Catedrala Casamari din Alvito, de o mare austeritate, presque sévère. Şi totuşi, în dreptul altarului se află un grup statuar - Madona cu pruncul; silueta Fecioarei e colorată, suplă, respiră bucuria umbroasă a maternităţii împlinite, în perfectă contradicţie cu restul ansamblului. Alături se ridică clădirea urâtă, masivă, severă a unui liceu; un frison de groază îmi lunecă pe şira spinării gândindu-mă la Daria şi la anii ei de şcoală care vor veni...
Aici, într-una din numeroasele săli dispuse în jurul catedralei, se vor ţine lucrările unui colocviu pe tema traducerilor. Moderatoare e Maddalena, fiica lui Gerardo, care vine de la Roma şi se lasă aşteptată, evident, vreme de aproape un ceas. Se vorbeşte în italiană, în general, dar şi în franceză, spaniolă şi chiar engleză. Carlos face o dare de seamă cu privire la receptarea literaturii italiene în Spania şi contribuţia personală la traducerea, editarea şi promovarea ei. Eu am glosat în marginea traducerii literale şi a celei literare, dar sugerând şi calea de mijloc, care ar putea salva textul de platitudine, acesta, re-creat fiind într-un alt idiom, primind o nouă înfăţişare, poate chiar mai strălucitoare decât cea originală, cu riscul - asumat - de a-l trăda, desigur. Opriţă stabileşte o dihotomie între autorul egoist şi traducătorul generos. Hans prezintă programele de susţinere a traducerilor şi editării de texte italieneşti în germană. Es Pop opinează că actul poetic este act de traducere..., provocând stupoare în asistenţă. Bazil se laudă, pe bună dreptate, cu ce a reuşit el să traducă şi să editeze la Dacia în iepocă: colecţiile sale de poezie universală, clasică şi contemporană vor rămâne cu siguranţă puncte de reper în istoria editării de carte din România! Primul conflict: mi-am permis s-o corectez pe Marta, care a pronunţat arşaik în loc de arkaik, cuvântul archaïque, drept care m-am trezit cu remarca: "Mai lasă-mă şi tu cu franceza ta de baltă!" Apoi Doina a fost făcută toantă şi uite aşa a urmat un puhoi de invective la adresa noastră, a tuturor scritorilor români (mai puţin Bazil, care e singurul Domn, în opinia ei), a românilor, în general. Doamne fereşte!
La cină ne-am aşezat astfel încât se părea că s-a iscat o falie între grupul nostru şi restul lumii. După întâmplarea cu fericita vorbitoare de franghiară, senzaţia aceasta s-a accentuat, cu atât mai mult cu cât ea nu a contenit să ne blesteme şi să ne vorbească de rău pe toţi (mai puţin pe Bazil, singurul Domn, de fapt singurul care s-a comportat tot timpul ca un desavârşit diplomat). Urâtă poveste!
Tot azi ni s-au alăturat elveţienii: Jacques Meylan şi soţia, Raquel Soares, portugheză, după câte se pare. El e un bătrânel distins, uşor supraponderal, cu părul alb ca fuiorul, iar ea e masivă, oarecum masculinizată. Nu au venit singuri, căci plimbă un căţeluş cu dânşii…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
