II
"Nobody likes you when youre dead / This is the story of mylife…" fredona în gînd şi asta era tot ce putea să gîndească.Picioarele îl purtau singure aiurea pe străzile Babylonului şiploaia începuse deja să facă supă din tot oraşul. Nu era îmbrăcatpotrivit pentru vremea de-afară, dar nici nu-i păsa. Se simţeatrist, incompatibil cu lumea, şi avea impresia că tristeţea lui seîmprăştie ca o boală venerică în tot oraşul.
Da, atîta vreme cît mai purta semnul bărbăţiei în pantaloni. Îiera greaţă, gîndindu-se la ura asta pentru masculinitate, apoi lafaptul că bolile venerice dispăruseră de cînd cu noua politică aguvernului. Nu neapărat că ar fi fost ceva normal sau de dorit, darlipsa lor, felul în care dispăruseră îl făcea să simtă o umbră deregret. Era într-un fel viaţa înainte, la fel de mizerabilă înanumite ipostaze, dar încă mai păstra ceva din ideea de viaţă, deaventură, de necunoscut.
Acum toţi purtătorii de sex, probabil şi cei ascunşi şinemonitorizaţi, se fereau ca de dracu. Ar fi însemnat să se dea degol, nu? Îşi amintea că nu de curînd descoperiseră patru indivizi,doua femei şi doi bărbaţi, toţi purtători de sex. Cazul fuseserăscolitor pentru toată lumea, o vreme s-a vorbit numai despreasta. Nu pentru că era posibil, ci tocmai pentru că mai era încăposibil, pentru că încă mai erau oameni care îşi aduceau aminte devremurile de demult.
Guvernul a cam dat cu bidineaua peste. Ambele femei aveausarcini avansate şi urmau să nască, cu siguranţă pe cale naturală,aşa spuneau cei din episodul acela al buletinului de ştiri. Eraceva şocant pentru cei mai mulţi, despre naşteri naturale nu se maiauzise de foarte multă vreme.
"Un cancer al societăţii!", aşa spuneau adulatorii, o blasfemiela adresa evoluţiei umane, urlau ei, cu toate că lui nu i se păreanimic aiurea. Dar el trăise cînd era şi altfel, însă ce putea faceel, aproape singur în faţa unui aparat de stat atît de puternicîncît nimeni şi nimic nu i se putea opune?
Cei patru au fost executaţi public, după ce în prealabil au fostcurăţaţi de organele păcatului. Un exemplu atroce de fidelitatepentru o idee, o consecinţă a iubirii fără limite pe care oimpusese Jusa. Şi da, cînd te gîndeşti la asta, o amărîtă degonoree poate părea un fel de brînză mucegăită, mai degrabă odelicatesă, decît o pacoste.
Era posibil să mai existe boli. O inflamaţie, o ciupercă, unsifilis benign, o simptomă care să spună ceva despre vremea în careoamenii se fereau singuri de problemele lor. Cu siguranţă însă nuse ştia de ele, politica lui Jusa impusese eliminarea acestoraodată cu eradicarea cauzelor.
Se gîndea că totuşi răul nu poate să dispară pur şi simplu, nuexistă o limită a răului, dar cu siguranţă oricine avea o problemse ferea ca de dracu de orice. Mai ales că orice deviere de lanormalitate sau cum s-ar numi ceea ce se întimplă, n-ar însemnadecît recunoaşterea unei crime.
Mergea şi se simţea mai bine gîndindu-se la asta, îl făcea săpară mai încrezător. Ce tare ar fi fost să se prezinte a doua zi cusocoteala umflată de o boală îngrozitoare, ceva care să producă oscîrbă colosală celor care trebuiau să-l opereze. Da, asta ar fi orăzbunare pe cinste, gîndea el, mai tare decît copularea, care deşieliminată prin extirparea organelor chiar de la naştere, rămăsesetotuşi cea mai îngrozitoare crimă a lumii. Cel puţin cîtă vreme maisunt posesori de organe, declaraţi sau nu.
Tocmai cotise pe-o alee mai dosnică, în partea mizerabilă aoraşului, cea plină de toţi distruşii afectaţi de alcool sau deT9T, gîndacul, o insectă creată genetic, o unealtă de control a luiJusa alături de politica militară şi filosofia lui de căcat.Gîndacul se potrivea de minune cu spiritual de insectă alpopulaţiei, el reprezenta puterea şi slava lui Jusa şi ilustraperfect ceea ce deveniseră oamenii în ultimii ani. Deşi cufundat îngînduri, reuşi să-şi dea seama că o altă pereche de paşi se aude înurma lui. Era urmărit şi nu băgase de seamă, cu toate că bîntuiastrăzile de mai bine de-o oră.
