Ziarul de Duminică

Reality Book – un jurnal al sărăciei/ de Ziarul de duminică

Reality Book – un jurnal al sărăciei/ de Ziarul de...

Autor: Ziarul de Duminica

28.03.2013, 23:52 75

Paul Tannacui

Trăind pe credit

Editura Brumar

Prefaţă de Constantin Lăcătuşu. Paul Ţanicui, ajuns Paul Tannacui a fost vânzător de cărţi, marochiner, săpător de fântâni în fosta Yugoslavie, comerciant ambulant, topitor de plumb într-un atelier de vitralii, copywriter în diverse agenţii de publicitate, iniţiator, dezvoltator şi producător al proiectelor Iagalo, Shukarşi Shukar Collective şi, în fine, în momentul de faţă, scenarist şi regizor. Cartea de faţă e un fel de manual de supravieţuire  pentru ieşirea din criză, înţeleasă ca sărăcire, în care prezentul se scrie pe măsură ce se desfăşoară.

 „Aş putea oricând să scriu un manual de supravieţuire pe munte, în Himalaya sau pe gheţurile Groenlandei - scrie în prefaţa sa Ticu Lăcătuşu. Nu m-aş încumeta însă niciodată să scriu cum e să supravieţuieşti unei depresii financiare care te apasă zi de zi, pe parcursul mai multor ani. Au fost perioade în care aveam chiria neplătită pe două luni, contoarul de gaze luat (timp de şase luni în care am prins iarna din plin), datorii la cămătar, nu mai aveam credit la telefon, internetul tăiat, raţionalizam ţigările la cinci pe zi în condiţiile în care fumez aproape 30. Dar aveam un prăjitor electric, pliculeţe de supă instant, biscuţi populari, câţiva prieteni care mă mai împrumutau, o florăreasă în piaţa Amzei care-mi dădea flori şi scrisul zilnic la această carte.

Trăind pe credit e reality book, după cum spune cel care a scris-o.E cartea care se scrie pe măsură ce se-ntîmplă. E textul non-fiction în care autorul îşi face propria fişă de observaţie şi-n timp real. Te ajută să-ţi vizualizezi locul în lumea reală, te organizează şi te echilibrează, îţi oferă consultaţii gratuite în contextul în care busola ta nu mai arată nordul. De la definirea pe categorii a etapelor sărăcirii, la tehnici de supravieţuire incluzînd coşul zilnic şi tacticile de evitare a conflictelor cu cei din jur în asemenea situaţii. «N-am urcat nici un munte cum n-am coborît în nici o peşteră, spune Paul Ţanicui. Dar sunt unul dintre aceia care a trăit en-gros această experienţă şi are oportunitatea s-o livreze en-detail celor interesaţi»”.

Cartea îşi trece prin toate etapele sărăcirii, de la cea benignă, la cea severă, şi mai departe, la cea malignă – cum le numeşte autorul. Îl vezi cum se tocmeşte cu neruşinare, cum nu-şi plăteşte dările, cum reduce porţiile, cum insistă, cum se împrumută şi reîmprumută, cum dă chix, cum îl feresc toţi, cum se străduieşte să se resusciteze. Ce-i rămâne de făcut? Nimic mai simplu, să se adapteze. Şi să scrie. Rezultatul? Trăind pe credit e un autentic jurnal al crizei, în care autorul se observă în timp real. Jurnalul e dublat de consideraţii legate de etapele crizei, de metode de evitare a conflictelor, de reţete de negociere şi reducere a cheltuielilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO