În The Death of Sir Walter Ralegh (1975), text consideratadesea de critică mai mult un poem în proză decât un eseupropriu-zis, Paul Auster* se opreşte asupra momentului în careRalegh se întoarce în Anglia după misunea sa eşuată de a descoperiaurul ascuns al indienilor din coloniile spaniole ale LumiiNoi.
Miza călătoriei sale fusese, însă, mult mai mare, căci desuccesul acestei întreprinderi depindea însăşi viaţa sa, cruţatădoar în scopul măririi semnificative a averii Coroanei Britanice.Textul acesta, la fel ca, de alfel, şi eseul ulterior, TheInvention of Solitude (1985), oferă o cheie esenţială pentruinterpretarea coerentă a operei scriitorului american, trasând cuclaritate marile teme pe care nu numai proza acestuia, ci şivolumele sale de poezie le vor aborda, fie că e vorba de dejacelebra Trilogie a New York-ului (1986), de Mr.Vertigo (1994) sau de lirica din Disappearances (1988)ori Ground Work (1990): limitele limbajului în lumeacontemporană, importanţa coincidenţelor în existenţa umană,căutarea - a tatălui sau a identităţii - şi, mai ales,singurătatea. Solitudinea, dorită sau nu, devine, astfel,asemănătoare cu acea via negativă din teologia apofatică, devreme ce, nu o dată, personajele cărţii o percep drept mijloculesenţial (sau chiar singurul mijloc) "prin care putem să înţelegemexact ceea ce suntem. Sau ceea ce nu suntem."
Eseul dedicat lui Walter Ralegh este, apoi, şi un răspuns dat,peste ani, lui William Carlos Williams şi textului acestuiaintitulat Sir WalterRalegh (1925), inclus în volumulIn the American Grain, colecţia de meditaţii asuprafigurilor reprezentative din istoria Americii. Iniţiativa luiAuster e uşor de înţeles dacă avem în vedere faptul că influenţacea mai profundă asupra tuturor scrierilor sale este cea aexperienţei imagiste şi a dezvoltărilor ulterioare ale acesteia -evident, mai ales permanenta tendinţă de explorare a problemeiidentităţii. Iar pentru ca această explorare să fie efectivă, enevoie de o perioadă de retragere în solitudine, de aici atât defrecventa temă a singurătăţii în propria sa poezie, de la primelevolume de versuri şi până la cele mai recente: căci, oricât deparadoxală ar putea să pară afirmaţia, în conformitate cu concepţialui Auster, doar singurătatea permite înţelegerea importanţeicomunităţii, a legăturilor sociale şi a adevăratului fundament alrelaţiilor interumane. Iar singurătatea are nenumărate forme, fiindimplicată, de exemplu, chiar în numele pe care, într-o anumităepocă, îl poartă cineva. Şi care îşi dezvăluie adevăratelesemnificaţii numai şi numai într-o anumită epocă, nicidecumînainte.
Pe de altă parte, poezia lui Paul Auster poate fi privită şi cao nouă tentativă de înţelegere a proiectului deconstructivist, atâtde discutat în ultimele decenii în Statele Unite ale Americii.Căci, dacă varianta iniţială a lui Derrida a fost prea frecventinterpretată ca implicând o negare necesară, mai degrabă decât oresituare adecvată a subiectului luat în calcul, Auster abordeazăacest aspect prin intermediul problemei identităţii, dar pornind dela imaginea un text mereu recontextualizat; el reuşeşte, în acestmod, să nu intre sub incidenţa acelor critici care susţineau căgândirea poststructuralistă postmodernă ar combina tendinţeledivergente ale modernismului în cadrul unei noi lecturi - sauinterpretări (fie ea şi una partizană) - a lui Nietzsche.
Lirica lui Paul Auster evidenţiază mereu impulsul de areinstaura statutul mai vechi al subiectivităţii, excluzânddetaliile prea clar legate de viaţa de zi cu zi, încercând, astfel,să afirme, iar şi iarăşi - într-un mod asemănător cu cel în careAuster însuşi îl parafraza pe Georges Bataille - "doar mareleadevăr al vieţii şi posibilităţile lui excesive." De aici şiaşa-numitele "scenarii ale negaţiei" prezente în opera sa, iarpoemele din ciclul Disappearances sunt doar un exemplu înacest sens.
Doar adoptând aceste practici şi strategii lirice, poetul vaavea cu adevărat posibilitatea de a se apropia de un nou tip deepifanie ce dă semnificaţie operei într-un mod asemănător - deşiperspectiva e diferită - cu cel ce poate fi identificat în liricaatât de austeră a lui Paul Celan (din anii de după război) sau, pealocuri, chiar în dramaturgia lui Samuel Beckett.
*) Paul Auster, Collected Poems, Overlook Press,2007
RODICA GRIGORE esteconferenţiar universitar,Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, disciplina Literaturauniversală şi comparată; licenţiată (1999) şi doctor în filologiedin anul 2004. Volume publicate: Despre cărţi şi alţi demoni(2002), Retorica măştilor în proza interbelică românească.Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G.Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007),Literaturauniversală şi comparată. Puncte de reper înevoluţia romanului universal (2008), Evoluţia formlorromaneşti. Între modernism şi postmodernism (2008). Traduceri:Octavio Paz, Copiii mlaştinii. Poezia modernă de la romantism laavangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglindaceluilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bardin Brooklyn. Nuvele şi povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiua Uniunii Scriitorilor). Coordonează şi realizează (în colaborare)antologia de texte a Festivalului Internaţional de Teatru de laSibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri:Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007),Energii (2008), InOvaţii (2009), Întrebări(2010). A publicat numeroase articole şi traduceri în presaliterară românească, colaborând la revistele: "Cultura","Contemporanul", "Adevărul literar şi artistic", "Euphorion","Saeculum", "Scrisul Românesc", "Viaţa Românească" etc. O scurtăantologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005,2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent lapublicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic,Peru si Venezuela.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
