Pentru spiritele iconoclaste, de un nonconformism mereu proaspat si vivace, a darama statuile de pe soclurile lor si a reduce la neant scriitori de mult clasicizati constituie reflexul practic al unei doctrine. Ni-l putem imagina pe spargatorul de icoane, canoane si tabuuri literare nimerit intr-un Pantheon. In linistea pioasa a valorilor, temperatura ii va creste cu cateva grade, iar ochii cu siguranta i se vor injecta.
In lipsa unei dalte cu care sa rascheteze numele scoase in relief, cartitorul isi va lua febril notite intr-un carnetel, pentru a lichida mai tarziu, in efigie, iritantele personalitati...
Nimeni nu este mai presus de critica, si a-i supune pe marii creatori unui examen sever (de constiinta si de arta literara) e un gest atat de firesc si necesar! Trebuie scuturat praful de pe cartile citate de multi si citite de putini; se cuvine sa maturam mormanele de clisee adunate in timp si sa privim fara nici un fel de complexe opera si figura scriitorului. Prea mult respect dauneaza. Dezinhibati, relaxati, cu urechea surda la argumentul autoritatii intelectuale, ca si la vocile speriate ale comunitatii, vom gasi si vom exploata punctele vulnerabile ale unui Autor. Aceasta exigenta nu poate decat sa-i serveasca scriitorului respectiv: mai bine o dinamitare cinstita, decat o tamaiere ipocrita. Calinescu? O lichea si un critic ratat. Sadoveanu? Un Ceahlau urat mirositor. Arghezi? Un gadilici comunist. Eminescu? Idiotul nostru national. Toate aceste evaluari, culminand in cate o sintagma memorabila, au circulat in ultimii ani in spatiul nostru public, confirmand ca spiritul critic autohton nu s-a tocit catusi de putin. Dinspre partea aceasta, putem fi linistiti.
Problemele apar atunci cand acesti judecatori neiertatori ai valorilor consacrate sunt ei insisi supusi unei radiografii. Daca indraznesti sa nu fii de acord cu ei, sa ridici niste semne de intrebare, sa formulezi obiectii, neiertatorii iconoclasti se transforma, subit, in niste vajnici aparatori ai templului personal. Despre poetul national se poate spune orice si oricum; in schimb, pe cutarica sa nu-l atingi nici macar cu-o floare. Vei comite delictul de lezmajestate si vei fi introdus in categoria frustratilor, a resentimentarilor, a veleitarilor. Caci critica nu poate fi indreptata, chiar asa, tocmai impotriva acestor spirite libere, de care noi toti avem atata nevoie... Apar, deodata, limite peste care nu poti sa treci, conventii pe care e musai sa le respecti, norme ce reglementeaza circulatia ideilor si impun un sens unic. Nu ai dreptul sa mergi in directia cealalta, sa-l corectezi pe corector, sa-l judeci pe judecator.
Doamne fereste sa-l contrazici pe profesionistul care sparge o noua icoana.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
