Le explic că prin dans venerez entitatea divină a dansului siimi cinstesc darul picioarelor, le explic ce simt atunci când ambani in buzunar şi atunci când nu am. Par a mă inţelege când le ziccă sărăcia mi s-a transmis genetic şi ca până la mine a ajuns inchip de boală. De aceea, simt o nevoie organică să cheltuiesc bani,pentru bucuria pe care o resimt atunci când in schimbul lor obţinceva: o haină, o carte, un loc pentru un suc intr-o cafenea saudreptul la a visa - atunci când imi iau bilet la Paris sau Veneţia.Simt că merg mai uşor, că păşesc mai bine atunci când am bani şi măbucur de ei. Şi apoi, banii mi-au răscumpărat, oarecum, viaţa.Pentru că am avut bani, mi-am plătit tratamente, mi-am pututpermite masaje. Si am o indatorire sfântă faţă de ei. Să-iinmulţesc, să-i cheltuiesc şi să mă bucur de ei.
Oglinda de lângă pat este martora acestui proces. Ea confirmăcă nu sunt nebună.
Imi continui declaraţiile privind iubirea mea fără de capătpentru bărbaţi.
Le zic că in iubirea mea fără măsură pentru bărbaţi există oraţiune divină. Am un temperament foarte pasional nu pentru că aşfi o femeie uşoară, ci pentru că Dumnezeu m-a inzestrat cu o foartemare putere de a iubi. Poate că aveam nevoie să o am in mine, să oport şi să o impart, pentru că moştenisem genetic o foarte mareincăpătinare, rigiditate şi o raţionalitate desacralizantă. Astfelcă, pentru a le balansa, pe cât de grele, dureroase şi multe erauacestea, pe atat de multă iubire era nevoie ca să mă menţin inechilibru.
Si Dumnezeu m-a inzestrat cu darul iubirii, pentru a le(contra)balansa.
Am iubit devotat de fiecare dată şi se crede că poţi iubi doaro singură dată, iar dacă iubeşti mai mult, este «curvie».
Nu a fost nici una la fel ca prima iubire, e adevărat… Sitotuşi am iubit de multe ori şi de fiecare dată a fost ca niciodatăşi eram absolut convinsă că iubesc pentru ultima oară.
Lucrurile mă ascultă şi nu mă intreabă nimic. E ca şi cumsentinţa ar fi fost dată şi este iremediabilă. Ele nu mi te vor maida inapoi niciodată.
E linişte şi pustiu in casă. Si pe etaj. Vecinii din stângasunt mai mereu plecaţi in Suedia. Vecina din dreapta stă la vecinulde la parter. Vecinii de sub apartamentul tău nu reuşesc să-l deain chirie, pentru ca e prea sinistru şi cer mult.
Mă uit la ceas. Mai sunt doua ore până termini serviciul, darmă răscoleşte o emoţie veche, la care nu m-am obişnuit inca sărenunţ. De parcă din clipă in clipă ajungi acasă şi astepţi să-ţisar in braţe.
Ma uit, din pragul uşii, in bucătărie. Refuz invitaţia la ocafea, pentru că ai putea să observi lucrurile mişcate de la locullor. Ibricul incuviinţează bagarea mea de seama. Ii zambesc si maintorc in dormitor.
Si aici, pe mouse, sunt sigură că nu s-a asezat praful intratpe uşa balconului deschis. Se poate să-l fi presărat chiar tu,poate mă suspectezi de vizite la domiciliu. Am verificat emailul,iti ştiam parola şi apoi am presărat, la loc, pe mouse, praf, să nurămână semne.
Privesc lucrurile aranjate şi pe cele impăştiate şi incerc săreconstitui imagini cu tine. La ce te gândeai in timp ce aranjaisau aruncai ceva; ce dispoziţie ai avut azi dimineaţă după cum ailăsat ceaşca de cafea? Sau după cum ai stins ţigările inscrumieră?
Am fumat, totusi, o ţigară. Când am vrut să pun scrumiera laloc, nu mai ştiam dacă era aşezată mai pe colţul mesei sau mai sprecolţul calculatorului (şi am zis să nu ating ceva, dar pot?) aşa căam pus-o pe masă la intâmplare.
Mă intreb dacă ai stat aşezat cu faţa sau cu spatele la geamcând ţi-ai verificat poşta electronică de dimineaţă? După hainelede oraş sau de casă, lăsate in neregulă, incerc să-mi dau seama cumerai aseară. De unde venisesi şi dacă a apărut ceva nou in viaţata. Sau cineva. Ma intreb dacă te-ai casatorit sau dacă aidivorţat. Mă intreb dacă o fi adevărat ce a văzut ţiganca bătrinăin cafeaua mea, că eşti căsătorit şi ai o fetiţă.
