Chiar daca apartin unui participant indirect la conspiratie, marturiile lui Pantelimon Comisel despre lovitura de stat de la 23 august 1944 sunt foarte utile. Tanarul ofiter de atunci descrie in amanunt o parte dintre ramificatiile conspiratiei, creid impresia ca la complot a luat parte chiar maresalul Ion Antonescu.
Un alt moment extrem de important pe care Pantelimon Comisel il aduce in discutie este introducerea aparatului politic in armata. Imixtiunea ofiterilor politici in actul de comanda, pregatirea precara a acestora si chiar conditia umana indoielnica a unora dintre ei au facut din aparatul politic o plaga care s-a extins rapid in corpul intregii armate.
Astfel, in marturiile generalului apar personaje extrem de pitoresti, precum generalul Boico, vestit in armata pentru faptul ca instrumenta "educatia politica" prin aplicarea unor drastice pedepse corporale si prin umilirea publica a soldatilor si ofiterilor.
Ma gaseam in noaptea de 23 august 1944 la Deleni, la cativa kilometri de Focsani, trimis de Statul Major sa aflu date in legatura cu situatia Armatei a-IV-a, atacata de rusi, care o facusera ferfenita. Din cauza fluxului celor ce se retrageau din Moldova spre Muntenia, am ajuns la Focsani abia seara, desi plecasem cu o masina mica...
Acolo am gasit un adevarat dezastru. La spitalul din Deleni am intrebat daca au un radio sa ascultam "Ora 10" si am urmarit comunicatul dat de Palat. Ne-am bucurat cu totii ca scapaseram de acest razboi care pentru noi era dinainte pierdut. De la respingerea nemtilor la Stalingrad, noi, cei din armata, am fost constienti ca pierduseram razboiul.
Generalul Rascanu nu-l cunostea pe colonelul Borcescu, seful serviciului de propanganda. Am aranjat cu Rascanu sa ne intalnim cu acesta in biroul meu de la Statul Major, aflat in atirbei Voda, si sa-i prezentam situatia. L-am asigurat pe general ca acel om nu ne va trada.
Borcescu prezenta maresalului de asa maniera orice informatie, incat ea era fie minimalizata, fie nesigura, ceea ce ne-a ajutat foarte mult. In afara de asta, consiliul se intrunea fie la Sinaia, fie in alta parte, in Capitala, niciodata in acelasi loc. Colonelul Borcescu ne-a ajutat si in aceasta directie si a ascuns toate informatiile care soseau catre centru.
Mai mult: in ultimele zile, cand Cristescu, seful serviciului de informatii al Presedintiei, a aflat ca generalii se agita, tot Borcescu a venit si ne-a spus categoric sa urgentam cazul, caci altfel riscam sa pierdem totul.
Maresalul, care fusese pe front in Moldova si vazuse dezastrul de-acolo, s-a gandit ca e bine sa-l informeze si pe rege de acest lucru si a cerut o audienta pe data de 23 august.
Cand s-a primit cererea, cei de la Palat, in frunte cu regele, ne-au transmis sa nu pierdem ocazia, pentru ca in mod normal evenimentele urmau sa aiba loc pe data de 26.
Intr-adevar, la ora pranzului, Antonescu e primit de suveran si de maresalul Palatului, generalul Sanatescu, are loc conversatia... si Antonescu e arestat.
Cand maiorul Dumitrescu Anton i-a comunicat lui Antonescu ordinul regelui, acesta l-a lovit cu cravasa, dupa care i s-a adresat lui Sanatescu, care era din aceeasi promotie cu el: "Bine ma, Mandache - asa se tutuiau ei -, eu viu la voi ca om cinstit si voi ma tratati in felul asta?".
In clipa in care si-a dus mana la buzunar sa-si scoata batista, pentru ca avea fata plina de sudoare, doi subofiteri aflati in spate, ascunsi dupa o perdea, crezand ca scoate pistolul sa se apere, au sarit imediat si l-au imobilizat.
Generalul Sanatescu si-a dus degetul la obraz, sugerandu-le astfel sa se poarte frumos cu maresalul. In felul asta s-a terminat chestiunea.
