Marele poet şi înţelept persan Firdowsi (cca 935 - cca 1020)istoriseşte în "Cartea regilor" povestea lui Burzoe care a ajuns cuîngăduinţa regelui său până în India pentru a căuta o iarbămiraculoasă. Se spunea că dacă faci un amestec cu acea iarbă rarăşi vei unge un cadavru, acel cadavru va învia. Povestea estereluată în postfaţa cărţii "Kalila şi Dimna sau poveştile luiBidpai" (Ed. Polirom 2010, traducere din limba arabă, postfaţă şinote de George Grigore). Dar eroul persan Burzoe, după îndelungicăutări, are o mare dezamăgire: el găseşte misterioasa iarbă,undeva în munţi, prepară poţiunea, însă constată că nu se întâmplănimic. Supărat că a pierdut atâta timp pentru o iluzie, persanul seplânge unor medici indieni care-l trimit la cel mai mare înţeleptal locului. Acesta i-a spus: "Iarba de leac este învăţatul, iarştiinţa, muntele, nesfârşit în bogăţie. Cadavrul este omul lipsitde cunoaştere, căci fără cunoaştere totul este ca şi mort. Princunoaştere, omul se trezeşte la viaţă. Fericit este cel care sesupune muncii. În vistieria regelui se află o carte pe carecunoscătorii o numesc Kalila. (...) De cauţi această carte învistieria regelui, o s-o găseşti, şi va fi călăuza ta cătrecunoaştere" (p. 201)...
Aflăm astfel povestea acestei poveşti care este de-a dreptulfabuloasă: un fulger de candoare, înţelepciune şi poezie carestrăbate Asia şi ajunge încă de acum o mie de ani până în Occidentsub diverse versiuni. Un arhetip cultural, aproape, care ainfluenţat întreaga creaţie medievală.
Surpriză, chiar dacă în cultura română au existat influenţeindirecte încă din vremea lui Cantemir, suntem martorii şibeneficiarii, în anul de graţie 2010, ai primei traduceri din arabăîn limba română datorită eforturilor prof. universitar dr. GeorgeGrigore de la Catedra de limbi şi literaturi orientale aUniversităţii din Bucureşti.
Povestea a avut însă şi o versiune indiană care a ajuns pe tărâmullimbii române sub titlul de "Pancatantra". Compusă după unii autoriîncă din secolul al III-lea î.H. şi adusă la forma cunoscută aziîntre secolele III şi V d.H., "Pancatantra" a fost scrisă, conformtradiţiei, de un brahman numit Vişnu Sarma, însă în versiunileajunse în Europa este atribuită lui Bidpai (Bilpai). În sanscrită"pancatantra" înseamnă "cele cinci principii". Iată care suntacestea (renunţăm la denumirea originală, căci, oricum, nu putemreproduce aici diacriticile specifice): Pierderea prietenilor,Câştigarea prietenilor, Corbii şi bufniţele, Pierdereacâştigurilor, Fapta pripită.
"Pancatantra" este o scriere parenetică, se adresează fiilor deprinţi, este o formă de a-i pregăti pentru guvernare prin iniţiereaîn principiile hinduse ale "Conduitei regale". Stilul esteprietenos, apropiat copiilor, cartea are ca eroi animalele.
"Din punct de vedere structural <<Pancatantr>> estealcătuită dintr-o serie de poveşti-cadru, în care sunt încorporatealte poveşti, într-o succesiune aidoma păpuşilor ruseşti Matrioşka,adică o poveste închide în ea o altă poveste şi tot aşa,ajungându-se, uneori, la serii de trei sau chiar patru. Aceastăstructură se va păstra în toate traducerile şi adaptările sale,impunând acest stil în multe din literaturile lumii." (p.200).
Editura Polirom a decis să publice "Kalila şi Dimna" într-osplendidă colecţie ilustrată dedicată copiilor. În colecţia"Literatura pentru copii" au mai apărut Michael Ende "Poveste fărăsfârşit", "Poveştile fraţilor Grimm", "Cele mai frumoase basmeruseşti", "Cele mai frumoase basme bengaleze", "Basme de pe Tigruşi Eufrat", "Cele mai frumoase basme spaniole", "Cele mai frumoasebasme arabe". Cartea de faţă este editată integral cu un corp deliteră de culoare violet - ceea ce aduce un plus de atractivitateprincipalilor beneficiari, copiii şi tinerii, dar şi ediţiei caatare. Rareori mai vezi astfel de preocupări la editurileromâneşti.
