Miguel Valverde este nu doar cofondatorul unuia dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume şi un om de cinema extrem de dedicat, ci şi un uimitor de bun cunoscător şi un susţinător sincer al Noului Cinema Românesc. Despre ce înseamnă metabolismul unui festival, din interior, dar şi despre ce înseamnă Cinema-ul astăzi şi despre o viitoare manifestare de amploare la anul, numită Zilele Filmului Românesc, puteţi citi în rândurile care urmează.
- După cei zece ani de existenţă ai Festivalului de Film Independent IndieLisboa, care este perspectiva dumneavoastră de la începuturi până în prezent?
- Când am înfiinţat festivalul, de fapt cu nouă ani în urmă, pentru că am avut două ediţii în şase luni, ideea a fost să creăm cât mai rapid un eveniment care putea avea recunoaştere internaţională încă de la început. Aşa că am lucrat pe plan naţional pentru a aduce un public către festival şi, de asemenea, pe plan internaţional, invitând o mulţime de oaspeţi din toată lumea, care puteau promova festivalul în străinătate. La prima ediţie l-am avut în juriu, de exemplu, pe redactorul-şef de la Cahiers du Cinéma, de asemenea pe unul dintre cei mai mari critici de film din Portugalia şi pe unul dintre cei mai buni regizori portughezi. În plus, am colaborat cu două foarte mari festivaluri de film precum Torino şi Tampere, pentru scurt-metraje şi lung-metraje şi l-am invitat pe John Cooper de la Festivalul de la Sundance, primul nostru erou în materie de film independent. Deci nu am avut mulţi invitaţi, dar cei pe care i-am avut constituiau o garanţie că aveam de gând să existăm şi în următorii zece ani! S-a dovedit o ediţie de mare succes şi, de atunci, am început să creştem în fiecare an şi să organizăm festivalul pe care ni l-am dorit încă din prima clipă. Nu este un festival de ”covor roşu” - deşi avem o mulţime de ”covoare roşii” în festival -, ci este un eveniment mai apropiat de industria cinematografică. Invităm o mulţime de distribuitori, regizori, producători, impresari, jurnalişti, o mulţime de profesionişti care vin aici, la Lisabona, să discute despre film şi care promovează filmul şi creează noi posibilităţi de a realiza un film împreună sau a coproduce un film şi cred că partea esenţială a festivalului este reprezentată de legătura foarte apropiată cu profesioniştii din industria filmului, de selecţia foarte riguroasă şi, de asemenea, de programul puternic interactiv cu publicul, care include dezbateri, mese rotunde, activităţi de tip master-class, work-shop şi o foarte mare selectivitate în privinţa evenimentelor nocturne, programate în cadrul secţiunii ”Indie by Night”, care include spectacole şi concerte variate.
- Care este totuşi profilul specific al Festivalului IndieLisboa faţă de celelalte festivaluri de film independent din Europa şi din Statele Unite, precum Sundance sau Tribeca, de exemplu? Pe fundalul crizei actuale, filmul independent pare să aibă un viitor foarte promiţător.
- Specificul festivalului nostru, caracteristica lui esenţială este exact aceea de a promova cinemaul independent. Dar este destul de dificil să delimitezi exact filmul independent, pentru că în America termenul se referă la filmele care nu sunt realizate cu susţinerea Hollywood-ului, ci în afara marilor studiouri, iar în Europa înseamnă film alternativ, de autor, referindu-se mai curând la maniera liberă, independentă, de abordare şi la ceea ce regizorul vrea să spună. În Asia, în schimb, să fii independent în materie de film nu înseamnă nimic din toate acestea. Unul dintre cineaştii ale căror filme le-am avut de mai multe ori proiectate în festivalul IndieLisboa este Johnnie To, care este o mare vedetă, o instituţie chiar, în Hong-Kong, similară vedetelor hollywoodiene; la Hong-Kong el realizează filme cu bugete mari, asemenea celor de la Hollywood şi acolo nu poate merge pe stradă fără să fie recunoscut. Prin urmare, pare o contradicţie, dar am conceput acest festival ca pe un loc unde se pot vedea cele mai bune filme din lume la momentul acela, cel puţin din punctul nostru de vedere, indiferent de eticheta pe care o poartă, de fapt. Am avut anul acesta, de exemplu, în festival, Spring Breakers, film realizat de un regizor independent, Harmony Korine, dar care are în distribuţie mari vedete americane, precum James Franco, Selena Gomez, Vanessa Hudgens, aşa că e cam greu de dat o definiţie strictă.