Cand s-a introdus in armata Educatia cultural-politica, eram director de cabinet al generalului Rascanu, care devenise ministru al Armatei.
Deja se facusera tot felul de interventii si se cauta persoana careia generalul sa-i incredinteze aceste atributiuni - fie din Armata Romana, fie dintre cei veniti cu Divizia "Tudor Vladimirescu" sau cu cealalta divizie, "Horea, Closca si Crisan".
Ne-am oprit in cele din urma la Damaceanu, care a dirijat aceste operatiuni extrem de delicate, mai ales ca a urmat restructurarea armatei, din care s-au dat afara o serie de ofiteri, nu intotdeauna cei care meritau asta.
Unii erau foarte buni si totusi au fost nevoiti sa plece, pentru ca eram obligati sa respectam ordinele care veneau de la Comisia Aliata de Control.
Aceasta a poposit si la Corpul de Graniceri unde ma aflam, fiind condusa de un anume Voicu, pe vremea aceea capitan, care in cativa ani a ajuns general si comandant de corp de armata.
Era casatorit cu o directoare din Ministerul de Externe, persoana cu multa trecere acolo - din informatiile mele, o femeie capabila -, asa ca Voicu a reusit sa prinda mai usor acest post, pe care probabil ca il urmarea de mult.
Daca s-ar fi limitat la atributiile lui de educator, n-ar fi gresit prea mult, dar el a intrat pe linie de comanda. Dobandise putere prin simplul fapt ca fusese luptator in Spania si trasese cu o carabina. In cateva luni, in Uniunea Sovietica, reusise sa se plaseze foarte bine si sa capete grade de la zi la zi.
Desi nu am imbratisat ideea cu draga inima, am inteles ca era un rau necesar. Era o dispozitie fara de care nu se putea merge mai departe, sau eu trebuia sa ma despart de generalul Rascanu, pe care-l asigurasem ca am sa-l ajut cand el va deveni ministru.
ai intr-adevar asa s-a si petrecut. Dupa doua luni de stat ca director de cabinet, am fost de asa maniera lucrat, incat a trebuit sa parasesc acest post, cu consimtamantul si regretul generalului.
Luptaseram pe front impreuna, ne implicaseram in actul de la 23 august amandoi, iar acum, cand sa ne definitivam contributia, ma vedeam nevoit sa plec.
M-am intors la Regimentul I de Graniceri in calitate de comandant, dar am dat si acolo peste aparatul de control. Noroc ca era condus de un om intelept: un maior care fusese invatator in viata civila. Venea la mine si ma informa in legatura cu toate masurile pe care le lua.
Am avut in subordine mineri facuti in cateva luni de zile sublocotenenti, trimisi la graniceri si bagati in frontiera; dar fie ca deschisesera granita in anumite sectoare, ademeniti de cine stie ce momeli, fie ca nu puteau suporta aceasta viata extrem de grea, au venit la mine sa ma roage sa-i las sa se intoarca iarasi in mina, pentru ca acolo lucreaza opt ore, iar dupa aceea pot face ce vor.
In felul acesta, aparatul politic nu si-a atins scopul. El se baga pur si simplu cu o indrazneala extraordinara in misiunile comandantului de regiment, cauta sa-si impuna parerile si sa comande. Dar nu si-a atins scopul si a fost eliminat.
Generalul Boico colabora strans cu generalul Burca de la Minister, care il tutela. Boico avea unele slabiciuni: avea rude in Ungaria, avea rude si in Rusia... Pentru unele dintre acestea, frontiera se deschidea, rugati fiind ofiterii politici din zona respectiva sa le ingaduie patrunderea in tara pentru diferite nevoi. Bunaoara, aduceau medicamente si se transporta multa sare.
In afara intentiei lui Boico de a-mi lua locul cat mai repede, nu pot sa spun ca ar fi fortat prea mult aceasta nota. Aveam informatii ca nu urmase nici o scoala militara, ca era originar din Radauti, ca acolo fusese birjar si ca trecuse in Rusia, unde se inrolase voluntar si luptase in Spania.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