Iuţi puţin pasul şi imediat dupa primul colţ se opri, aşteptîndsă apară urmăritorul. Nu prea vedea de ce ar putea fi urmărit, devreo 17 ani de cînd era donator oficial era suficient să aratebrăţara şi era imediat lăsat în pace. Poliţia lui Jusa erasuficient de temută încît nimeni nu-şi dorea să aibă de-a face cuea.
Aşteptă pînă-i auzi paşii aproape. La un moment dat se opriră,semn că nu prea ştia ce să facă, parcă intuia că se putea da degol. N-a mai stat pe gînduri, l-a luat prin surprindere,năpustindu-se asupra lui gata să-l înşface de guler, cu pumnulridicat. Însă n-a fost cazul, urmăritorul nu era altul decîtpuţoiul cu piercing pe care-l văzuse în bar, aschimodia mai slabădecît o cruce tatuată pe un ogar nemîncat de 3 luni.
"Ce dracu faci aici?", izbucni, nervos fiindcă se aştepta la maimult şi pentru că nu mai era cazul să lovească. Adrenalina i seîmprăştiase în corp ca o clipă de fericire într-o mie de ani şiacum era nesatisfăcut, ca după un coitus interruptus. I se păreaamuzant că are astfel de asocieri în cap, erau o grămadă de oamenicare nu ştiau nici măcar ce înseamnă.
"Pă-pă-păi ştiţi…ăăă, chiar o aveţi? Adică…ăăă… adică vreau săspun, e reală?". Era şi speriat şi intimidat în acelaşi timp.Probabil că era vreunul dintre ăia care vroiau s-o sugă, maiîntîlnise astfel de specimene, fusese chiar cît pe ce să fieviolat, însă brăţara îl salvase, mai precis echipa de intervenţiecare venise imediat ce apăsase butonul.
"Da puştiule, e reală şi funcţională, dacă înţelegi!". Nu ştiade ce-i răspunsese aşa, nu era deloc obligat să dea socotealăcuiva. Însă în momentele acelea simţea că nu prea are de ce să-imai pese. Peste nu foarte mult timp, averea lui din pantaloni, euldin interior, care se continua cu o bucată de zgîrci şi vase desînge acoperite, cel îmbrăcat în piele, ca un erou solitar dinfilmele vechi, avea să îl părăsească.
"Ce vrei de la mine", adăugă pe un ton destul de dur, sperînd cănu va trebui să primească răspuns. Asta pentru că nu se puteaaştepta la ceva interesant din partea unui puţoi fără păr, unimberb pe care probabil piercingul îl ancora pe pămînt ca să nu-lzboare vîntul.
"Păi… cum să spun, poate că vreau ceva", spuse el, puţin maisigur pe sine. Pentru prima oară în ultima vreme văzu în ochii luio strălucire nouă, ceva ce nu mai întîlnise de foarte multă vreme,ceva ce rămăsese îngropat în sufletul şi mintea lui de pe timpuridemult consumate. Poate chiar de pe vremea cînd lumea nu era aşa,şi ochii oamenilor sticleau într-un anume fel.
"Dar trebuie să mi-o arăţi mai întîi, ca să mă asigur că ereală, adăugă puştiul, de data asta aproape hotărît în voce, ca undealer care nu face o afacere dacă nu vede banii înainte. Îl priveafix, cu ochi scormonitori şi i se păru că limba i se plimbapofticioasă în gură. Îl simţea tremurînd de nerăbdare şi chestiaasta îi dădu o stare ciudată, mai ales pentru că n-o mai arătasealtcuiva de foarte multă vreme, dacă nu-i punea la socoteală pe ceide la Centru.
"Al dracu pervers", îşi spuse în minte. "Poate că nu vrea maimult decît să mi-o sugă", ceea ce n-ar fi fost problemă, în modspecial, chiar dacă nu era un obsedat sexual. Cumva înţelegea călipsa sexului crease angoase enorme în mintea celor ca el. Erachiar amuzant, gîndi el, mai ales că în situaţia sa, ar fi pututprofita cît de mult de momentele rămase. Era îngrijorat însă defaptul că lipsa de experienţă poate fi o problemă, o mişcaregreşită, o muşcătură sau cine ştie ce i-ar fi putut provoca traumenebănuite.
"Ce-mi oferi în schimb?", îi întrebă pe un ton circumspect,cumva ca să cîştige timp şi ca să înţeleagă ce vrea de fapt. Laurma urmei, dacă ar fi avut chef de un sex oral, ar fi fost maiplăcut să încerce cu o femeie. Cu siguranţă s-ar fi găsit o grămadăcare să i-o sugă, de plăcere sau chiar pe bani. Nu, nu de-o astfelde aventură avea el nevoie şi speră că nu despre asta e vorba.