Paradoxal, chiar dacă se adresează copiilor, ca şi "Poveste fărăsfârşit" - roman prin excelenţă iniţiatic pe care numai un om maturavizat îl poate înţelege -, volumul de faţă vizează totodatăpărinţii şi specialiştii întrucât face parte din patrimoniulcultural universal de sorginte sapienţială.
Ediţia românească este făcută după "Kalila wa Dimna" apărută laCairo în versiunea lui Ibn al-Muqaffa şi este plină de avertismentede acest gen: "cel care citeşte această carte, fără să priceapă cecuprinde, fără să-i ştie rostul, fie el tăinuit ori vădit, nu vatrage nici un folos din slovele înlănţuite dinaintea ochilor săi,ci va fi asemenea celui căruia i s-a dat o nucă întreagă, însă n-aştiut la ce ar putea fi bună, fiindcă nu a spart-o. Sau este precumacela care, dorindu-şi să înveţe ştiinţa vorbirii frumoase şicorecte, se duse la un prieten învăţat în această privinţă, căruiaîi mărturisi acest ţel al său. Prietenul îl povăţui să ia o anumecarte în care se arată cum se schimbă cuvintele şi ce forme potlua, iar el se întoarse acasă şi o citi în neştire, fără să încercesă-i pătrundă sensurile. Într-o zi, pe când se afla într-o adunarede oameni învăţaţi şi bine-crescuţi, se încinse la sfat cu ei, însăfolosi un cuvânt nelalocul lui. Unii dintre cei de faţă îi spuseră:Vezi că ai greşit! Nu este corect cum ai spus. Mirat, le răspunse:Cum să greşesc de vreme ce am citit cartea de gramatică pe care oam acasă? Vorbele sale nu făcură decât să-i convingă de neştiinţalui, căci acestea erau foarte aproape de prostie şi foarte departede învăţătură" (p. 7)...
De altfel, autorul versiunii arabe subliniază fără echivoc:"Cititorul acestei cărţi trebuie să ştie că ea se întemeiază pepatru ţeluri: primul ţel este acela că punerea ei pe limbalighioanelor necuvântătoare a avut în vedere înlesnirea citirii eide către tinerii cei dorinici de înveselire şi cucerirea inimilorlor prin vicleşugurile dihăniilor. Al doilea ţel este scoaterea laiveală a plăsmuirii lighioanelor în fel şi chip ca desfătare pentruinimile regilor, care vor ţine să se preumble prin aceleînchipuiri. Al treilea scop este ca în această formă să fie peplacul regilor şi oamenilor de rând deopotrivă, fiind astfel din ceîn ce mai mult răspândită, necăzând în uitare, ci, dimpotrivă,renăscând cu trecerea zilelor, trăgând foloase din aceasta pictorulşi scribul deopotrivă. Iar al patrulea scop şi ultimul îl priveştecu precădere pe filosoful însuşi" (p. 15).
Ecoul acestei cărţi a ajuns până la fabulele lui La Fontaine, pânăla "Povestirile din Canterbury", până la "1001 de nopţi" sau, lanoi, la "Istoria Ieroglifică". Iată de ce, chiar dacă traducerearomânească survine atât de târziu, este realmente un evenimenteditorial care trebuie salutat.
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina)are o licenţă în filosofie (Universitatea Bucureşti) şi un masterîn antropologia spaţiului sacru (Universitatea de Arhitectură ''IonMincu''). Este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea deLitere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile deantropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale şiprofesor de istorie a religiilor în învăţământul preuniversitar. Asusţinut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri,recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale,reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şirealizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principaleleteleviziuni centrale. În ultimii ani a fost editorialist şi editorcoordonator (departamentul cultură-religie) la ziarul ''Adevărul''şi redactor-şef al revistei ''Adevărul literar şi artistic'';ulterior a fost senior editor la agenţia de presă ''NewsIn'',coordonând departamentele de cultură-religie şi media-publicitate.Actualmente semnează o rubrică săptămânală în suplimentul''Aldine'' al ziarului ''România liberă'' şi predă istoriareligiilor la Universitatea Bucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
