Uluitor ce poate face acest veteran al literaturii americane, Don DeLillo, născut în 1936, cu o temă banală: drumul unui miliardar prin New York, către o veche frizerie din cartierul în care copilărise, unde mergea cu tatăl său să se tundă. Nimic altceva. Omul îşi petrece mai toată ziua în limuzină, unde mănâncă, face sex, urinează, e consultat de medic, face o ecocardiogramă, consultă bursa, dă ordine de afaceri, discută cu subalterni pe care îi întâlneşte pe drum făcând jogging, se opreşte rareori pentru câte o vizită scurtă în vreun building care-i aparţine, cum e cel în care îşi întâlneşte proaspăta soţie, de numai douăzeci şi două de zile, poetă şi moştenitoare a unui imperiu financiar - şi încă multe altele. Cartea de cheamă Cosmopolis*) şi este o mică bijuterie narativă, plină de tensiune. Romanul a fost ecranizat în regia lui David Cronenberg, avându-i in distribuţie pe Robert Pattinson, Juliette Binoche, Sarah Gadon şi Paul Giamatti.
Acţiunea se petrece într-o singură zi. Eroul, Eric Packer, magnatul multimiliardar de 28 de ani, deloc fericit cu miliardele sale, singur, deşi are lumea la picioare, are capriciul să se tundă unde o făcea pe când era copil şi intenţia sa declanşează un lanţ de evenimente care vor avea efect şi asupra lui însuşi. Asistă din limuzina pe lângă care alergau bodiguarzii la prăbuşirea yenului pe care îl speculase, dar nu-i pasă, pentru că „poţi să retragi, să ieşi în pierdere şi să revii mai puternic”, „toată bogăţia a devenit bogăţie de dragul bogăţiei... Banii îşi vorbesc lor înşişi”, „un spectru bântuie lumea – spectrul capitalismului.” Cumpără, în schimb, picturi de Marc Rothko, nu contează preţul, chiar şi capela aceluia cu picturi, care aparţine lumii, să fie doar a lui, să o vadă doar el. Pe Fifth Avenue, traficul e încetinit, vehicule blocate şi oameni peste tot, claxoane şi sirene, noian de voci, trece întâi preşedintele cu cortegiul lui, apoi apar protestatari (acţiunile lui legate de yen provoacă furtuni de dezordine) care dau foc maşinilor şi magazinelor, mânjesc totul cu vopsea, metalul sfârâie şi trosneşte, îi distrug limuzina extrem de scumpă, dar el acceptă („protestul e o formă de igienă sistemică”), urmează o înmormânatre care se dovedeşte a fi un spectacol, a unui cânterăţ adorat de erou – iar eroul plânge în hohote –, întâlneşte un român cofetar, Andre Petrescu, căruia îi place să „frişcheze” oamenii celebri, „urmărea directori de companii, comandanţi de armată, vedete din fotbal şi politicieni, le arunca plăcinte în faţă”. Eric meditează la nimicnicia lumii. Ajunge în sfârşit la bătrânul frizer, dar nu se mai tunde, pleacă din nou în noaptea care se lăsase şi în cartierul devenit periculos, după ce îşi trimite la culcare bodiguarzii şi, fireşte, întâlneşte un individ care voia de mult să-l asasineze. „Tu trebuie să mori pentru felul în care gândeşti şi acţionezi.” – adică pentru aroganţă, cinism, autosuficienţă, indiferenţă la tot. Dar în discuţia care urmează, până şi asasinul „îşi pierde interesul faţă de acest om.”
Un roman straniu, despre „viaţa prea contemporană”.
*) Don DeLillo – Cosmopolis, Editura Polirom. Traducere din limba engleză şi note de Veronica D. Niculescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
