Sebea! In România, cetăţeanul obişnuit nu are prea multe soluţiiatunci când iese in oraş. Plimbările prin parc au aura resemnării,sindromului de prepensionare. La noi, parcul nu e un spaţiu, ci unloc de trecere.
Dacă nu vezi preadolescenţigălăgioşi in grup şi dezorientaţi de pulsiunile erotice când suntdoi pe câte-o bancă, desigur cât mai ascunsă, atunci e sigur că veiobserva mămici cu copii (mai nou, parcurile sunt pline de bone cucopiii mămicilor care probabil acasă işi fac somnul deinfrumuseţare după câte-o ieşire la club cu "fetele") sau oameni ceau pasul intins şi privirea intoarsă către ei inşişi.
La teatru sau la cinema, omuliese programat: işi ia bilet din timp, se proiectează pentrueveniment, e un ceremonial in a te duce la un spectacol, in niciuncaz, plictisit de viaţa de-acasă, nu ieşi pur şi simplu la teatru!Aşadar, programat sau nu, când iese in oraş, când pleacă de laslujbă şi aţa nu-l trage către casă, românul intră intr-o cârciumă.Indiferent cum ar arăta, indiferent ce specific are, indiferent căe la un subsol, intr-o casă veche, boierească sau la un parter debloc, spaţiile astea au acelaşi specific: duhnesc a mahoarcă şi abăutură din prea mult revărsată, astfel incât şi de ai consuma doarun suc sau o apă plată, din ele ieşi tot mahmur.
Fundamental, cârciumile suntlocuri unde oneştii cetăţeni vin cu cele mai curate gânduri - săpetreacă un ceas - şi pleacă dacă nu covârşitor beţi, oricumiritaţi, surescitaţi. Cei mai mulţi işi jură că e ultima dată cândvor mai călca intr-un astfel de loc, uitându-se, ca milogul, intraista goală a unei după-amieze, seri şi uneori chiar nopţi. La cebun am stat eu atâta vreme acolo, se intreabă omul. Băutura eproastă, discuţiile sunt aceleaşi, eu insumi nu am făcut decât sărepet ceea ce fac ori de câte ori ajung acolo, am cheltuit ogrămadă de bani, iar in locul unei binecuvântate relaxări, amcăpătat dureri de cap, cocleală in gură şi o persistentă stareproastă.
Cel mai adesea, in cârciumi setoacă politică şi literatură. Nu ştiu ce au a-şi spune clienţiifideli ai cluburilor de noapte şi de lux, pentru că publicaţiilemondene ne spun numai cine cu cine a fost, cine s-a imbătat maicrunt.
Niciodată nu am citit ce vorbescalde Iri, Moni, Andreele sau Senzualele la reuniunile lor. Suntconvins că in niciun caz nu vorbesc despre literatură, pentru cămulţi dintre ei nu cred că au aflat că există un aşa "animal" pelumea asta.
Nici de politică nu vorbesc,pentru că politica nu le afectează viaţa. Legănându-se ca plopuldin faţa blocului meu când vine câte o vijelie, băieţii şi fetelevesele de prin barurule astea au o singură politică: "distracţie,frate, distracţie la maxim", urlă ei in microfonul intins de o junăreporteriţă, indiferent că petrecerea aia e de 1 Mai, Paşte, Sf.Valentin, Dragobete sau... 30 februarie!
Aşadar, numai in cârciumilepopulare se dezbat şi se croiesc planuri cu şi despre literatură şipolitică. Observ o scădere, aş zice dramatică, a preocupărilorlegate de fotbal. De unde până mai acum câţiva ani tot omul aflatpe o terasă poftea la un televizor care să fie pus pe câte-opartidă, acum dacă se mai iscă o mică vorbă despre ce a mai făcutşi ce-a mai dres campionatul nostru! Literatura şi politicastârnesc aceleaşi reacţii: impart comesenii rapid in două tabere,antagonice şi ireconciliante. Eşti pro sau contra, altă cale nuexistă. Eşti pro sau contra Băsescu aşa cum eşti pro sau contraCărtărescu. In general, orice nadă aruncată de unul agaţă imediatpartizani şi contestatari, toţi la fel de aprigi. Unii se trezescintr-o tabără sau alta numai pentru că nu vor ei să aibă ăiadreptate. Dezicerile de convingerile de până ieri sunt la ordineazilei: "Eu, mă, când am fost eu fanul lui X?"
Se ajunge rapid la trecut, iarde aici la atacuri la persoană. Nimeni nu e fără pată pe lumeaasta: unul a scris poezii patriotice, altul nu a publicat pentru căa fost contra regimului şi cum ălălalt a trăit in regimul ăla seface vionovat că n-a publicat şi el, un al treilea işi aduce amintecă pe el l-au dat afară din cine ştie ce slujbuliţă in timp ce alpatrulea nu a fost dat afară, deci e clar, limpede că a fostsecurist, pentru că numai pe securişti nu-i dădea nimeni afară. Nuştiu dacă există pe lumea asta un loc al celor mai absurderaţionamente ca la cârciuma românească! Injurătura, aia la propriu,nu la figurat, nu pe ocolite, ajunge să fie un argument debun-simţ: cel puţin e o revărsare a unei gândiri, a unei atitudinifaţă de tine ţinută mult timp cu capul sub apă şi care sare,ţâşneşte acum direct proporţional cu puterea cu care a fost apăsatăin lichid.
Lumea şi spectacolul cârciumiinu şi-au prea croit drum in literatură. Când ajunge in faţa paginiialbe sau a computerului, românul client al cârciumilor devinehieratic, existenţialist, are misticime şi trece viaţa prin filtrulartei aşa cum ruşii trec spirtul medicinal prin pâine ca să ajungăla alcool. In România se bea mult in viaţa de zi cu zi şi foartepuţin in literatură. Şi zău că nu inţeleg de ce!
CONSTANTINSTAN(n. 28 iulie1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) aUniversitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentruromanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" SatuMare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalismcultural.
Este prezent de la primul numar,saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul deDuminica".
Este presedintele sectiei Proza aAsociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