Pot dialoga cu lucrurile, ele mă ascultă, le ascult şi eu.Dar, deşi incerc să le accept, nu pot. Si le promit că vom fi,intr-o zi, din nou, impreună. Dar parcă nu vor să mă creadă.
Numai mirosul tău nu vrea să-mi vorbească. Mă intreb dacă, dinziua in care te voi iubi mai puţin, nu vei mai mirosi a bebeluş şidacă o fi adevărat că oamenii buni nu miros deloc?
Poate când nu mă vei mai iubi, sau când nu te voi mai iubi eu,vei mirosi, provocator, a bărbat.
Dar de câte ori veneam pe la tine şi incă mai miroseau abebeluş tricourile tale, mă liniştea, pentru că asta insemna căincă te mai iubeam. Mirosul venea ca o confirmare a sentimentelormele. Dacă nu mai eram sigură de iubirea mea şi dacă incepeam să măindoiesc că te iubesc la fel de mult sau dacă incepeam să mă tem cănu te mai iubesc la fel ca la inceput, ştiam că trebuie să mirosceva din lucrurile tale.
Incă mai obişnuiam să vorbesc cu voce tare, ştiind că nu maaud vecinii. Pentru că incă nu se intorseseră din Suedia cei dinstânga, pentru că incă se mai iubea vecina de la patru cu vecinulde la parter şi pentru că incă nu se inchiriase garsoniera de subtine, pentru că incă nu voiau să lase din preţ bătrâniizgârciţi.
Incă mai citeam o carte sau desenam câte ceva. Incă nurenunţasem la vise - incă mai voiam sa fac design vestimentar, incămai voiam să devin scriiitoare, incă voiam să-ţi arăt ce am maidesenat. Aşa că aveam mereu la mine mapa şi o arătam Absenţei tale,cu care mă imprietenisem foarte strâns şi care mi-a devenit ofoarte bună prietenă. Poate chiar mai bună decât Existenţata.
Incă mă ruşinam de accentul meu slav. Am vorbit foarte multrusa, am crescut cu limba rusă. Am copilărit ruseşte. Si tu stiiasta. Spuneai ca limba rusă, samovarul şi culoarea roşie imi dau unplus de autenticitate. Un plus de istorie, atunci când imi piaptănpărul lung, blond şi ud, in baia plină de aburi.
Si chiar dacă intr-o zi voi incepe să uit limba rusă, imi vamai ramane, probabil, puţin accent. Il am in sânge. Si chiar dacăposed o română impecabilă, rusa va dăinui in continuare.
Incă eram huiduită că sunt moldoveancă şi incă nu inţelegeamcă sunt frumoasă. Incă mă simţeam vinovată de tinereţea mea. Deviaţa picioarelor mele. De viaţa dintre picioarele mele. De mersulmeu nonşalant şi provocator. Incă nu ştiam că aveam să le pierdintr-o zi.
Incă nu ştiam că, pur şi simplu, neputinţa lor, acelorlalţi, e cea care naşte ura. Nu ştiam că trebuie să-imulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am şi nu să imi serveascăprilej de păcat.
Incă nu mă temeam de consecinţe. Nu mă temeam că voi fiexclusă din societate. Pentru că incă nu mă integrasem. Si pentrucă ştiam că nu se va intâmpla niciodată. Pentru că nu aveam săaccept rigorile ei şi nu aveam să ii tolerez şovinismul.
Incă nu mă temeam că aş putea pierde. Incă nu cunoscusemsentimentul victoriei. Pentru că incă nu făcusemnimic.
Incă nu absolvisem o facultate, incă nu văzusem moartea cuochii, incă nu făcusem actorie, incă nu făcusem meningită, incă nuavusesem scleroză multiplă.
Incă nu mersesm niciodată până la capătul lui 601. Incă nuştiam câte aveau să depinda de acest traseu. Nu ştiam că toateaveau să fie, intr-un final, traseul.
Incă se fac bani pe chat şi incă se mai pleacă in Japonia.Incă este ilegal sa fii imoral. Incă este imoral să iubeştiliber.
Incă mă doare prejudecata, şi incă mi-e frică. Incă sunt urâtăşi dispreţuită ca o curvă. Şi incă nu sunt curvă.
Sfarsit (dar romanul continua)
Doina Postolachi. Nascuta la Chisinau,venita in Romania din 1998, la studii. In prezent definitivezla nesfarsit romanul "601". Nu am bani sa-mi cumpar carti, de aceearecitesc mult. Si cand am bani de mancare, prefer sa cumpar carti.Iar cand am, in sfarsit, bani de carti, ii beau. Imi doresc unfabulos autobuz 601 care sa ma ia de aici si sa ma duca undeva,departe, sa cunosc si "celalalt capat", unde sa ma asteptEU.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