"Nu trebuie să vă fie teamă, domnu. Am văzut multe la viaţa mea,chiar dacă sunt încă tînăr. Eu n-am una, dar ştiu să recunosc ofăcătură, ştiţi că au apărut unele artificiale?" răspunse el,vorbind repede. Se mişca încet, unduitor, cu spatele aproape lipitde zid. Era ca o lipitoare care se îndrepta spre el. Se întreba ceare de gînd şi era pregătit pentru orice.
"Pot să vă duc într-un loc unde mai sunt bărbaţi ca tine. Şifemei, ştii, femei reale, care au chestie de femeie acolo. E un locsecret, nu ştie nimeni de el. Şi nu vă costă mult…", adăugă el şimai prietenos, lăsînd în acelaşi timp să se înţeleagă din ochi şibuze cam cît l-ar costa. Îşi dădu seama că de fapt propunerea astaîl punea în mare încurcătură.
Putea fi orice, o capcană sau doar o minciună pentru a profitade el. Se întrebă ce ar avea oare de cîştigat dacă puţoiul spuneaadevărul. Se simţea ca în faţa unui tablou scump dar pe care nicinu-l înţelegea şi nici nu ştia ce-ar putea face cu el. Ce urma? Onoapte de sex? O şansă de a se răzbuna pe lumea lui Jusa? Oposibilitate de evadare într-o lume nouă, fără reguli, în mijloculunor sălbatici vînaţi de tot aparatul poliţienesc? Nu prea ştia defapt ce înseamnă alegerea.
Cîndva, cu ani în urmă avusese noroc, alesese altcineva în locullui. Alţii, aşa cum fusese Anna, prima şi singura lui iubită, îşihotărîseră singuri viitorul. Restul fuseseră constrînşi, fiindcănici n-aveau de ales, nici forţa necesară pentru a se împotrivi.Venise momentul în care i se ofereau dintr-o dată posibilităţi.Ştia că nu poate face decît o alegere, dar trebuia să le ia încalcul pe toate, şi ţeapa, şi capcana şi chiar şi varianta în careajungea într-un cuib cu oeameni normali, acei sălbatici aisocietăţii, ascunşi, criminalii care încă mai aveau sex şi profitaude el.
Ar fi fost o chestier să descopere unii asemenea lui. Dar ceavantaj i-ar fi adus asta, ce urma să se întîmple cînd ar fi fostacceptat de această categorie care desconsidera politica lui Jusa?Îşi punea singur anathema pe cap, ca o coroană de spini sau setransforma într-un erou? Urma să devină un fugar, să renunţe laviaţa lui simplă şi comodă, sau se ridica asemenea unui războinicsinucigaş în faţa maşinăriei de tăiat? Glorie pentru moarte sausurghiun pentru viaţă? Merita să lupte pentru o iluzie delibertate? Ce înseamnă libertatea? Un panda ameninţat cu dispariţiasau un gîndac înmulţit prin clonare?
"Ei, domnu, cum facem?". Vocea puştiului îl trezi la realitate.Îşi freca mîinile, probabil că şi pentru el încordarea era destulde mare. Îl privi o secundă în ochi şi îi simţi teama. Fără săclipească, cu o mişcare fulgerătoare îl cuprinse cu o mînă caîntr-o menghină, lipindu-i spatele de piept, şi cu cealaltă îlstrangulă.
"Minţi? Ha? Spune că minţi. Nu te pune cu mine! Hai spune-mi căminţi, măcar aşa îţi dau drumul şi te poţi duce. Îţi dau drumul,auzi". Băiatul nu tremura, nu părea foarte înfricoşat. Părea că maitrecuse prin asta. Îl strînse mai tare, tot mai tare, pînă îitrosniră oasele şi icni înăbuşit. Începu să se zbată, nu cu preamare forţă, mai mult cît să-i dea de înţeles să-l slăbească niţel,că vrea să spună ceva.
"Nu mint, domlu, să mor dacă mint", spuse el grăbit şi uşorşuierat din gît. Îi dădu drumul şi-l întoarse cu faţa, să-i poatăvedea ochii. Erau limpezi, ca un pahar cu apă artificială. "O să văduc chiar eu acolo, vă jur!". Avea în privire ceva sfidător dar şirugător în acelaşi timp. Se decise pe moment că putea să îşi ia opauză, să se gîndească. Îl împinse uşor, cît să nu cadă şi-i zisescurt: "Aşteaptă-mă în barul în care am intrat mai devreme. Te cauteu peste cîteva ore!".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
