Amiciţia pare forma cea mai perfidă a unor relaţii umane. Cuamicul bei o bere, spui bancuri, împărtăşeşti unele - nu multe -gusturi comune, împarţi chiar şi micile taine ale inimii, alesufletului, ale vieţii. Poţi merge până la a schimba cărţi orivizite de familie.
Aflată la mijloc de drum între cunoştinţă şi prietenie, amiciţianu păstrează convenţionalismul primeia, dar nici nu ajunge laprofunzimea morală a celei de-a doua. De aceea, amicul se considerăadesea chiar îndreptăţit să îţi facă nişte porcărioare. De te veiface că nu sesisezi, va merge mai departe. De vei încerca să ieilucrurile în serios, fie pentru a le pune la punct, fie pentru a lepune chiar punct, amicul o va da pe glume, apoi pe coardasentimentală - "Nu suntem noi amici, cum să te superi pe aşa ceva?Ştii doar cât ţin la tine!" -, sfârşind prin a face gestul desupremă împăcare: "Hai ca dau eu berea azi!"
Zgmotoasă, superficială, glumeaţă până la a arunca totul înderizoriu, amiciţia este exonerată de normele mici ale bunului-simţşi de legile majore ale moralei. Amicul sare repede peste fazacunoştinţei, tutuindu-te chiar înainte să ştie cum te cheamă. Areel standarde de topire a nesuferitelor formule de politeţe pe carele duce în dispreţuitoare familiarisme: de la "nea", la "prietene,iubitule, bătrâne" sau la diminutivarea tuturor acestora pentru careducerea ta la minuscul, la un "ce" neînsemnat, să fie şi maiaccentuată.
El ştie să se facă util - te acoperă în faţa şefilor când e cazulsă te scoată la o bere, e gata să jure în faţa nevestei ori iubiteică el te-a ţinut la o şuetă în seara în care ai ajuns târziu acasă,îţi vinde ponturi, mărunţeşte bârfe care te pun în gardă. Învremurile lui bune, nu ezită să te sune fără motiv, să îţi aducă oaspirină dacă eşti la pat sau chiar să îţi facă mici cumpărături.Toate acestea le face cu zâmbetul pe buze - căci un amic e mereujovial şi serviabil ca un chelner hârşit în meserie. Dar, asemeneachelnerului, te arde la nota de plată.
Amicul păstrează în el o doză imensă de frustrare vizavi degesturile pe care le-a făcut mai ales fără să i le ceri. Mestecă înel atâta ură, încât nu s-ar putea compara cu niciun duşmandeclarat, pe faţă, în ce priveşte planurile de a-ţi plăti poliţele.Amicul nu iartă, memoria lui este perfectă, iar dacă pestefrustrările generate de momentele în care s-a simţit umilit pentrucă a făcut ceva pentru tine poate trece, nu îţi va ierta şi nu vatrece niciodată peste umilinţa de a fi apelat el la tine, iar tu,fără să îţi dai seama, te-ai condamnat singur ajutându-l.
Cei mai necruţători în răzbunări, în plătit poliţe, sunt amiciiliterari. De la băutul unei beri, de la o pălăvrăgeală pe mess, latelefon sau pe o terasă, ajungi să crezi că băiatul e nu numaisimpatic, ci şi parcă talentat, dar nedreptăţit. Amiculcredibilizează o oarece conspiraţie împotriva cărţilor sale, desprecare se tace sau sunt clasate uneori în categoria celor proaste,dacă nu cumva "cea mai proastă carte a anului", este sărit lapremii cu toate că - afli mai târziu - i-a scos la cârciumă pe toţimembrii juriului, s-a făcut util pentru cei care pot pune o pilăpentru obţinerea mult râvnitului premiu.
Te ia părtaş la propriile lui convingeri, "Spune şi tu dacă nu-i ocarte bună", pentru ca după aceea să ţi le atribuie. Starea luifundamentală în aceste momente este de agitaţie febrilă,incoerentă, bineînţeles. E clipa în care îţi pregăteşte o mareporcărie, ceva care să te lovească din plin. Amicul a pus cap lacap, dacă nu cumva chiar tu ai făcut imprudenţa de a le destăinui,informaţii, fapte aparent fără legătură şi ţi-a aflatsensibilitatea, punctul de pe corpul, din mintea, din sufletul tăucare abia atins doare al naibii de tare.
Acolo va lovi. Va da şi apoi, ca orice laş, va fugi. Va încerca săte evite în orice împrejurare, îţi va trânti telefonul în nas. Îşiva răzbuna toată umilinţa lui, de care nu tu te faci vinovat,împrăştiind cele mai murdare vorbe despre tine. Va găsi, evident,alţi amici cărora să le distribuie murdăriile, iar aceştia vorcrede. Pentru că amicii au o mare disponibilitate de a credemurdăriile.
Micimea sufletească se asociază de cele mai multe ori cu o staturăde pigmei. Dizabilitaţi pe verticală, după cum zice Gardner înlimbajul corectitudinii politice, ei sunt în acord cu staturamorală. Asemenea unor scame morale, le cureţi greu de pe hainaexistenţei tale.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţiide Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al AcademieiRomâne (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fostpremiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul"Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentrujurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj",în Ziarul de Duminică.
Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor dinBucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
