Ioan Matei s-a născut în 1960, în Habic, Jud. Mureş, a absolvit Universitatea Bucureşti şi a lucrat în presă până în anul 2007. A fost redactor, şef secţie şi redactor şef adjunct la Zig-Zag (1990-1996), a scris apoi pentru revista Privirea si suplimentele acesteia Aristocrat, Ambient, Arsenal, a publicat în cotidianul Ora, în revistele Oameni în top, Cultura, Luceafărul . Între 2001 şi 2007 a activat ca freelancer la Budapesta, de unde a transmis corespondenţe pentru TVR, Realitatea tv, Antena1, din 2005 până în 2007 fiind corespondent şi publicist-comentator pentru cotidianul Adevărul.
Din anul 2008 conduce Biroul Cultură Scrisă, Biblioteci din cadrul Ministerului Culturii.
Este autorul volumelor Havelii noştri cei de toate zilele (Ed. Tipomur, 2001) şi Românii din Ungaria (Ed. Institutului Cultural Român, 2004). Scrie şi publică proză.
- Cum stăm cu cultura scrisă? Pare că, pe hârtie, toate sunt excelente, dar în realitate?
-N-aş putea spune că Ministerul Culturii se află in situaţia de a pune un diagnostic culturii scrise, şi probabil acest lucru se va vedea la sfârşitul interviului nostru, atunci când se va contura o imagine mai clară despre ce facem noi in aceasta instituţie. Dar pentru a nu ocoli întrebarea, aş spune că la capitolul cultură scrisă stăm aşa cum se vede în librării, acolo unde apar cărţile scriitorilor români clasici şi contemporani, stăm aşa cum se vede la târgurile de carte Bookfest şi Gaudeamus, aşa cum se vede la emisiunile radio si tv pe această temă, la lansările de carte, la diversele gale ale Uniunii Scriitorilor din Romania ori ale revistelor literare şi la multe alte evenimente conexe. Personal sunt mare amator de literatură contemporană şi observ cu bucurie cum în fiecare an apar autori şi titluri noi, romane ori volume de proză scurtă bine scrise, cu abordări interesante şi îndrăzneţe. Sigur este că dintre sutele de autori români publicaţi după 89 se vor alege în timp clasicii literaturii române şi, de ce nu, peste câţiva ani poate că premiul Nobel va poposi şi la noi.
-Are vreun amestec Ministerul Culturii în organizarea unor evenimente, cum ar fi participarea la târguri de carte, dar nu numai? Cât de mare? Cine decide, pe ce criterii, participarea? Are MC specialişti pentru a aprecia estetic?
-Nu doar amestec, ci chiar obligaţii ce decurg din Legea culturii scrise. Ministerul Culturii sprijină financiar an de an târgurile interne de carte, respectiv, Gaudeamus si Bookfest, iar în ultimii trei ani am răspuns şi solicitărilor târgului de carte în limba maghiară de la Târgu Mureş. O altă componentă a activităţii noastre o reprezintă organizarea standului naţional al României la cele mai importante târguri internaţionale de carte, iar aici lucrăm în colaborare cu Institutul Cultural Român. Mai precis, ministerul suportă toate cheltuielile pentru organizarea standului naţional şi prezenţa scriitorilor români la târgurile internaţionale de carte de la Frankfurt, Praga, Budapesta, Leipzig, Ierusalim, Bologna, Istanbul si Salonic. Anul acesta, pentru că România a fost invitat de onoare la Paris, am dat o mână de ajutor colegilor de la ICR la acest prestigios eveniment, iar rezultatele au fost, cred, peste asteptări. În ce priveste criteriile si decizia participării la astfel de manifestări, lucrurile sunt ceva mai tehnice, tin tot de legislatie şi de proceduri, dar şi de bani. Şi ministerul si ICR primesc în fiecare an invitaţii de la majoritatea organizatorilor acestor evenimente, iar decizia participării se ia in functie de importanţa si prestigiul acestor târguri de carte, de oportunitatea prezenţei noastre acolo si, aş spune, deloc in ultimă instanţă, de consistenţa bugetului de care dispunem. Noi suntem prezenti de peste douăzeci de ani la Frankfurt, care este cel mai mare târg de carte din lume, si-aici nu se mai pune problema oportunităţii, dar primim invitatii si din Japonia, din China ori din Quatar. Ei, una e să trimiţi trei, patru scriitori in Germania ori la Budapesta, si alta la mii de kilometri distanţă, deşi cultura română merită cunoscută pe toate meridianele. Referitor la utilizarea unor criterii estetice in activitatea noastră, trebuie spus că acestea sunt incluse, nu explicite. Noi suntem funcţionari publici si lucrăm după legi si proceduri anexate unor legi, în timp ce aprecierile estetice contin o doză substanţială de subiectivism si oricum ţin de competenţa specialiştilor. Să nu se inteleagă de aici că suntem străini de acest domeniu, am colegi absolventi de Litere si limbi straine, de Istorie si Drept, suntem cu toţii conectati la fenomenul literar şi artistic. Insă pentru a evita partis- priurile, lucrăm, ca să zic aşa, cu materialul clientului, adică invităm la târgurile internaţionale de carte scriitori ale căror cărţi au fost premiate de Uniunea Scriitorilor, de revistele literare ori au avut cronici bune la apariţie, au fost, adică, validate de breaslă. Sigur, prioritate au cei traduşi in limba ţării in care se desfaşoară evenimentul, dar e important şi dacă o carte recent aparută si premiată in Romania este prezentă în standul naţional la oricare dintre târgurile internaţionale. Propunerile noastre sunt prezentate ministrului spre aprobare, si pot spune că nu am avut până acum nici o problemă in acest sens. Ceea ce mă face să cred că procedăm corect este şi faptul că între invitaţii nostri se află scriitori din toate generaţiile, poeti, prozatori, eseişti.
