Inainte de a intinde mâna sprecafeaua de dimineaţă, pipăim locul unde am lăsat telecomandaaseară. Noi, românii, suntem ceva mai modeşti şi cei mai mulţi avemun singur aparat, pus, de obicei, in sufragerie, pentru uzulintregii familii. De aici, un nou simbol al puterii: priviţi, cândsunteţi in vizită la nişte amici, cine ţine telecomanda şi veţi ştisigur cine conduce familia.
In consecinţă, apare şi o nouăsursă de conflict - meciul bărbatului sau filmul nevestei, amândouăcontra MTV sau oricărui alt program care difuzează muzică pentrucel mic? Dacă nu am ajuns incă să ne instalăm televizoare şi inbucătărie, este din pricina faptului ca mulţi români sunt trăitorila bloc, iar acolo abia de incape gospodina, care, pentru a avealoc, trebuie să facă felurile de mâncare pe rând, cratiţeleexcluzând mixerul, iar toate impreună excluzând tava in care sepregăteşte friptura. Dar, pas cu pas, in camera adolescenţilor şichiar şi a copiilor apare un televizor, marcând decisiv rupturadintre generaţii: alte programe nu inseamnă numai alte preferinţeci şi alte mentalităţi, alte valori, alte tipare comportamentale.Televizorul ne marchează viaţa, dar ne-o şi conduce. Nu prin ceeace aflăm, ci prin ceea ce vedem. Avem un vag control asupramesajului pe care ni-l dorim exprimat şi nici un fel de controlasupra multiplelor mesaje subliminale transmise şi receptate. Maiales ele presează asupra noastră pentru că selecţia şi descifrareasunt strâns legate de universul cunoscut, de aspiraţii şi, nu inultimul rind, de fondul cultural. Puţini au capacitatea de a fiatenţi la mai multe lucruri deodată. Atenţia distributivă se educăşi a privi la televizor nu este un dat natural, in firea omului,astfel incât unii rămân pironiţi pe decolteul prezentatoarei, alţiicu ei pe fundalul emisiunii unde mai mereu se petrece ceva,sesizând intr-un târziu ca nu au ascultat ce s-a spus până-atuncisau le-au rămas in minte cuvinte ori numai sintagme. Astfel, ceeace se doreşte a fi o construcţie coerentă a realităţii este odezordine a ei atât in informaţii, cât şi in valori: când treijurnale de ştiri incep principalul program informativ cu nunta lui"Iri şi Monica" in detrimentul războiului din Liban nu este doar oglumă proastă, ci si o răsturnare a valorii de informaţie aştirilor şi, totodata, o invitaţie implicită spre derizoriu,superfluu, mizerabilism. Jurnalismul care cultivă senzaţionalultrebuie să respecte un principiu de fier: el este ca o lupă,măreşte monstruos detaliul unui eveniment, dar nu deformează. Innenumărate cazuri asistăm la o deformare monstruoasă aevenimentului pentru a-l face senzaţional: Irinel nu este niciprinţul de Monaco, nici Larry Flint, nici măcar cel mai bogat om alRomâniei, după cum Monica nu este Miss Univers sau nu ştiu cefotomodel celebru. Mai mult, viaţa lor nu are nimic spectaculos, bachiar cei doi işi poartă izmenele in public, plătind de multe oriapariţiile in media, aşa incât n-au descoperit jurnaliştii secretulsecolului pe gaura cheii de la baie. Evenimentul era la fel debanal ca o conferinţă de presă in care nu s-a spus nimicnou.
Insist asupra acestor detaliipentru că, vom vedea, ele au un corespondent, aproape simetric, inliteratura, in cultura nou-veniţilor. Realitatea ficţională este şiea, ca şi cea mediatică, incoerentă şi aleatorie, inlocuind "cutiacu maimuţe" cu ego-ul: centrare pe imagine (in acest caz, pepropria imagine), mărirea monstruoasă a banalului spre a-l vinde casenzaţional, discurs "populist" pentru a nu crea complexe culturaleşi a atrage pe cei mulţi, apelare la accesorii care să opreascăatenţia pe produs - acestea insemnând fie atât de vechiul truc alscandalului literar cu orice preţ, fie exhibarea in public -curajul se limitează la site-uri sau bloguri, adică tot la imagineca şi televizorul, adică tot sub protecţia unui ecran.
