Urgentele cercetarii stiintifice actuale i-au adus din nou impreuna, dupa trei secole in care si-au vorbit doar din carti, prin intermediul urmasilor, pe doi savanti din secolul XVII, Cassini si Huygens, ale caror drumuri terestre s-au mai intersectat in epoca, la fel cum s-au intersectat destinele lor astronomice. Acesta e lucrul cel mai important. Amandoi si-au legat temeinic faima de planeta Saturn, incat sonda spatiala descinsa recent cu succes in intimitatea uriasului corp ceresc cu inel le-a purtat pe buna dreptate, prin Cosmos, numele ingemanate.
Anii 1600 reprezinta un secol mare pentru astronomie, epoca de glorie a cercetarii instrumentale a cerului, inceputa cu luneta prin care Galileo descoperea muntii de pe Luna, petele din Soare, natura stelara a Caii Lactee si primii patru sateliti ai lui Jupiter. Batranul savant, caruia Inchizitia ii smulsese formal retractarea convingerii sale intime ca Pamantul nu e chiar buricul universului si - ca sa-l citez exact - "e pur si muove", inca mai traia cand Cassini dadea navala pe urmele lui cu instrumentele de imprumut ale marchizului Cornelio Malvasia din Bolonia, pentru ca ulterior sa construiasca singur telescoape din ce in ce mai puternice, mai performante. Nascut langa Genova, Giovanni Domenico dupa numele de botez, avea sa se inscrie in istoria stiintei sub numele sau frantuzit, Jean-Dominique, ca urmare a naturalizarii sale pariziene, unde insusi Ludovic al XIV-lea il invitase sa confere stralucire Academiei Regale de stiinte, pe care tocmai o organiza. Cassini avea deja, intre alte performante memorabile, pe aceea de a fi masurat perioada de rotatie a planetei Marte, aflandu-i o valoare ce difera doar cu trei minute si cateva secunde de cea pe care o stabilesc astazi aparatele cele mai perfectionate. A cercetat la randul sau satelitii lui Jupiter, calculandu-le pozitia cu o asemenea precizie incat din tabelele sale danezul Ole Römer putea sa demonstreze ca viteza luminii are o limita - lucru pe care si Cassini il intrezarise, dar nu avusese inspiratia si curajul de a-l comunica oficial. A trecut cu o planeta mai departe, la Saturn, caruia i-a descoperit patru sateliti si, cercetandu-i inelul prin telescopul personal, mutat la Observatorul din Paris, a apreciat corect ca structura aceea uluitoare, care tuturora le parea compacta, era in realitate alcatuita dintr-o multime de corpuri ceresti marunte, greu de observat individual.
La Bolonia, Cassini fusese profesor de matematica si astronomie. La Roma, papa Alexandru al VII-lea sperase sa-l retina ca superintendent in amenajarea apelor si fortificatii (parca am mai intalnit asemenea combinatii enciclopedico-renascentiste la Leonardo da Vinci si la alti cativa). Prin plecarea sa in Franta, Italia a pierdut un savant si un specialist multilateral. El insusi nu era convins ca va ramane mai mult de doi ani in patria de adoptie, dovada ca la inceput nici nu s-a prea straduit sa-i invete limba. Casatoria i-a adus insa un castel in Oise si urmasi prin care avea sa intemeieze un lant intreg de astronomi si conducatori prin traditie ai Observatorului din Paris. Unii istorici accentueaza latura retrograda a gandirii lui, bunaoara faptul ca in tinerete accepta un sistem cu Pamantul in centru, cu Soarele si Luna plasate pe orbite in jurul lui, iar planetele gravitand in jurul astrului solar. Observatiile lui astronomice sunt, totusi, stralucitoare, iar cele rezervate planetei Saturn justifica intru totul prezenta numelui sau pe sondele spatiale ale secolului XXI.
Nu mai putin in cazul lui Christiaan Huygens, olandezul mai tanar, dar parca mai zorit sa-si consume viata dezavantajata de o sanatate precara. Cassini murea la 87 de ani, aproape orb, insa senin si impacat cu destinul. Huygens n-a trait decat 66 de ani si, totusi, in multe i-a luat-o italo-francezului cu un pas inainte. La 26 de ani descoperea, cu surprindere, satelitul lui Saturn ce avea sa fie numit ulterior Titan. La 34 de ani era deja acceptat in Royal Society din Londra, iar la portile Academiei Regale din Paris batea cam in acelasi timp cu Cassini, numai ca acesta din urma era cu vreo zece ani mai in varsta. Pasiunea telescoapelor il rodea si pe el, intr-atata incat sa le dezvolte teoria, dar sa le si fabrice. Nutrea, in plus, o veritabila fascinatie pentru masurarea timpului si pentru pendul, carora le-a dedicat, de altfel, o lucrare faimoasa, Horologium Oscillatorium. L-a cunoscut pe Isaac Newton, cu care a refuzat insa sa colaboreze, din orgoliu, convins de genialitatea proprie, dar si din divergenta teoretica. Formulase o teorie ondulatorie a luminii, pe cand Newton isi imagina lumina sub forma corpusculara. Reputatia englezului l-a umbrit in epoca pe olandez, iar stiintei i-a trebuit mai bine de un secol pana sa descopere ca, totusi, Huygens avusese dreptate. Nu e mai putin adevarat ca si el gresea fata de Newton, pe care il admira totusi, cand aprecia drept absurda teoria sa asupra gravitatiei universale. As mai adauga un lucru, care personal mi-l face cu adevarat simpatic: in ultimii ani de viata, a redactat o lucrare despre viata extraterestra, publicata postum sub titlul Cosmotheoros. Mi se pare normal ca un observator impatimit al corpurilor ceresti sa-si puna in cele din urma si asemenea probleme delicate, la care inca mai cautam raspunsuri si noi, astazi.
Din combinatia aceasta de telescop si pendul s-a nascut pentru astronomie Titan, o tinta majora a explorarii cosmosului nostru apropiat. Iar planeta Saturn, dintr-o ciudatenie enigmatica a sistemului solar, a inceput sa se reveleze ochiului uman in detaliile sale de o spectaculoasa realitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