-Ce evenimente editoriale poate finanţa MC in ţară si in străinătate?
-Cred că aici merită să facem o paranteză, pentru că multă lume nu este clarificată cu rolul instituţiei noastre. Se vorbeste adeseori despre ce ar trebui să facă ministerul cu prilejul, să zicem, zilei lui Eminescu, ori in alte ocazii când la mijloc se află nume mari din cultura română. Ei bine, trebuie ştiut că Ministerul Culturii face administraţie publică, după toate legile administraţiei româneşti şi europene, şi nu este nici organizator de spectacole şi nici iniţiator pentru astfel de proiecte. Proiecte culturale fac operatorii culturali şi instituţiile specializate, ministerul poate fi partener al acestora prin mai multe modalităţi, în principal prin acordarea de sprijin financiar. Revenind la întrebarea dumneavoastră, vă pot spune că pentru străinătate atributiile noastre sunt limitate, exceptie fac târgurile internaţionale de carte, promovarea culturii româneşti în alte spaţii intrând, în principal, prin lege şi prin fişa postului, în sarcina Institutului Cultural Român. Ei au filiale în multe ţări, au şi personal specializat în acest sens, au programe de traduceri, legea le oferă posibilitatea de a face tot ceea ce trebuie pentru cunoaşterea produselor culturale româneşti dincolo de graniţă. In ţară, în schimb, Ministerul Culturii este prezent la multe dintre manifestarile culturale, fie ca partener în organizarea acestora, fie cu sprijin financiar pentru unele dintre ele. Pentru că îmi permit sa vorbesc doar despre zona culturii scrise, vă pot spune că majoritatea manifestărilor organizate de către Uniunea Scriitorilor din România - Gala premiilor USR, Gala poeziei româneşti contemporane, Festivalul Zile si nopti de literatură de la Neptun, Premiile revistelor România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare etc. – au beneficiat ori beneficiază de sprijinul financiar al ministerului. De asemenea, în ultimii trei ani am derulat un program de sprijin financiar pentru publicatiile culturale, program în cadrul căruia au intrat toate revistele uniunilor de creatori din România, nu doar cele literare.Tot pentru promovarea iniţiativelor din domeniul culturii scrise şi a diverselor proiecte culturale, în subordinea ministerului funcţionează Administraţia Fondului Cultural Naţional, o instituţie creată pe model european, cu proceduri stricte şi transparente, la care pot aplica toti operatorii culturali cu proiecte şi toate editurile care au titluri în pregătire. Aplicaţiile acestora sunt jurizate de comisii formate din experţi independenţi, AFCN asigurând logistica desfăşurării acestor proceduri şi fondurile de care urmează să beneficieze solicitanţii declaraţi câştigători. Cam asta ar fi o mică parte din activitatea şi atribuţiile noastre, însă, trebuie reţinut, nu suntem nici editori să tipărim cărţi, nici nu facem recenzii ori critică de întâmpinare pentru orientarea cititorilor.
-Cum credeţi că poate fi revigorată piaţa de carte din România? Se poate amesteca MC în relaţia dintre editori şi librari?
-Din informaţiile mele, piaţa de carte din toata Europa suferă în aceşti ani din cauza crizei economice, şi nu numai. Puterea de cumpărare scăzută, cartea electronică şi insistenţa cu care media audiovizuală racolează cititori, toate acestea au dus şi la diminuarea pieţei româneşti de carte şi, implicit, la imperativul luării unor măsuri în acest sens. Ceea ce s-ar putea face pentru îmbunătăţirea situaţiei ţine în primul rând de latura economică a acestui proces, şi cred că nu e de competenţa mea să dau soluţii. La fel, relaţiile dintre editori şi librari sunt unele strict comerciale şi ar putea fi reglate prin discuţii şi negocieri între părţi. În funcţie de priorităţi şi de valoarea veniturilor la bugetul de stat, Ministerul Culturii poate sprijini editorii pentru promovarea unei propuneri de reducere a diverselor taxe la cartea tipărită , precum şi alte facilităţi care să asigure funcţionarea optimă a acestui domeniu. Însă toate aceste măsuri vor trebui să aibă girul mai multor ministere şi, în final, guvernul este cel care trebuie să promoveze o hotărâre în acest sens.
