...
Michael se uită în direcţia indicată de vânător. Nu vede nimic.Căutând şi încercând să descopere vânatul acestuia printre copaciîi răspunde vânătorului.
- Nu văd nimic.
Se aude clicul armei, care este armată. Michael se întoarce bruscspre vânător şi-l vede pe acesta cu puşca îndreptată direct spreel. Se aruncă la vale, cu o bună prezenţă de spirit,rostogolindu-se prin zăpadă. Vânătorul trage în el. Dar Michaeldispare printre copaci şi fuge în jos cu disperare. Se opreşterespirând cu greutate în spatele unui trunchi mai gros. Nu se maiaude niciun zgomot. Se lasă pe vine şi îşi scoate cuţitul. Deodată,lângă el, aude o respiraţie şi-l vede pe Touchstone spânzurat cucapul în jos, la nivelul figurii lui, atârnând de un picior.
- Ţi-am spus. Ori tu, ori ei! Altă variantă nu există. Nu poţiscăpa fugind. Te extenuezi şi o să fii o victimă sigură.
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