Televizorul e popular şipopulist, excluzând conceptual-cheie al artei moderne,originalitatea: orice a avut succes undeva il poate avea oriunde,astfel incât televiziunile au devenit, intr-o bună măsură, un felde reţea "McDonalds". Nu numai conceptul şi decorul sunt luate infranciză, ci şi oamenii, astfel incât nu numai Andreea Marin oriVirgil Ianţu, dar chiar şi actorii din sitcom-uri şi publicul carerâde când i se arată pancarta "Hohote" sunt clone ale unui originalprefabricat prin Spania sau America. Cine vrea să stabileascădiferenţe intre cultura cărţii şi cultura televizorului are laindemână comparaţia dintre George Orwell - "1984" - şi spectacolulde televiziune "Big Brother". De la terifianta spionare aintimităţii inclusiv mentale la exhibarea intimităţii, de lapedeapsa de a indrăzni să gândeşti liber in propria-ţi casă larecompensa de a te lăsa spionat drumul este lung, iar la capătullui spectacolul este derizoriu. Cei care nu citiseră "1984" - şierau foarte mulţi privitori care habar n-veau de unde vine acest"format", ca şi cei care n-au trăit sau nu conştientizează ceinseamnă teroarea de a nu fi liber nici macar in intimitateagândurilor tale au inţeles lumea pe dos: cei care nu se lasăcercetaţi minut cu minut, cei care, aşa cum se spune, nu se imbracăcu chiloţii la vedere sunt laşii, conformiştii, blamabilii pentrucă, iată, cei care te spionează te călesc, te fac om liber deprejudecăţi şi la sfârşit iţi mai dau şi cincizeci de mii de europremiu, plus că te fac o vedetă cu drept de a da autografe, de a nusta la cozi, de a avea in preferinţele culinare fructele de mare şide a-ţi fi căpătat toate acestea pentru că ţi-ai tras-o in directcu un tip pe care-l cunoscuseşi la debutul emisiunii.
Ca şi la experimentaliştiinoştri de ocazie nu mă deranjează la televizor miza pusă pespectacol, ci obsesia de a spectaculariza orice şi mai ales de avulgariza ceea ce nu-i aparţine. Aşa cum un cineva rescrie"Antigona" in limbajul băieţilor de cartier, tot astfel televizorulnu se mulţumeşte cu a-şi crea propriul spectacol ci maculează ideice nu-i aparţin. Antigona in limbaj de mahala nu mai este Antigona,iar dacă cineva vrea să vorbească despre ce este destin, lipsă demăsură, confruntare tragică a omului de azi din spatele blocurilorsă facă bine şi să-şi scrie singurel opera. Inţelegerea limbajuluica un tramvai pe şine, aşadar ca pe un vehicul care transportă de-avalma pe oricine este primitivă şi vulgarizatoare. Limbajul estegândirea! Există o gândire care a proiectat limbajul tragedieinumite Antigona, după cum există o gândire care se exprimă eficientşi exact in limbajul crezut de unii drept natural, firesc. Intre"Hai cară-te că te prinde babacu' c-ai fript-o pe gagică" şi "Mergiin calea-ţi ce Zeus ţi-o alese" nu este doar o diferenţă de limbajcum se crede indeobşte ci una de viziune, de inţelegere a lumii.Cele două versuri pe care le-am imaginat nu au nimic comun. Infond, o determinantă a kitsch-ului este tocmai inlocuireamaterialului original şi originar cu inlocuitori, de obiceiieftini, seriabili, industrializaţi. Limbajul comun este un astfelde produs de serie, realizat cu inlocuitori: importuri din filme,aproximaţii lexicale, şabloane, locuri comune, gramaticăaproximativă. Translarea lui fără o intenţionalitate bine strunităşi dovedită creează kitsh-urile care ne invadează pe televizor:manele, sit-com-uri, talk-show-uri. Televizorul nu propune oalternativă culturală, ci un surogat cultural cu grave concesii innumele audienţei. In măsura in care putem vorbi de funcţiaformatoare a artei - şi eu cred că putem vorbi fără a cădea ininţelegerea ingustă a acestei funcţii, o inţelegere mecanicistă:aceeaşi cauză dând mereu acelaşi efect -, atunci mă intreb ceorizonturi pot stârni greşelile de limbă din textele manelelor,improvizaţiile erotico-sexuale din şlagărele de pe post,vulgarităţile din diversele "războaie" ale vedetelor puse la calede o televiziune care propagă prostul gust apelând altfel la temeşi subiecte majore, dar pe care le aduce la stadiul de mahalagisme.Este vorba de un orizont extrem de limitat care formează un publicimens, atâta vreme cât cerectările dovedesc că aproape 90 la sutădintre români se culturalizează prin şi la televizor.
Dincolo de aceste taretelevizoristice -care işi arată nefastele consecinţe atunci cândsunt cercetate valorile românilor, vă mai amintiţi că primii scoşidin aceste valori au fost scriitorii, vă mai amintiţi că in primii100 români ai tuturor timpurilor apar 6-7 fotbalişti, din care vreodoi nu au depăşit 5 clase? -, mai planează o consecinţă gravă ce sestabilizează intr-o mentalitate românească - dispreţul publiculuilarg faţă de cultură, faţă de şcoală, faţă de lucrareaintelectuală. Nici Ceauşescu şi al său aparat propagandistic nu aufost mai eficienţi in discreditarea intelectualilor aşa cum o facetelevizorul in acest moment. Din păcate, acestei proasteindeletniciri s-au asociat mulţi oameni tineri - in specialscriitori, pentru că, de exemplu, artiştii plastici se ţin departede o vulgarizare a artei lor sau de declaraţii populiste, prinprograme ce postulează apropierea artei de omul de pe stradă, ceişi doresc o notorietate de vedetă teve, uită sau nu ştiu sădelimiteze arta de stradă, cuvântul de imaginea proastă de pe miculecran.
CONSTANTINSTAN(n. 28 iulie1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) aUniversitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentruromanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" SatuMare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalismcultural.
Este prezent de la primul numar,saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul deDuminica".
Este presedintele sectiei Proza aAsociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