- Ce se poate face pentru revigorarea bibliotecilor publice, mai ales intr-o perioadă in care lumea cumpara mai putin cărti? Cum se fac achizitiile pentru bibliotecille publice? Un număr urias de cărti importante nu sunt găsite in aceste biblioteci. De ce? Nu cred că lipsa banilor e singurul impediment...
-Şi aici cred că sunt necesare nişte clarificări. În anul 2002 a apărut Legea nr. 334 privind bibliotecile, si de atunci aceste instituţii se află în subordinea şi sub autoritatea administraţiei publice locale. Sub autoritatea ministerului funcţionează doar Biblioteca Naţională a României, bibliotecile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale fiind gestionate de către structurile aferente din teritoriu, acestea având obligaţia, prin lege, să aloce fonduri pentru achiziţii de carte care să ducă la completarea colecţiilor. Nu ştiu dacă această subordonare este cea mai bună soluţie, însă dacă dăm puţin timpul înapoi ne vom aminti cum în anii care au urmat după 1990, multe instituţii din varii domenii cereau imperativ descentralizarea. Ei bine, pentru biblioteci acest moment a apărut în 2002, prin legea mentionată anterior, însă semnalele pe care le primim aproape în fiecare lună la minister nu sunt foarte încurajatoare. Şi mă refer aici la faptul că mulţi dintre aleşii locali nu înţeleg ori nu evaluează corect rolul bibliotecilor pentru comunitate. Au fost locuri în care unii primari au luat din spaţiul destinat bibliotecii, altele au fost ameninţate cu închiderea, în alte părţi bibliotecarilor li s-au dat şi atribuţii străine pregătirii lor. Noi am intervenit uneori, să spun aşa, pe cale amiabilă, prin nişte adrese în care explicam ce pierde o comunitate prin închiderea ori diminuarea activităţii unei biblioteci publice, însă în cazurile în care nu suntem ascultaţi va trebui să intervină justiţia. Pe de altă parte însă, ca să vă ofer şi veşti bune, vă pot spune că din anul 2009 Ministerul Culturii este partener in programul Biblionet, un program complex prin care Fundaţia Bill & Melinda Gates a pus la dispoziţie aproape 27 de milioane de dolari pentru modernizarea bibliotecilor publice din România.
-Sună interesant! Mai concret, ce înseamnă acest program?
-Biblionet este un parteneriat între Fundaţia IREX (International Research and Exchanges Board), Ministerul Culturii, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice româneşti prin care, iniţial, se propunea dotarea cu calculatoare şi internet a unui număr de aproximativ 1.600 de biblioteci publice, plus instruirea utilizatorilor şi tot felul de alte facilităţi care decurg din nevoile specifice ale comunităţilor respective. Iată că, după aproape cinci ani, programul s-a dovedit atât util încât astăzi vorbim de 2.300 de biblioteci publice din toate categoriile şi din toată ţara care folosesc aceste servicii. Şi nu e vorba doar de serviciile clasice de biliotecă, aici vin oameni care-şi caută şi de multe ori găsesc locuri de muncă pe internt, tot aici vin tărani şi fermieri care aplică pentru fonduri europene şi încă o mulţime de alte beneficii. Ideal ar fi ca după încheierea programului şi retragerea iniţiatorilor, autorităţile publice locale să-l continue în beneficiul lor şi al comunităţilor.
-Acum că am aflat cu ce se ocupă funcţionarul public Matei, poate că ar fi bine să ştim la ce lucrează prozatorul Ioan Matei?
-Din păcate ori din fericire, nici nu ştiu cum să spun, prozatorul Ioan Matei este mult mai leneş şi mai împrăştiat decât funcţionarul public. Am publicat în ultimii ani proză scurtă, mi-am mai încercat condeiul într-un scenariu de film, pregătesc pentru toamnă un volum de povestiri, iar anul viitor sper să pot finaliza un roman. Scriu puţin şi nu foarte uşor, iar faptul că particip, din datorie profesională, la atâtea târguri de carte, în loc să mă mobilizeze mai mult mă pune pe gânduri şi mă face să mă întreb dacă e cazul să mai adaug şi eu încă o carte la milioanele deja existente.
-Nu ţine figura, sună ca o scuză, la muncă!
-Ei, atunci nu-mi rămâne decât să mă ţin de cuvânt şi să vin cu dovezi la termenele promise.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