- Cum aţi început colaborarea cu TIFF şi cu cinematografia din România? Ce regizori români apreciaţi?
- Pasiunea mea pentru film este legată şi de pasiunea de-a cunoaşte profesionişti adevăraţi din domeniul filmului. I-am întâlnit pe Alex. Leo Şerban şi pe Mihai Chirilov în 1996, la Festivalul de Film de la Algarve, primul în cadrul căruia am lucrat ca programator de filme. Din 1996 până în 2000, în fiecare an, înainte de Cannes, veneau la acest festival de scurt-metraj din Portugalia, ocazie cu care aveam multe discuţii despre cinema, deşi pe vremea aceea eu nu ştiam foarte multe despre filmul românesc. Într-un an am descoperit, totuşi, şi am selectat un film românesc intitulat Ajutor umanitar, regizat de Hanno Höfer. A fost începutul apropierii mele de cinematografia românească şi de scurt-metrajele realizate în această etapă a Noului Cinema Românesc. Apoi i-am reîntâlnit în 2004, când am înfiinţat Indie Lisboa. Cred că în anul următor am văzut Moartea domnului Lăzărescu, la Cannes.
- A fost primul lung-metraj care a atras atenţia lumii internaţionale a filmului asupra cinematografiei româneşti, după ce scurt-metrajele o făcuseră deja.
- Cum am spus, am văzut filmul la Cannes - am fost foarte interesat de filmul lui Cristi Puiu, pentru că îl selectasem la Indie Lisboa şi am fost foarte curios să văd ce filme se făceau în acea perioadă în România şi care erau regizorii români afirmaţi atunci. Îmi amintesc că am căutat în mod special filmele româneşti de atunci şi am descoperit, de asemenea, Marilena de la P7, filmul lui Cristian Nemescu şi am fost cu adevărat impresionat. Apoi l-am descoperit pe Cătălin Mitulescu şi filmul lui, 17 minute întârziere - cred că văzusem deja acest scurt-metraj la Cannes - am descoperit şi scurt-metrajul Trafic, apoi un alt film al lui Cristi Puiu, scurt-metrajul care a fost premiat la Berlin (cu Ursul de aur pentru scurt-metraj, n.m.), Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, pe care el l-a făcut în Elveţia. Iar apoi am devenit foarte interesat de filmul românesc şi în 2008 m-am hotărât să-i dedic o secţiune în cadrul festivalului IndieLisboa. Odată ce cunoscusem acest gen de filme, am vrut să merg în România pentru a afla mai multe despre cinematografia voastră. Datorită sprijinului pe care mi l-a acordat Institutul Cultural Român, am putut merge în România pentru cinci zile şi - ceea ce nu s-a întâmplat în nici o altă ţară -, le-am fost prezentat câtorva dintre cei mai importanţi producători şi regizori români. I-am întâlnit pe Cătălin Mitulescu, Cristi Puiu, Anca Puiu, pe Ada Solomon, Corneliu Porumboiu, Răzvan Rădulescu, oameni străluciţi, pe Adina Pintilie, care m-a impresionat foarte mult, am cunoscut o mulţime de oameni atunci. Au fost cinci zile uluitoare. Am fost, de asemenea, la UNATC, unde l-am întâlnit pe Laurenţiu Damian. Cei de-acolo mi-au propus să urmăresc cinci ore de proiecţie cu cele mai noi filme care fuseseră realizate. Astfel am putut să descopăr nume noi, autori noi, a fost o experienţă foarte intensă. Trebuie să mai spun şi că, în anul dinainte, 2007, ceea ce m-a determinat să organizez acest eveniment dedicat cinematografiei româneşti a fost un film care a câştigat premiul pentru Cel mai bun scurt-metraj la Indie Lisboa. Este vorba despre Lampa cu căciulă, film produs de Ada Solomon şi regizat de Radu Jude.
