De vreo cinci ani, la CafeneauaMuzeului Literaturii Române, weekendurile au fost acaparate demanifestări literare. Sigur, se citeşte preponderent poezie, dar amasistat şi la lecturi de proză care au capacitat publicul. Vinerileliterare de la Cafenea au un farmec aparte. Este meritulamfitrionului, Traian T. Coşovei, care are «organ» la poezie,aducând aici poeţi, poeţi adevăraţi, din generaţii şi formulediferite, şi care creează o atmosferă amicală, destinsă şi distinsăin acelaşi timp.
Totodata, observ cum şiscriitorii noştri se profesionalizează in astfel de lecturi publice- işi selectează texte care au impact atunci când sunt rostite, auinvăţat arta de a plăcea publicului, de a fi lejeri şi ceremonioşiin doze farmaceutice, ştiu să impună ingredientele care să farmece,alungând de tot plictisul. La ultimele două seri de poezie, sala afost arhiplină. Au venit special pentru recitalurile poetice ori aufost prinşi pe loc de inceputul acestora. Si unii şi alţii au fostacaparati, seduşi de poezie şi au instalat o linişte caldă,curioasă şi aprobatoare.
Ioan Es. Pop şi-a lansat aici,la Cafenea, ediţia a doua, după 15 ani, a volumului său «Ieudulfără ieşire», volum ce ţâşnea in 1994 cu forţa unui sprinter carelasă plutonul după primii metri in urmă. Despre poet şi volum s-auspus/scris lucrurile esenţiale. Poate insistenţa de a-l aşezaintr-o generaţie şi de a vorbi de tânărul poet (chiar şi la debut!)mi se par a fi nepotrivite, limitative in cazul său. «Ieudul fărăieşire» nu are atributele unui volum de poezii in care să decelezivârsta ori aparteneţa mai mult sau mai puţin obedientă la o mişcarepoetică a autorului. Impresia puternică pe care ţi-o lasă poezialui Ioan Es. Pop provine tocmai din nedatabilitatea ei, ca şi dinlipsa oricăror semne ale acţiunii, ale efortului de a scrie. O vocerosteşte, povesteşte ceea ce pare că a intrerupt de rostit, depovestit intr-un alt timp, rememorează secvenţe din viaţa deodinioară aparent fără nici o intenţionalitate de a face poezie. Oviaţă atroce, sufocantă, dezumanizantă capătă valenţele condiţieiumane aproape insesizabil in curgerea textului. Ea se sublimează,transcende realul şi ne aşază in meta-fizică, intr-o i-realitatecare este a zilei de ieri şi a celei de mâine, a năpăstuiţilor dincăminul de nefamilişti de pe strada Olteţului 15, dar şi a oricărornăpăstuiţi ai acestei lumi. Totul se petrece insă firesc, natural,ca şi cum ar fi de la sine inţeles - şi de exprimat - că intr-oastfel de lume "viaţa se bea şi moartea se uită". In lectura luiIoan Es. Pop, această naturaleţe este şi mai evidentă. Chiar dacăurmăreşte textul, senzaţia este de spunere, nu de citire saurecitare, ceea ce urmează să auzi este exact ceea ce intuiai că vaveni, ceea ce era intuit când citeai singur este acum pe faţăexprimat: se revarsă din glas o blândeţe hristică faţă dedezmoşteniţii vieţii. După 15 ani, "Ieudul fără ieşire" este la felde proaspăt, de nou ca la moemntul debutului. Şi va fi la fel şidupă 15, şi dupa alţi 15, şi dupa alţi-alţi 15 ani.
Lectura lui Ioan Es. Pop păreacă a ridicat stacheta serilor literare la un nivel greu de atinsatât ca audienţă, cât şi ca impact poetic. E loc sub soare pentrupoezia de valoare, de mare valoare! Diversitatea este necesară, darea nu dezbină, ci uneşte.
Lucian Vasilescu a venit cuvolumul "aproape.atât de departe" şi cu versiunea sa in limbaengleză "close. so far away". A venit nu numai cu un alt mod de aface, de a gândi, de a exprima poezia, ci şi cu alt fel de a spunepoezia. Prezenţa actului de a scrie, prezenţa celui ce scrie devinelemente ale realului in poezia lui Lucian Vasilescu: "am scris cerşi cer s-a făcut, altădat-am scris soare şi s-a făcut/ lumină. ammai scris verde şi s-au făcut copaci. am scris spune-mi/ tu aicitit şi taci. am scris albastru. şi-a fost mare cu valuri. amscris/ corăbii şi s-a stârnit vântul, am scris vino - m-a inghiţitpământul./ am scris despre tine, ai aflat că eşti, şi lumea s-aacoperit cu poveşti/ de dragoste, dulci şi amare, ca gustul pieliitale atunci când ieşi din/ mare. am scris cuvântul mereu şi m-adojenit dumnezeu. am scris/ impreună şi te-ai ascuns in parteanevăzută, pe lună. am scris vreau/ dar nu pot. am scris noi şi aiplecat de tot.// ce hârtie frumoasă, ce dreptunghi alb desăvârşit,pe unde te-am căutat/ de la inceput la sfârşit, de la cer lapământ, zi după zi, cuvânt de/ de cuvânt.// ce lume frumoasă,incăpătoare. ce hârtie albă sfâşietoare".
Poezia lui Lucian Vasilescu esteuna a disperării escamotate in jovialitate şi histrionism.Suferinţa este indecentă in public ca şi in poezie. Versul,cuvântul se comportă asemenea unei lespezi ce presează asuprarealului spre a nu-l lăsa să iasă la suprafaţă pentru că ar producemai multă durere. Aşa şi-a şi spus versurile: mereu gâtuit de oemoţie profundă, căreia nu voia să-i dea voie săizbucnească.
Dacă lectura lui Ioan Es. Pop afost insoţită de muzica lui Mircea Tiberian şi de voceaexcepţională a Luizei Zan, Lucian Vasilescu a făcut tandem cucolindele lui Ion Zubaşcu. Cu colindele alea maramureşene,autentice, cutremurătoare, amintindu-ne că vin Sărbătorile şizăpezile şi albul care ar trebui să ne purifice şi, poate, să nefacă un picuţ mai buni.
CONSTANTINSTAN(n. 28 iulie1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) aUniversitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentruromanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" SatuMare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalismcultural.
Este prezent de la primul numar,saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul deDuminica".
Este presedintele sectiei Proza aAsociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