- Da, cu Gabriel Spahiu, unul dintre cei mai solicitaţi actori ai noului cinema românesc.
- Iar apoi, după 2008, din nou cu sprijinul Institutului Cultural Român, am putut aduce la Lisabona, în cadrul acestui program special, în jur de douăzeci de oameni. Printre ei, toţi aceşti regizori pe care i-am amintit mai sus, plus o serie de autori noi, aşa că am avut o ambasadă de douăzeci de persoane din România, care s-au integrat în festival. Curând, toată lumea era curioasă şi dornică să vadă proiecţiile filmelor româneşti din festival şi să afle ce se întâmplă în Noul Cinema Românesc. De atunci am stabilit o relaţie de lungă durată cu cinemaul românesc, pentru că am fost şi invitat de Mihai Chirilov la Festivalul Internaţional de Film Transilvania să prezint un program dedicat cinematografiei portugheze, la care am participat împreună cu câţiva regizori portughezi. De asemenea, Adina Pintilie a început să lucreze, alături de Cornel şi de domnul Copel Moscu la Festivalul de Film Experimental Bucureşti, iar eu am fost acolo, la prima ediţie, să propun Cel mai bun scurt-metraj din acel an de la Indie Lisboa, iar în anul următor am făcut parte din juriul festivalului. Sunt foarte bun prieten cu Andrei Rus, directorul publicaţiei Film Menu, care mi-a propus să particip la Timishort Film Festival şi care vrea, de asemenea, să promoveze regizori portughezi în România, aşa că acum cunosc o mulţime de oameni din România. Inclusiv pe Gabriel Spahiu, pe care l-am întâlnit la TIFF, mai exact Andrei Rus mi-a făcut cunoştinţă cu el, iar eu l-am invitat să facă parte din juriu în ultimii ani ai festivalului, fiindcă, pentru mine, este un actor dintre cei mai cunoscuţi, am văzut atâtea filme româneşti în care el era dacă nu în rolul principal, măcar într-unul dintre celelalte roluri. Sunt foarte ataşat de România şi în fiecare an urmăresc producţiile care se realizează acolo şi aflu noi nume de regizori tineri sau foarte tineri. L-am cunoscut, de asemenea, pe Adrian Sitaru, regizorul filmului Pescuit sportiv - prezent anul trecut (2012, n.m.) la Indie Lisboa cu scurt-metrajul Petrecerea, care a primit premiul Onda Curta şi pe regizorul Adrian Silişteanu, pe Radu Jude, regizor care a fost prezent în competiţia Indie Lisboa cu Lampa cu căciulă, film premiat, cum am spus, şi apoi cu Cea mai fericită fată din lume, care a primit aici premiul FIPRESCI, apoi, anul trecut, s-a aflat tot în competiţia Indie Lisboa, cu lung-metrajul Toată lumea din familia noastră. Aşa că avem aici o relaţie foarte strânsă cu cinemaul românesc.
- Este foarte interesant ce spuneţi, pentru că filmul este, în România, unul dintre cele mai bune lucruri ale ultimilor ani şi este onorant că oamenii de specialitate din alte ţări situează filmele româneşti pe o poziţie atât de specială şi aleg filmele noastre să fie prezentate în ţara lor. Spuneţi-mi, va rog, cum vedeţi viitorul filmului independent pe plan internaţional? Credeţi că faptul că atâţia oameni descarcă filme de pe Internet este o ameninţare reală la adresa încasărilor din sălile de cinema?
- Convingerea mea este că ceea ce se întâmplă astăzi cu pirateria pe Internet este legat în primul rând de filmele hollywoodiene cu buget mare. Ele sunt cele mai căutate, iar oamenii vor să le descarce imediat după şi uneori chiar înainte de lansare. Cei care practică aşa ceva nu sunt interesaţi de marile filme, de arta cinematografică, vor doar filme cu vedete, pe care le consideră atractive. Dar tocmai pentru că au nume mari, ele au şi buget mare, ceea ce înseamnă că sunt condiţionate de box office, ca să-şi acopere costurile. Dacă, dimpotrivă, rămânem la ideea de film independent, în mod normal acesta are un buget mult mai mic, actorii nu sunt exorbitant plătiţi, pentru că nu sunt mari vedete, iar filmul, neavând efecte speciale şi tehnologie avansată, nu costă atât de mult. Prin urmare, dacă filmul nu costă atât, acest lucru implică, probabil, faptul că nu este atât de dependent de încasări. Ceea ce se întâmplă, de fapt, în Portugalia şi în alte câteva ţări, este faptul că aceste filme independente, nefiind atât de costisitoare, în cazul în care nu sunt lovituri de box office nu pierd atâţia bani. Deci realizatorii lor pot continua să facă filme. Pe de altă parte, pentru că numele de pe generic nu sunt atât de cunoscute, pirateria nu prea e interesată de ele. Deci oamenii nu prea sunt interesaţi, mai ales că, dacă filmul e vorbit în română, portugheză sau chineză, de exemplu, este mult mai greu de gasit o subtitrare. Deci, în materie de film independent, dacă ai un public numeros, nu extrem de numeros, ci suficient, poţi de fapt să câştigi bani cu filmele pe care le-ai făcut. Iar publicul care iubeşte filmele de acest gen încă preferă să le vadă într-o sală mare, la cinema. Nu sunt cei cărora le place să stea acasă şi să le vadă pe un ecran micuţ, pentru că filmele adevărate te fac mai degrabă să gândeşti decât să priveşti efecte speciale.
- Da, este vorba despre atmosferă, întuneric şi linişte, fără telefoane şi zgomote… Cinefilii, cred, sunt un fel de gourmet ai filmului, iar block-buster-ele fac parte, mai curînd, dintr-un cinema fast food. Pentru cinefili, filmele de artă sunt cele speciale, care au savoare. La urma urmei, este un echilibru în toată povestea asta.
- Exact. Şi este normal să fie aşa, pentru că filmul este o artă nouă, are doar o sută de ani şi un pic, nu este ca pictura, sculptura şi celelalte arte, care sunt mult mai vechi. Iar acum intrăm, probabil, în cea de-a doua fază a artei filmului. Cinemaul, în ultimii cincizeci de ani, a avut concurenţa televiziunii. Ceea ce i-a făcut pe oameni să înceapă să meargă la cinema a fost foarte important, pentru că televiziunea situează totul la alt nivel. Dar acum oamenii părăsesc şi televiziunea, pentru a se uita pe Internet. Deci cinemaului îi rămâne să se conecteze în alt fel la toate acestea. Şi cred că o va face, pentru că arta, în general, incluzând cinematograful, a fost întotdeauna conectată la spiritul timpului, aşa că sunt convins că trebuie să înţelegem şi să fim capabili să receptăm cum se cuvine toate aceste contradicţii ale lumii filmului. Iar dacă vrem să promovăm cinemaul, trebuie să fim deschişi, de asemenea, la un mod diferit de a privi filmele. Acum ştim să vedem filmele în acest fel, dar nu mi-aş fi imaginat niciodată - de exemplu - acum douăzeci sau treizeci de ani că putem merge la un muzeu şi putem vedea mai mult decât nişte picturi. Iar acum putem vedea la muzeu filme, imagini în mişcare ş.a.m.d. Aşa că cinemaul este ceva ce se pliază pe spiritul timpului. El va avea în viitor foarte multe elemente diferite faţă de cele de azi şi noi trebuie să fim capabili să înţelegem că filmul înseamnă o mulţime de lucruri noi...
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
